Decizie 1835/2025
Decizie CNSC2025_1835_2025_Decizie_1835.pdf, BO2025_1835_2025_BO2025_1835.pdf
Document CNSC
BUCATARIE RASCRUCI SRL în contradictoriu cu COMUNA VAD (CONSILIUL LOCAL VAD)
Decizia CNSC nr. 1835/C5/1502 din 01.07.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziție servicii de catering pentru beneficiarii Școlii Gimnaziale Vad din comuna Vad, jud. Cluj în cadrul programului național «Masă sănătoasă»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1159695/07.03.2025, s-a solicitat: 1. Admiterea contestației și anularea raportului procedurii înregistrat cu nr. 3586/822.04.2025, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3590/22.04.2025; 2. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de către BUCĂTĂRIE RĂSCRUCI SRL, și ulterior emiterii unui nou raport/rezultat al procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de BUCĂTĂRIE RĂSCRUCI SRL în contradictoriu cu COMUNA VAD (CONSILIUL LOCAL VAD), și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de BUCĂTĂRIE RĂSCRUCI SRL în contradictoriu cu COMUNA VAD (CONSILIUL LOCAL VAD), și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, conform prevederilor Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
- prețul de 10,20 lei fără TVA/porție (9,99 lei pentru materia primă, 0,11 lei pentru prepararea hranei, 0,10 lei pentru transport) obținând pentru factorul financiar conform algoritmului de calcul mai sus prezentat 40 puncte din totalul de 40 puncte, astfel ambilor ofertanți li s-a alocat punctajul maxim pentru componenta financiară. La fel ca și în cazul contestatoarei, prețul propus de ofertant reprezintă sub 80% din prețul estimat fără TVA/porție, respectiv 74.13%, motiv pentru care autoritatea contractantă precizează că a solicitat ofertantului ...SRL justificarea prețului neobișnuit de scăzut în conformitate cu prevederile art. 136 din HG 395/2016. Ofertantul a răspuns în termenul solicitat prin adresa înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 2971/07.04.2025 și a justificat prețul prin faptul că societatea este de tip restaurant, dotat cu echipamente economice, preparând zilnic hrană pentru evenimente de tip nunți, botezuri, majorate etc, iar datorită rulajului mare…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1835_2025_Decizie_1835.pdf, BO2025_1835_2025_BO2025_1835.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1835/C5/1502 Data: 01.07.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 27050/28.04.2025, formulată de către BUCĂTĂRIE RĂSCRUCI SRL, cu sediul social în Răscruci, nr. 361B, județul Cluj, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J12/2817/2017, având cod unic de înregistrare RO37615579, reprezentată de administrator Mos Ioana, cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură în Răscruci nr 1A, județul Cluj, împotriva rezultatului procedurii, emis de către COMUNA VAD (CONSILIUL LOCAL VAD), cu sediul în str. Principală nr. 146, Vad, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „Achiziție servicii de catering pentru beneficiarii Școlii Gimnaziale Vad din comuna Vad, jud. Cluj în cadrul programului național «Masă sănătoasă»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1159695/07.03.2025, s-a solicitat: 1. Admiterea contestației și anularea raportului procedurii înregistrat cu nr. 3586/822.04.2025, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3590/22.04.2025; 2. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de către BUCĂTĂRIE RĂSCRUCI SRL, și ulterior emiterii unui nou raport/rezultat al procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de BUCĂTĂRIE RĂSCRUCI SRL în contradictoriu cu COMUNA VAD (CONSILIUL LOCAL VAD), și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, conform prevederilor Pagina 1 din 2
