AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 199/2018

S.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L. în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI DUMITRA

Decizia CNSC nr. 199/C7/123 din 22.01.2018

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 199/C7/123 din 22.01.2018

Data din document
2018-01-22
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție: «Reabilitare cămin cultural Tărpiu»”, se solicită anularea adreselor nr. 218/21.12.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și nr. 222/28.12.2017, de răspuns la notificarea prealabilă, solicitarea din partea autorității contractante, către acesta, de prelungire e perioadei de garanție și valabilitate a ofertei, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, conform Hotărârii Civile nr. 5865/2017, pronunțată la data de 29.11.2017 de către Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a Contencios Administrativ și Fiscal. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite excepția tardivității contestației formulată de S.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L. – S.C. GROZAV JUNIOR S.R.L., invocată din oficiu. Respinge, ca tardivă, contestația formulată de către S.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L. – S.C. GROZAV JUNIOR S.R.L., cu sediul în Năsăud, str. Mihai Eminescu, nr. 1E, județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI DUMITRA, cu sediul în Dumitra, nr. 141, județul Bistrița-Năsăud. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 6 (șase) pagini. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 199/2018

Decizie CNSC
An dosar: 2018Înregistrare: 1689Data înregistrării: 2018-01-12
ContestatorS.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L.CUI 30291971
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI DUMITRA

2018_199_2018_Decizie_199.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.210 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 199/C7/123 Data: 22.01.2018 Prin contestația nr. 176/08.01.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 1689/12.01.2018, formulată de către S.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. VEROPRIME CONSTRUCT S.R.L. – S.C. GROZAV JUNIOR S.R.L., cu sediul în Năsăud, str. Mihai Eminescu, nr. 1E, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J06/377/2012, având CUI RO30291971, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 218/21.12.2017, precum și a adresei nr. 222/28.12.2017, reprezentând răspunsul la notificarea prealabilă, acte emise de PRIMĂRIA COMUNEI DUMITRA, cu sediul în Dumitra, nr. 141, județul Bistrița-Năsăud, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție: «Reabilitare cămin cultural Tărpiu»”, se solicită anularea adreselor nr. 218/21.12.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și nr. 222/28.12.2017, de răspuns la notificarea prealabilă, solicitarea din partea autorității contractante, către acesta, de prelungire e perioadei de garanție și valabilitate a ofertei, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, conform Hotărârii Civile nr. 5865/2017, pronunțată la data de 29.11.2017 de către Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a Contencios Administrativ și Fiscal. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1

§ 2