Decizie 1216/2017
Decizie CNSC2017_1216_2017_Decizie_1216.pdf
Document CNSC
ROMOLD SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE IASI
Decizia CNSC nr. 1216/C2/1309 din 23.05.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de pază, protecție și securitate”, cod CPV 79713000-5 – Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de S.C. ROMOLD S.R.L., în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE IAȘI Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără pronunţare asupra fondului contestaţiei. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_1216_2017_Decizie_1216.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şifuncţionarea
Consiliului
Naţional
de
Soluţionare
a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1216/C2/1309 Data: 23.05.2017 Prin contestaţia nr. 499/24.04.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 15362/25.04.2017, formulată de S.C. ROMOLD S.R.L., cu sediul în Vaslui, str. Războieni nr. 18, județul Vaslui, sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 115, județul Vaslui, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J37/252/1998, având Cod Unic de Înregistrare 10946619, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dl. Mihoci Vasile, împotriva documentației de atribuire, emisă de SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE IAȘI, cu sediul în Iași, str. Pantelimon Halipa nr. 14, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, online, a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Servicii de pază, protecție și securitate”, cod CPV 79713000-5 – Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat anularea procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1/2
în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de S.C. ROMOLD S.R.L., în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE IAȘI Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără pronunţare asupra fondului contestaţiei. 2