legale a documentația de atribuire și a celor reținute în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 exemplare originale, conține 10 (zece) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1835/C5/1502 Data: 01.07.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de către ...SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată de administrator ..., cu adresa pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva rezultatului procedurii, emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „...”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., s-a solicitat: 1. Admiterea contestației și anularea raportului procedurii înregistrat cu nr. 3586/822.04.2025, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3590/22.04.2025; 2. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de către ...SRL, și ulterior emiterii unui nou raport/rezultat al procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL solicită cele redate în partea introductivă. ...SRL critică decizia autorității contractante de a clasa oferta sa pe locul 5, cu un punctaj de 91.53 puncte, din care 51.53 puncte pentru propunerea tehnică și 40 puncte pentru propunerea financiară. ...SRL arată că în propunerea tehnică, se preciza că materia primă să reprezinte cel puțin 40% din preț, iar prepararea hranei și distribuția să fie reprezentat defalcat în alte procente. Pagina 1 din 11
Din raportul procedurii a constat ca toți ofertanții clasați în fata contestatoarei au declarat că materia prima reprezintă un procent de 98- 99% din prețul total al meniului. Contestatoarea consideră că nu se poate realiza serviciul de catering în aceste condiții. Într-un procent de 1-2% din prețul unui meniu nu se pot suporta cheltuielii aferente cu salariile, utilitățile și transportul preparatelor. Ținând cont că la propunerea financiară sunt 40 de puncte, aceasta înseamnă ca ...SRL are cel mai mic preț. Chiar dacă au ofertat cu prețul maxim, respectiv 13.76 lei, la un calcul în care materia primă reprezintă 98% din preț, aceasta înseamnă: 13.76 lei *98% = 13.48 lei. Rămân 0.28 lei/porție din care sa se acopere cheltuielile cu personalul, utilitățile și transportul. Achiziția se face pentru 192 de meniuri/zi, rezultând 192*0.28= 53.76 lei, ceea ce înseamnă două ore de munca pentru o persoană. ...SRL apreciază că procentul de 98% pus de ceilalți ofertanți nu este unul real. În punctul său de vedere asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită, respingerea contestației ca nefondată. Autoritatea contractantă arată că ...SRL a propus: - ponderea la materia primă/porție de 85%, obținând pentru factorul tehnic conform algoritmului de calcul mai sus prezentat 51,53 puncte din totalul de 60 puncte. - prețul de 10,20 lei fără TVA/porție (8,67 lei pentru materia primă, 1,02 lei pentru prepararea hranei, 0,51 lei pentru transport) obținând pentru factorul financiar conform algoritmului de calcul mai sus prezentat 40 puncte din totalul de 40 puncte. Prețul propus de ofertant reprezintă 74,13% din prețul estimat fără TVA/porție, motiv pentru care autoritatea contractantă a solicitat ofertantului ...SRL justificarea prețului neobișnuit de scăzut în conformitate cu prevederile art. 136 din HG 395/2016. Ofertantul a răspuns în termenul solicitat prin adresa înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 2973/07.04.2025 și a justificat prețul prin faptul că societatea deține panouri fotovoltaice, mașini electrice, preturi preferențiale de la furnizori, iar costul transportului se împarte cu alte livrări de pe aceeași rută, comisia constatând faptul că răspunsul este concludent, cerința fiind îndeplinită. Ofertantul ...SRL clasat pe locul I în clasamentul final a propus: - ponderea la materia primă/porție de 98%, obținând pentru factorul tehnic conform algoritmului de calcul mai sus prezentat 59,41 puncte din totalul de 60 puncte. Pagina 2 din 11
- prețul de 10,20 lei fără TVA/porție (9,99 lei pentru materia primă, 0,11 lei pentru prepararea hranei, 0,10 lei pentru transport) obținând pentru factorul financiar conform algoritmului de calcul mai sus prezentat 40 puncte din totalul de 40 puncte, astfel ambilor ofertanți li s-a alocat punctajul maxim pentru componenta financiară. La fel ca și în cazul contestatoarei, prețul propus de ofertant reprezintă sub 80% din prețul estimat fără TVA/porție, respectiv 74.13%, motiv pentru care autoritatea contractantă precizează că a solicitat ofertantului ...SRL justificarea prețului neobișnuit de scăzut în conformitate cu prevederile art. 136 din HG 395/2016. Ofertantul a răspuns în termenul solicitat prin adresa înregistrată la sediul autorității contractante cu nr. 2971/07.04.2025 și a justificat prețul prin faptul că societatea este de tip restaurant, dotat cu echipamente economice, preparând zilnic hrană pentru evenimente de tip nunți, botezuri, majorate etc, iar datorită rulajului mare de aprovizionare cu materie primă beneficiază de discount de până la 30%, susținând astfel costurile cu transportul și prepararea hranei. De asemenea societatea aflându-se în curs de implementare a unui parc cu panouri fotovoltaice finanțat prin programul Casa Verde, comisia a constatat răspunsul ofertantului ca fiind concludent, cerința fiind îndeplinită. