Decizie 1703/2017
Decizie CNSC2017_1703_2017_Decizie_1703.pdf
Document CNSC
MESSER ROMANIA GAZ SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL INIMII NICOLAE STANCIOIU CLUJ NAPOCA
Decizia CNSC nr. 1703/C4/2068 din 10.07.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „butelii etilenoxid și butelii oxid nitric”, Lotul 2 “oxid nitric – medicament sub formă de gaz de inhalare îmbuteliat”, s-a solicitat obligarea autorității contractante, exclusiv pentru Lotul 2 „Oxid nitric - medicament sub formă de gaz de inhalare îmbuteliat”, la: a) remedierea documentaţiei de atribuire în sensul clarificării/ eliminării/modificării conform celor celor cuprinse în conținutul contestației; b) prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, cu o perioadă suficientă pentru potențialii ofertanţi de pregătire a ofertelor sale. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei. Prin Încheierea nr. 320/C4/2068 din 21.06.2017, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire (pentru Lotul 2) până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect. Pentru aceste motive, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestaţia formulată de SC MESSER ROMANIA GAZ SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL INIMII “NICULAE STĂNCIOIU”. Consiliul va dispune publicarea în SEAP a unui document clarificator prin care: - se va preciza tipul ventilatoarelor existente care se vor cupla la sistemul de administrare oxid nitric şi va organiza o vizită a amplasamentului (secţiei ATI unde se găsesc ventilatoarele), - se va modifica termenul de valabilitate al produsului la 2 ani, - se va prelungi termenul de depunere a ofertelor cu o perioadă de timp rezonabilă pentru efectuarea vizitei în amplasament şi pentru întocmirea ofertei, Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în patru exemplare, conţine 11 …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_1703_2017_Decizie_1703.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1703/C4/2068 Data: 10.07.2017 Prin contestaţia nr. 5161/16.06.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 24207/19.06.2017, înaintată de SC MESSER ROMANIA GAZ SRL, cu sediul în București, str. Delea Veche nr. 24, corp clădire A, et. 2-3, sector 2, având CUI 10547308, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/4298/1998, formulată împotriva documentației de atribuire, elaborată de către INSTITUTUL INIMII “NICULAE STĂNCIOIU”, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Moților nr. 19-21, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea încheierii acordului- cadru de furnizare având ca obiect „butelii etilenoxid și butelii oxid nitric”, Lotul 2 “oxid nitric – medicament sub formă de gaz de inhalare îmbuteliat”, s-a solicitat obligarea autorității contractante, exclusiv pentru Lotul 2 „Oxid nitric - medicament sub formă de gaz de inhalare îmbuteliat”, la: a) remedierea documentaţiei de atribuire în sensul clarificării/ eliminării/modificării conform celor celor cuprinse în conținutul contestației; b) prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, cu o perioadă suficientă pentru potențialii ofertanţi de pregătire a ofertelor sale. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei. Prin Încheierea nr. 320/C4/2068 din 21.06.2017, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire (pentru Lotul 2) până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect. Pentru aceste motive, 1
în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestaţia formulată de SC MESSER ROMANIA GAZ SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL INIMII “NICULAE STĂNCIOIU”. Consiliul va dispune publicarea în SEAP a unui document clarificator prin care: - se va preciza tipul ventilatoarelor existente care se vor cupla la sistemul de administrare oxid nitric şi va organiza o vizită a amplasamentului (secţiei ATI unde se găsesc ventilatoarele), - se va modifica termenul de valabilitate al produsului la 2 ani, - se va prelungi termenul de depunere a ofertelor cu o perioadă de timp rezonabilă pentru efectuarea vizitei în amplasament şi pentru întocmirea ofertei, Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în patru exemplare, conţine 11 pagini. 2