AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1803/2017

SC FIBRACIS GRUP SRL în contradictoriu cu COMUNA IZVOARELE SUCEVEI

Decizia CNSC nr. 1803/C3/2220 din 18.07.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1803/C3/2220 din 18.07.2017

Data din document
2017-07-18
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul proiectului Modernizare drum comunal Danileni-Pohonis-Brodina, comuna Izvoarele Sucevei, județul Suceava”, cu anunț de participare simplificat nr. 400711, publicat în SEAP la 03.03.2017, s-a solicitat Consiliului anularea actului atacat, anularea raportului final al procedurii de atribuire nr. 2127/26.04.2017 și a actelor subsecvente privind desemnarea ofertei câștigătoare a SC EKY SAM SRL și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite excepția invocată de autoritatea contractantă COMUNA IZVOARELE SUCEVEI şi respinge contestaţia formulată de SC FIBRACIS GRUP SRL, ca tardivă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1803/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 25986Data înregistrării: 2017-06-29
ContestatorSC FIBRACIS GRUP SRLCUI 12907500
Autoritate contractantăCOMUNA IZVOARELE SUCEVEICUI 4326744

2017_1803_2017_Decizie_1803.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.551 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1803/C3/2220 Data: 18.07.2017 Prin contestația nr. 420/28.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 25986/29.06.2017, înaintată de SC FIBRACIS GRUP SRL, cu sediul în Suceava, str. Calea Unirii nr. 52, județul Suceava, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J33/165/2000, având CUI RO 12907500, reprezentată legal prin Lionte Gheorghe - Administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire nr. 3824/08.06.2017, emis de COMUNA IZVOARELE SUCEVEI, cu sediul în comuna Izvoarele Sucevei, cp 727330, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul proiectului Modernizare drum comunal Danileni-Pohonis-Brodina, comuna Izvoarele Sucevei, județul Suceava”, cu anunț de participare simplificat nr. 400711, publicat în SEAP la 03.03.2017, s-a solicitat Consiliului anularea actului atacat, anularea raportului final al procedurii de atribuire nr. 2127/26.04.2017 și a actelor subsecvente privind desemnarea ofertei câștigătoare a SC EKY SAM SRL și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1

§ 2

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite excepția invocată de autoritatea contractantă COMUNA IZVOARELE SUCEVEI şi respinge contestaţia formulată de SC FIBRACIS GRUP SRL, ca tardivă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

§ 3

2