AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1629/2017

BRAI-CATA SRL în contradictoriu cu ADMINISTRATIA LACURI

Decizia CNSC nr. 1629/C4/2099 din 30.06.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1629/C4/2099 din 30.06.2017

Data din document
2017-06-30
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect “Servicii de salubrizare a locațiilor aflate în administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement”, s-a solicitat anularea actului atacat și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC BRAI CATA SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de SC BRAI CATA SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA LACURI, PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de SC BRAI CATA SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA LACURI, PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1629/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 24575Data înregistrării: 2017-06-20
ContestatorBRAI-CATA SRLCUI 13627967
Autoritate contractantăADMINISTRATIA LACURI

2017_1629_2017_Decizie_1629.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.476 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1629/C4/2099 Data: 30.06.2017 Prin contestaţia nr. 2292/20.06.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 24575/20.06.2017, înaintată de SC BRAI CATA SRL, cu sediul în București, Șos. Virtuții nr. 48, et. 1, sector 6, având CUI 13627967, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J40/5581/2017, formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii, având nr. 6868/31.05.2017, emisă de ADMINISTRAȚIA LACURI, PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI, cu sediul în București, Șos. București-Ploiești nr. 8B, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect “Servicii de salubrizare a locațiilor aflate în administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement”, s-a solicitat anularea actului atacat și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC BRAI CATA SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de SC BRAI CATA SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA LACURI, PARCURI ȘI AGREMENT BUCUREȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei 1

§ 2

decizii se va putea formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 101/2016. 2