AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2069/2017

S.C. URBAN CONSULT S.R.L. în contradictoriu cu COMUNA JURILOVCA

Decizia CNSC nr. 2069/C7/2652 din 10.08.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2069/C7/2652 din 10.08.2017

Data din document
2017-08-10
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Extindere și reabilitare rețele alimentare cu apă potabilă localitatea Vișina, comuna Jurilovca, jud. Tulcea – Rest de executat 2016”, s-a solicitat admiterea contestației, constatarea că oferta sa îndeplinește cerințele minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu respectarea cerințelor stabilite prin documentația de atribuire și a prevederilor legale în vigoare și declararea conformității acesteia. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. URBAN CONSULT S.R.L., cu sediul în Ploiești, str. Democrației nr. 103, județul Prahova, în 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. URBAN CONSULT S.R.L., cu sediul în Ploiești, str. Democrației nr. 103, județul Prahova, în 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2069/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 31248Data înregistrării: 2017-07-28
ContestatorS.C. URBAN CONSULT S.R.L.CUI 13046883
Autoritate contractantăCOMUNA JURILOVCA

2017_2069_2017_Decizie_2069.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.767 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2069/C7/2652 Data: 10.08.2017 Prin contestația nr. 1255/28.07.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31248/28.07.2017, formulată de către S.C. URBAN CONSULT S.R.L., cu sediul în Ploiești, str. Democrației nr. 103, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/371/2000, având CUI RO 13046883, împotriva adresei nr. 5372/18.07.2017 de comunicare a rezultatului evaluării propunerii tehnice, emis de către COMUNA JURILOVCA (CONSILIUL LOCAL JURILOVCA), cu sediul în Jurilovca, str. 1 Mai nr. 2, județul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Extindere și reabilitare rețele alimentare cu apă potabilă localitatea Vișina, comuna Jurilovca, jud. Tulcea – Rest de executat 2016”, s-a solicitat admiterea contestației, constatarea că oferta sa îndeplinește cerințele minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu respectarea cerințelor stabilite prin documentația de atribuire și a prevederilor legale în vigoare și declararea conformității acesteia. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. URBAN CONSULT S.R.L., cu sediul în Ploiești, str. Democrației nr. 103, județul Prahova, în 1

§ 2

contradictoriu cu COMUNA JURILOVCA (CONSILIUL LOCAL JURILOVCA), cu sediul în Jurilovca, str. 1 Mai nr. 2, județul Tulcea, ca rămasă fără obiect. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Zorilă TACHE Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 6 (șase) pagini. 2