AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 711/2018

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA SI URBANISM ION MINCU BUCURESTI în contradictoriu cu Sector 5 (Primaria Sectorului 5 Bucuresti)

Decizia CNSC nr. 711/C7/504 din 16.03.2018

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 711/C7/504 din 16.03.2018

Data din document
2018-03-16
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii proiectare <<Plan Urbanistic Zonal Coordonator Sector 5>>”, se solicită constatarea nelegalităţii prezentei proceduri de achiziţie publică, constatarea nulităţii comunicării rezultatului procedurii din data de 01.02.2018, anularea, în parte, a procedurii de atribuire, respectiv în ceea ce priveşte decizia prin care a fost desemnată câştigătoare oferta S.C. METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS S.R.L., obligarea autorităţii contractante la declararea ca fiind câştigătoare a ofertei UNIVERSITĂŢII DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI şi, în subsidiar, anularea, în tot, a procedurii de atribuire în cauză şi obligarea autorităţii contractante la reluarea acesteia, precum şi accesul la dosarul achiziţiei publice, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016. Prin cererea de intervenţie (fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată), înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7742/26.02.2018, formulată de către S.C. METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS S.R.L., cu…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației formulată de către UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI, invocată de către SECTOR 5 (PRIMĂRIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI).
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 711/2018

Decizie CNSC
An dosar: 2018Înregistrare: 6522Data înregistrării: 2018-02-16
ContestatorUNIVERSITATEA DE ARHITECTURA SI URBANISM ION MINCU BUCURESTI
Autoritate contractantăSector 5 (Primaria Sectorului 5 Bucuresti)

2018_711_2018_Decizie_711.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.436 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea

§ 2

DECIZIE Nr. 711/C7/504 Data: 16.03.2018 Prin contestaţia (fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată), înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 6522/16.02.2018, formulată de către UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Academiei, nr. 18-20, sector 1, reprezentată legal de Postu şi Asociaţii S.C.A., împotriva comunicării rezultatului procedurii, emisă de către SECTOR 5 (PRIMĂRIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI), cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Mille, nr. 10, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Servicii proiectare <<Plan Urbanistic Zonal Coordonator Sector 5>>”, se solicită constatarea nelegalităţii prezentei proceduri de achiziţie publică, constatarea nulităţii comunicării rezultatului procedurii din data de 01.02.2018, anularea, în parte, a procedurii de atribuire, respectiv în ceea ce priveşte decizia prin care a fost desemnată câştigătoare oferta S.C. METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS S.R.L., obligarea autorităţii contractante la declararea ca fiind câştigătoare a ofertei UNIVERSITĂŢII DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI şi, în subsidiar, anularea, în tot, a procedurii de atribuire în cauză şi obligarea autorităţii contractante la reluarea acesteia, precum şi accesul la dosarul achiziţiei publice, în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016. Prin cererea de intervenţie (fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată), înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7742/26.02.2018, formulată de către S.C. METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS S.R.L., cu sediul 1

§ 3

social în Bucureşti, str. Vasile Topliceanu, nr. 14, bloc P39, scara 2, etaj 3, apartament 39, sector 5, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J40/5698/2005, CUI RO 17408307, reprezentată de către Voiculescu Mihail-Mircea, în calitate de administrator, se solicită admiterea acesteia, în principiu şi pe fond, respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de către UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI, precum şi accesul la dosarul achiziţiei publice. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: ....................................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației formulată de către UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI, invocată de către SECTOR 5 (PRIMĂRIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI).

§ 4

Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Academiei, nr. 18-20, sector 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SECTOR 5 (PRIMĂRIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI), cu sediul în Bucureşti, str. Constantin Mille, nr. 10, sector 1. Admite cererea de intervenție formulată de S.C. METROPOLITAN INTERNATIONAL ARHITECTS S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, str. Vasile Topliceanu, nr. 14, bloc P39, scara 2, etaj 3, apartament 39, sector 5, cu privire la contestaţia formulată de către UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM „ION MINCU” BUCUREŞTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU 2

§ 5

Redactat în 5 exemplare originale, conţine 22 (douăzecișidouă) pagini. 3