Decizie 952/2017
Decizie CNSC2017_952_2017_Decizie_952.pdf
Document CNSC
CONSULTUS SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI POIANA BLENCHII
Decizia CNSC nr. 952/C4/1014 din 28.04.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții - Modernizare drum comunal DC40: Poiana Blenchii - Măgura”, s-a solicitat: - anularea rezultatului privind evaluarea propunerii tehnice, comunicat sub nr. 762/23.03.2017, în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale ca inacceptabilă şi, pe cale de consecinţă, reevaluarea ofertei şi continuarea procedurii de atribuire; - anularea, în parte, a procesului-verbal de evaluare, respectiv cu privire la decizia de respingere a ofertei contestatoarei, fiind declarată "neconformă" în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 935/2016 și "inacceptabilă" în baza art. 134 alin. (5) din HG 935/2016; - anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente; - anularea adresei prin care i s-a comunicat menţinerea deciziei nr. 876/29.03.2017; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii în conformitate cu cele stabilite prin decizia CNSC. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţion…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC CONSULTUS SRL în contradictoriu cu COMUNA POIANA BLENCHII (PRIMĂRIA COMUNEI POIANA BLENCHII) şi anulează procesul verbal nr. 5 (înregistrat sub nr. 602/13.03.2017) şi adresele de comunicare a evaluării tehnice. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de SC CONSULTUS SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_952_2017_Decizie_952.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 952/C4/1014 Data: 28.04.2017 Prin contestaţia nr. 823/04.04.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 12128/05.04.2017, înaintată de SC CONSULTUS SRL, cu sediul în Lăpușel, str. Gării nr. 115, comuna Recea, județul Maramureş, având CUI 23178911, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J24/198/2008, formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 762/23.03.2017 și a răspunsului la Notificarea prealabilă nr. 876/29.03.2017, emise de către COMUNA POIANA BLENCHII (PRIMĂRIA COMUNEI POIANA BLENCHII), cu sediul în Poiana Blenchii, str. Principală nr. 241, județul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții - Modernizare drum comunal DC40: Poiana Blenchii - Măgura”, s-a solicitat: - anularea rezultatului privind evaluarea propunerii tehnice, comunicat sub nr. 762/23.03.2017, în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale ca inacceptabilă şi, pe cale de consecinţă, reevaluarea ofertei şi continuarea procedurii de atribuire; - anularea, în parte, a procesului-verbal de evaluare, respectiv cu privire la decizia de respingere a ofertei contestatoarei, fiind declarată "neconformă" în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 935/2016 și "inacceptabilă" în baza art. 134 alin. (5) din HG 935/2016; - anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente; - anularea adresei prin care i s-a comunicat menţinerea deciziei nr. 876/29.03.2017; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii în conformitate cu cele stabilite prin decizia CNSC. De asemenea, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei. Prin Încheierea nr. 158/C4/1014 din 10.04.2017, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de 1
cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a respins, ca nefondat. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC CONSULTUS SRL în contradictoriu cu COMUNA POIANA BLENCHII (PRIMĂRIA COMUNEI POIANA BLENCHII) şi anulează procesul verbal nr. 5 (înregistrat sub nr. 602/13.03.2017) şi adresele de comunicare a evaluării tehnice. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de SC CONSULTUS SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. 2