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ...SRL a transmis recipisa de consemnare nr. ..., eliberată de ..., la data de 30.04.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 7.780 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: Autoritatea contractantă ... a inițiat, procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca „..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., valoarea estimată a procedurii fiind de 388.990,83 lei fără TVA, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. Contestatorul este nemulțumit de modalitatea în care autoritatea contractantă a reevaluat ofertele clasate pe locurile 1-4. În soluționare, Consiliul reține că autoritatea contractantă a stabilit următorii factori de evaluare: „Prețul ofertei - Componenta financiară - 40 % Ponderea pentru materie primă din prețul total/porție - Componenta tehnică 60 % - Invers proporțional, Punctaj maxim total 60 Algoritm de calcul: Algoritm de calcul: Pentru oferta cu cel mai mare nivel al ponderii materiei prime din prețul total/porție se acordă punctajul maxim: 60 puncte. Pentru celelalte niveluri ale ponderii materiei prime din prețul total/porție punctajul se calculează astfel: Pmaterie(n) = Pmaterie(min)/ Pmaterie(max)*60, unde: Pmaterie(n) – punctajul obținut pentru ponderea Pagina 3 din 11
materiei prime de către oferta admisibilă aflată sub evaluare Pmaterie(min) – nivelul cel mai scăzut al ponderii materiei prime din prețul total/porție; Pmaterie(max) – nivelul cel mai ridicat al ponderii materiei prime din prețul total/porție. Pentru un nivel al ponderii materiei prime din prețul total/porție mai mic decât 40%, oferta va fi considerate necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, urmând a fi declarată neconformă și respinsă. Punctajul pentru fiecare factor de evaluare va fi calculat utilizând informațiile cuprinse în ofertă.” În cadrul caietului de sarcini, postat în SEAP sub identificatorul „[.../00001] 02. Caiet de sarcini servicii catering PNMS Vad.pdf.p7s” autoritatea contractantă a menționat următoarele: „• Condiții pentru transport și distribuție Produsele alimentare vor fi transportate de la furnizor către unitățile școlare, respectiv elev sau preșcolar, după caz, numai cu mijloace auto speciale, autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor legislației în vigoare. MODALITATE DE ÎNDEPLINIRE: ofertantul va depune în cadrul ofertei tehnice copie a „Autorizației sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor" pentru mijloacele de transport al produselor de origine animală, non-animală sau mâncare gătită, emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor județeană pentru mijlocul de transport aflat în proprietatea ofertantului, actualizată pe întreaga durată a contractului. Se va prezenta contract de închiriere/comodat/leasing după caz, pentru mijlocul ele transport aflat în proprietatea altui operator economic. • Ambalare, etichetare, marcare Produsele alimentare preambalate trebuie să prezinte înscrise prin etichetare elementele obligatorii prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 și (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei. Produsele alimentare preambalate trebuie să prezinte înscrise prin etichetare următoarele elemente obligatorii: a) denumirea produsului; de exemplu: sandvici cu șuncă și roșii, sandvici cu unt, cașcaval și salată; b) lista ingredientelor; c) substanțe care provoacă alergii sau intoleranțe: sunt puse în evidență printr-un set de caracteristici grafice care le diferențial de restul ingredientelor; d) cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente: șuncă x %; cașcaval y%; e) cantitatea netă; Pagina 4 din 11
