Decizie 2110/2017
Decizie CNSC2017_2110_2017_Decizie_2110.pdf
Document CNSC
CORNEL & CORNEL TOPOEXIM SRL în contradictoriu cu DISTRIBUTIE ENERGIE OLTENIA S.A.
Decizia CNSC nr. 2110/C7/2757 din 17.08.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Implementare sistem GIS JT în Distribuție Energie Oltenia S.A.”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea raportului procedurii prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, anularea adreselor nr. 12368/19.07.2017, de comunicare a rezultatului procedurii și nr. 12511/24.07.2017, de răspuns la notificarea prealabilă, anularea tuturor actelor subsecvente emise de entitatea contractantă după excluderea sa din procedura de atribuire, inclusiv a comunicărilor privind rezultatul procedurii și a contractului de achiziție, obligarea entității contractante la reluarea, de la momentul excluderii sale, a procedurii de atribuire, respectiv obligarea acesteia la solicitarea propunerii tehnice și financiare sau orice alte documentații prevăzute de lege și de documentația de achiziție și evaluarea participărilor în baza criteriilor de atribuire prevăzute în documentația de atribuire, precum și obligarea entității contractante la respectarea deciziei C.N.S.C, a documenta…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L. – S.C. ESTEREOFOTO GEOENGENHARIA S.A. – S.C. MOLBAK PROIECT S.R.L. – S.C. AMIRAS C&L IMPEX S.R.L., cu sediul în București, str. I.P. Ceaikovski nr. 9, sectorul 1, în contradictoriu cu DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A., cu sediul în Craiova, Calea Severinului nr. 97, județul Dolj, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_2110_2017_Decizie_2110.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2110/C7/2757 Data: 17.08.2017 Prin contestația nr. 1044/03.08.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32213/03.08.2017, formulată de către S.C. CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L. – S.C. ESTEREOFOTO GEOENGENHARIA S.A. – S.C. MOLBAK PROIECT S.R.L. – S.C. AMIRAS C&L IMPEX S.R.L., cu sediul în București, str. I.P. Ceaikovski nr. 9, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15964/1994, având CUI RO 6174812, împotriva adreselor nr. 12368/19.07.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, nr. 12511/24.07.2017, de răspuns la notificarea prealabilă, emise de către DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A., cu sediul în Craiova, Calea Severinului nr. 97, județul Dolj, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de negociere, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii, având ca obiect „Implementare sistem GIS JT în Distribuție Energie Oltenia S.A.”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea raportului procedurii prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, anularea adreselor nr. 12368/19.07.2017, de comunicare a rezultatului procedurii și nr. 12511/24.07.2017, de răspuns la notificarea prealabilă, anularea tuturor actelor subsecvente emise de entitatea contractantă după excluderea sa din procedura de atribuire, inclusiv a comunicărilor privind rezultatul procedurii și a contractului de achiziție, obligarea entității contractante la reluarea, de la momentul excluderii sale, a procedurii de atribuire, respectiv obligarea acesteia la solicitarea propunerii tehnice și financiare sau orice alte documentații prevăzute de lege și de documentația de achiziție și evaluarea participărilor în baza criteriilor de atribuire prevăzute în documentația de atribuire, precum și obligarea entității contractante la respectarea deciziei C.N.S.C, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. 1
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: ............................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L. – S.C. ESTEREOFOTO GEOENGENHARIA S.A. – S.C. MOLBAK PROIECT S.R.L. – S.C. AMIRAS C&L IMPEX S.R.L., cu sediul în București, str. I.P. Ceaikovski nr. 9, sectorul 1, în contradictoriu cu DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA S.A., cu sediul în Craiova, Calea Severinului nr. 97, județul Dolj, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2