Decizie 1816/2017
Decizie CNSC2017_1816_2017_Decizie_1816.pdf
Document CNSC
CASA DESIGN SRL în contradictoriu cu Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Ilisesti
Decizia CNSC nr. 1816/C2/2138 din 19.07.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului finanțat prin FEADR «CONSERVAREA PATRIMONIULUI BISERICII „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” din COMUNA ILIȘEȘTI, JUDEȚUL SUCEAVA», având cod 45210000-2 - Lucrări de construcții de clădiri (Rev.2), de PAROHIA „ADORMIREA MAICII DOMNULUI" ILIȘEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în sat Ilișești, comuna Ilișești, județul Suceava, s-a solicitat admiterea contestației și obligarea autorității contractante la anularea procedurii de atribuire a contractului în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea 98/2016.Verifică pasajul în context →
În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC CASA DESIGN SRL în contradictoriu cu PAROHIA „ADORMIREA MAICII DOMNULUI" ILIȘEȘTI, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_1816_2017_Decizie_1816.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1816/C2/2138 Data: 19.07.2017 Prin contestaţia nr. 1743/20.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 25207/23.06.2017, formulată de societatea SC CASA DESIGN SRL, cu sediul social în Gura Humorului, str. Gării nr.3, județul Suceava, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J33/31/2002, avand CUI RO 14412788, reprezentată de dl Bădăluță Adrian, împotriva procedurii simplificate, într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului finanțat prin FEADR «CONSERVAREA PATRIMONIULUI BISERICII „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” din COMUNA ILIȘEȘTI, JUDEȚUL SUCEAVA», având cod 45210000-2 - Lucrări de construcții de clădiri (Rev.2), de PAROHIA „ADORMIREA MAICII DOMNULUI" ILIȘEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în sat Ilișești, comuna Ilișești, județul Suceava, s-a solicitat admiterea contestației și obligarea autorității contractante la anularea procedurii de atribuire a contractului în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea 98/2016.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC CASA DESIGN SRL în contradictoriu cu PAROHIA „ADORMIREA MAICII DOMNULUI" ILIȘEȘTI, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2