AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1314/2017

SC NOVAINTERMED SRL în contradictoriu cu Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila\

Decizia CNSC nr. 1314/C9/1806 din 06.06.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1314/C9/1806 din 06.06.2017

Data din document
2017-06-06
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Reactivi și materiale ATI și laborator, Loturile nr. 30, 31, 32, 33 și 34, contestatoarea a solicitat remedierea încălcărilor legislației privind achizițiile publice referitoare la specificațiile tehnice privind loturile criticate, astfel încât cerințele solicitate să fie accesibile tuturor posibililor participanți la procedură. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1314/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 21095Data înregistrării: 2017-05-29
ContestatorSC NOVAINTERMED SRL
Autoritate contractantăSpitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila\

2017_1314_2017_Decizie_1314.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.478 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1314/C9/1806 Data: 06.06.2017 Prin contestaţia nr. 3647/29.05.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 21095/29.05.2017, depusă de SC Novaintermed SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Ceaikovski nr. 7, sector 2, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Str. Drumul Potcoavei nr. 5A, Pipera, județul Ilfov, având CUI 6220293, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. J40/17001/1994, privind procedura de licitaţie deschisă, organizată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „DR. CAROL DAVILA”, cu sediul în București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, pentru încheierea, pe loturi, a acordului – cadru având ca obiect Reactivi și materiale ATI și laborator, Loturile nr. 30, 31, 32, 33 și 34, contestatoarea a solicitat remedierea încălcărilor legislației privind achizițiile publice referitoare la specificațiile tehnice privind loturile criticate, astfel încât cerințele solicitate să fie accesibile tuturor posibililor participanți la procedură. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele 1

§ 2

evocate în motivarea prezentei, ia act de renunţarea la contestaţia formulată de SC Novaintermed SRL, în contradictoriu cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „DR. CAROL DAVILA”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2