AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 11/2018

ARI CANDLES ART SRL în contradictoriu cu Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" - SA

Decizia CNSC nr. 11/C1/4419 din 03.01.2018

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 11/C1/4419 din 03.01.2018

Data din document
2018-01-03
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Întocmire documentații tehnico-economice cu elaborare deviz estimativ pentru lucrările de demolare si obținere autorizații pentru demolări mijloace fixe categoria I clădiri aprobate la casare SRCF Timișoara”, cod CPV 45213140-6, s-a solicitat anularea tuturor actelor administrative încheiate în prezenta procedură de atribuire și considerarea de către entitatea contractantă ca îndeplinită de către contestator condiția privind constituirea garanției de participare, obligarea entității contractante să considere atât solicitarea de participare cât și oferta contestatorului ca admisibile și să deruleze procesul de verificare și evaluare, reevaluarea ofertei declarată câștigătoare și respingerea ei ca inadmisibilă și neconformă. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite contestația depusă de SC ARI CANDLESS SRL în contradictoriu cu COMPANIA DE CĂI FERATE „CFR” SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .................... PREȘEDINTE .................... Consilier de soluționare .................... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 11/2018

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 51677Data înregistrării: 2017-12-05
ContestatorARI CANDLES ART SRLCUI 29449670
Autoritate contractantăCompania Nationala de Cai Ferate "CFR" - SACUI 15662430

2018_11_2017_Decizie_11.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.688 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 11/C1/4419 Data: 03.01.2018 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 46468/02.11.2017, depusă de SC ARI CANDLESS SRL, lider al asocierii SC ARI CANDLESS SRL - SC SELLM SRL, cu sediul în Timișoara, Piața Aron Cotrus, Nr. 3, Et. IV, Ap. 14, județul Timiș, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J35/2730/2011, având CUI RO 29449670, reprezentată prin împuternicit Hrelea Ramona Diana, împotriva comunicării nr. 3/1/5/1886/22.11.2017 emis de COMPANIA DE CĂI FERATE „CFR” SA, cu sediul în Timișoara, Str. Gării, nr. 2, Jud. Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Întocmire documentații tehnico-economice cu elaborare deviz estimativ pentru lucrările de demolare si obținere autorizații pentru demolări mijloace fixe categoria I clădiri aprobate la casare SRCF Timișoara”, cod CPV 45213140-6, s-a solicitat anularea tuturor actelor administrative încheiate în prezenta procedură de atribuire și considerarea de către entitatea contractantă ca îndeplinită de către contestator condiția privind constituirea garanției de participare, obligarea entității contractante să considere atât solicitarea de participare cât și oferta contestatorului ca admisibile și să deruleze procesul de verificare și evaluare, reevaluarea ofertei declarată câștigătoare și respingerea ei ca inadmisibilă și neconformă. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: 1

§ 2

DECIDE: Admite contestația depusă de SC ARI CANDLESS SRL în contradictoriu cu COMPANIA DE CĂI FERATE „CFR” SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .................... PREȘEDINTE .................... Consilier de soluționare .................... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini. 2