Decizie 1585/2017
Decizie CNSC2017_1585_2017_Decizie_1585.pdf
Document CNSC
SC ADRIA SRL în contradictoriu cu REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - Direcţia Silvică Suceava
Decizia CNSC nr. 1585/C3/1807 din 27.06.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de reparare, întreținere și inspecţie tehnică pentru autovehiculele din dotarea Direcţiei Silvice Suceava”, cu anunț de participare nr. 171025, publicat în SEAP la data de 29.10.2016, s-a solicitat Consiliului: să analizați aspectele semnalate, înlăturând subiectivismul cu care s-a procedat la modificarea deciziei inițiale, care a avut în vedere îndeplinirea condițiilor impuse de lege. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ADRIA SRL, în contradictoriu cu REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - Direcţia Silvică Suceava. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_1585_2017_Decizie_1585.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1585/C3/1807 Data: 27.06.2017 Prin contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 21114/29.05.2017, înaintată de SC ADRIA SRL, cu sediul în Suceava, str. Gheorghe Doja nr. 119A județul Suceava, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J33/678/1991, având CUI RO718613, reprezentată legal prin Airoaei Corneliu-Doru - Administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 14248/15.05.2017, emis de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - Direcţia Silvică Suceava, cu sediul în Suceava, Bd. 1 Mai nr. 6, cp 720244, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii, licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de reparare, întreținere și inspecţie tehnică pentru autovehiculele din dotarea Direcţiei Silvice Suceava”, cu anunț de participare nr. 171025, publicat în SEAP la data de 29.10.2016, s-a solicitat Consiliului: să analizați aspectele semnalate, înlăturând subiectivismul cu care s-a procedat la modificarea deciziei inițiale, care a avut în vedere îndeplinirea condițiilor impuse de lege. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC ADRIA SRL, în contradictoriu cu REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - Direcţia Silvică Suceava. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2