Decizie 401/2018
Decizie CNSC2018_401_2018_Decizie_401.pdf
Document CNSC
AL CARINA SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SFÂNTUL IOAN CEL NOU" SUCEAVA
Decizia CNSC nr. 401/C10/208 din 15.02.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect ”Acord-cadru de furnizare dezinfectant de nivel mediu pentru suprafețe”, cod CPV 33631600-8, organizată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SFÂNTUL IOAN CEL NOU" SUCEAVA, cu sediul în municipiul Suceava, b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 21, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: obligarea autorității contractante la modificarea cerinței cu privire la analiza comparativă. Prin încheierea nr. 63/C10/208/26.01.2018, Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii din cuprinsul adresei nr. 113/22.01.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3137/23.01.2018, formulată de SC AL CARINA SRL, respingând-o. Pe rol, în prezent, se află capetele de cerere din contestație. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016,respinge ca nefondată contestația formulată de către SC AL CARINA SRL în 1…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016,respinge ca nefondată contestația formulată de către SC AL CARINA SRL în 1/2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_401_2018_Decizie_401.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 401/C10/208 Data: 15.02.2018 Prin contestația nr. 102/18.01.2018 înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3136/23.01.2018, depusă de SC AL CARINA SRL, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Piramidei nr. 8, județul Prahova, având Cod Unic de Înregistrare 4621450 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J29/2280/1993, reprezentată legal prin director Cruceanu Dan, privind procedura simplificată – într-o singură, etapă, online, pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare având ca obiect ”Acord-cadru de furnizare dezinfectant de nivel mediu pentru suprafețe”, cod CPV 33631600-8, organizată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SFÂNTUL IOAN CEL NOU" SUCEAVA, cu sediul în municipiul Suceava, b-dul 1 Decembrie 1918 nr. 21, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: obligarea autorității contractante la modificarea cerinței cu privire la analiza comparativă. Prin încheierea nr. 63/C10/208/26.01.2018, Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii din cuprinsul adresei nr. 113/22.01.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3137/23.01.2018, formulată de SC AL CARINA SRL, respingând-o. Pe rol, în prezent, se află capetele de cerere din contestație. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016,respinge ca nefondată contestația formulată de către SC AL CARINA SRL în 1/2
contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SFÂNTUL IOAN CEL NOU" SUCEAVA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. 2