f) data-limită de consum, sub forma: „expiră la data de”, cu înscrierea necodificată a zilei, lunii și anului; g) condiții de depozitare - se menționează inclusiv intervalele de temperatură pentru menținerea parametrilor de calitate și siguranță ai produselor alimentare; h) declarație nutrițională. Etichetarea nutrițională trebuie să conțină următoarele elemente: valoare energetică, grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, fibre, proteine, sare, în această ordine: (...) Produsele alimentare preambalate trebuie să prezinte înscris prin etichetare următorul element: „PRODUS DISTRIBUIT GRATUIT" În cazul produselor alimentare care nu se supun prevederilor definiției „produs alimentar preambalat” trebuie îndeplinite următoarele cerințe: - pentru cele distribuite de unitățile de alimentație publică se va indica la livrare, printr-un document scris care însoțește produsele: denumirea produsului, substanțe care provoacă alergii sau intoleranțe, o mențiune privind lotul, respectiv data producerii și sintagma „PRODUS DISTRIBUIT GRATUIT”; Masa caldă va fi compusă din: un fel dintre cele enumerate la pct. 8 din prezentul Caiet de sarcini, fripturi la cuptor, la grătar, chiftele din legume, ficăței de pui etc. + garnituri și/sau salate, mâncăruri etc. 1 fruct proaspăt (mere, banane, citrice...) Pentru persoanele cu diferite regimuri alimentare, se va adapta meniul zilnic în funcție de starea de sănătate a acestora și de recomandările medicilor. Mesele se vor servi la orele fixate de beneficiar. Furnizorul va asigura transportul izolat termic al hranei, în termoboxuri care asigură transportul produselor la temperaturi controlate. Notă: Hrana adusă de prestator va fi servită beneficiarilor în veselă de unică folosință biodegradabilă
. Transportul hranei (porțiilor) va fi asigurat de către ofertant, pe cheltuiala acestuia, cu mijloace de transport autorizate, până la sediul unității școlare, unde se va preda persoanelor responsabile cu servirea hranei din cadrul unității, pe bază de documente legale însoțitoare. Produsele alimentare vor fi transportate de la furnizor către unitățile școlare, respectiv elev sau preșcolar, după caz, numai cu mijloace auto autorizate/înregistrate sanitar-veterinar si pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor legislației în vigoare. Mijloacele de transport și termoboxuri cu închidere ermetică, vor fi supuse dezinfecției conform normelor epidemiologice în vigoare. Transportul și distribuirea hranei preparate se va face în recipiente de unica folosință, închise ermetic, care să păstreze temperatura alimentelor, separat pentru fiecare fel de mâncare. Porțiile de mâncare vor fi transportate în termoboxuri profesionale, cu închidere ermetică, pentru un transport al alimentelor în condiții de siguranță, care să mențină calitatea nutritivă a fiecărui produs. Pagina 5 din 11
Alimentele din mijloacele de transport și/sau recipiente/termoboxurile trebuie amplasate astfel încât să fie protejate împotriva contaminării. Mijloacele de transport și/sau recipientele/termoboxurile folosite la transportul alimentelor trebuie să fie capabile să mențină alimentele la o temperatură adecvată și, unde este cazul să poată permite ca aceste temperaturi să fie monitorizate.” Procedând la verificarea aspectelor criticate, Consiliul reține că următoarele: - ...SRL a ofertat prețul de 9,99 lei materie primă/produse alimentare, 0,11 lei pentru prepararea hranei și 0,10 lei pentru transport, preț total 10,20 lei/porție; - ...SRL a ofertat prețul de 10,67 lei materie primă/produse alimentare, 0,11 lei pentru prepararea hranei și 0,10 lei pentru transport; - ... SRL a ofertat prețul de 11,88 lei materie primă/produse alimentare, 0,10 lei pentru prepararea hranei și 0,02 lei pentru transport, preț total 12 lei/porție - ... SRL a ofertat prețul de 11,82 lei materie primă/produse alimentare, 0,12 lei pentru prepararea hranei și 0,06 lei pentru transport, preț total 12 lei/porție, Rezultă că în diferențele de 0,10 lei – 0,12 lei pentru prepararea hranei și de 0,02 lei-0,10 lei pentru transport, sunt incluse cheltuielile cu transportul, ambalarea, livrarea, salarii personal, utilități, recipientele și vesela de unică folosință, etichetele, serviciile de dezinfecție a mijloacelor de transport și a termoboxuri cu închidere ermetică, etc. Consiliul reține că, autoritatea contractantă avea obligația verificării fermității și veridicității ponderilor de 98%-98,98% ofertate aferente materiei prime din prețul ofertat în condițiile în care acesta constituia factor de evaluare și determină stabilirea ofertei câștigătoare și nu a fost ofertat doar pentru a obține punctaj maxim la acest factor de evaluare. Astfel, în condițiile în care doar 2%-1,02% din valoarea prețul ofertat este alocat de ofertanți cheltuielilor directe, indirecte și profitului autoritatea contractantă nu a respectat prevederile: - art. 136 din HG nr. 395/2016: „(1) În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la prețurile pieței, utilizându-se ca referința în acest sens informații cum ar fi buletine statistice, sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. (2) Explicațiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum și, după caz, documente privind prețurile ce pot fi obținute de Pagina 6 din 11
la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. (4) În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv.” - art. 210 din Legea nr. 98/2016: „(1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobișnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costurile propuse în respectiva ofertă. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Autoritatea contractantă evaluează informațiile și documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preț aparent neobișnuit de scăzut și respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, ținând seama de elementele menționate la alin. (2). (4) Autoritatea contractantă respinge întotdeauna o ofertă atunci când constată că aceasta are un preț neobișnuit de scăzut deoarece nu respectă obligațiile prevăzute la art. 51 alin. (1). (5) Atunci când autoritatea contractantă constată că o ofertă are un preț neobișnuit de scăzut deoarece ofertantul beneficiază de un ajutor de stat, oferta respectivă poate fi respinsă doar din acest motiv numai dacă, în urma clarificărilor solicitate, ofertantul nu a putut demonstra, într-un termen corespunzător stabilit de autoritatea contractantă, că ajutorul de stat a fost acordat în mod legal. (6) În cazul în care autoritatea contractantă respinge o ofertă pentru motivul prevăzut la alin. (5), va informa Comisia Europeană după consultarea cu Consiliul Concurenței.” Pagina 7 din 11
Pentru verificarea realității și sustenabilității unui preț aparent neobișnuit de scăzut și implicit a costurilor, cu atât mai mult cu cât sunt și factori de evaluare care conduc la stabilirea ofertei câștigătoare, a faptului că ofertantul poate îndeplini contractul la standardele de calitate și parametrii din caietul de sarcini, legiuitorul a impus solicitarea de dovezi concludente, în fundamentarea propunerii financiare. Transmiterea unei solicitări clare, cu indicarea informațiilor și dovezilor pe care trebuie să le furnizeze ofertantul vizat, va permite achizitorului să obțină de la acesta răspunsurile pe baza cărora să aprecieze seriozitatea ofertei, dar și faptul că prețurile propuse sunt rezultatul liberei concurențe și pot fi justificate. Relevantă în acest sens este Hotărârea CJEU din cauza C-599/10, SAG ELV Slovensko a.s.: „Rezultă clar din aceste dispoziții, redactate în termeni imperativi, că legiuitorul Uniunii a înțeles să oblige autoritatea contractantă să verifice elementele ofertelor care prezintă un caracter anormal de scăzut impunându-i în acest scop obligația de a solicita candidaților să furnizeze dovezile necesare pentru a demonstra că aceste oferte sunt serioase.” Ofertele depuse, reprezintă angajamente asumate de către ofertanți în scopul realizării obiectului contractului, astfel elementele de cost nu sunt elemente pur formale ale ofertei, ci reprezintă elementul esențial al propunerii tehnice și financiare a cărui realitate și sustenabilitate trebuie verificată de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și nediscriminării și confirmat de ofertanți prin documentele înaintate autorității contractante. Astfel, autoritatea contractantă nu avea dreptul de a accepta ofertarea unor elemente de cost pentru un contract care se va implementa în viitor - având la bază costuri despre care nu are certitudinea că vor putea fi respectate și care la momentul depunerii ofertelor erau, sau trebuiau cunoscute de operatorii economici. Riscul, ca în cadrul procedurii să participe și chiar să câștige procedura un operator economic care nu poate executa în bune condiții contractul, datorită faptului că în cadrul ofertei nu au fost introduse toate cheltuielile aferente derulării contractului, aparține autorității contractante. Justificarea prețului și a elementelor de cost ofertate înseamnă prezentarea de elemente concrete de formare a prețului și chiar documente care să conțină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză și care să permită, în final verificarea corectitudinii prețului ofertat. Consiliul va reține că, în exercitarea atribuțiilor sale exclusive, prevăzute la art. 127 din HG nr. 394/2016, autoritatea contractantă avea obligația de a verifica dacă ofertanții care au depus oferte în cadrul Pagina 8 din 11
acestei proceduri au ținut cont în elaborarea propunerii financiare aferente contractului ce face obiectul prezentei proceduri de toate cheltuielile necesare derulării contractului. Riscul întocmirii răspunsului la solicitările de clarificări la fel ca și cel al întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al modificări propunerii tehnice potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”. În speță, ofertanții clasați pe locurile 1-4 s-au limitat facă simple aprecieri cu privire la ponderea materiei prime este de 98%-98,98% din prețul ofertat, iar pentru diferența de 2%-1,02% a restului cheltuielilor aferente derulării contractului nu a prezentat nicio dovadă pentru a oferi autorității contractante posibilitatea verificării realității și corectitudine ofertei de preț depuse. Față de aceste aspecte, Consiliul reține că oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, astfel costurile aferente serviciului ofertat nu sunt elemente pur formale ale ofertei prezumate a fi valabile și admise, fără probe concludente, ci reprezintă elementele esențiale ale propunerii financiare a căror realitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare și confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante. Având în vedere cele antemenționate, Consiliul constată că verificarea veridicității prețului ofertat nu a putut fi efectuată atâta vreme cât ofertantul nu a depus documente edificatoare în acest sens. Orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a acesteia, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertei, autoritatea contractantă ar fi trebuit să stabilească cu exactitate dacă propunerile financiare ale ofertanților clasați pe locurile 1-4 sunt reale și ferme. Numai în urma obținerii și verificării detalierii prețurilor ofertate, autoritatea contractantă putea stabili realitatea și corectitudinea formării acestora. Consiliul reține faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare, trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate. În încercarea de a oferta un preț cât mai scăzut și elemente de cost care ulterior sunt punctate ca factori de evaluare, operatorii economici nu pot face reduceri de costuri având la bază simpla prezumție că urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei sale, vor găsi o modalitate de a furniza produsele la prețurile ofertate. Pagina 9 din 11
Față de cele de mai sus, Consiliul reține că autoritatea contractantă ar fi trebuit să verifice realitatea și veridicitatea ponderii de 2%-1,02% din prețul ofertant. Față de aceste aspecte criticile contestatorului sunt întemeiate urmând a fi admise. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți, verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv verificarea conformității cu propunerile tehnice, verificarea încadrării acestora în situația prevăzută la art. 210 din Lege, și aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunțul de participare așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu, pe cale de consecință, criticile contestatorilor privind nelegalitatea evaluării ofertelor sunt întemeiate, urmând să fie admise. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu ..., și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, conform prevederilor legale a documentația de atribuire și a celor reținute în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu ..., și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, conform prevederilor legale a documentația de atribuire și a celor reținute în motivare, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … Pagina 10 din 11
Redactat practicaua deciziei: ... Redactată în 4 exemplare originale, conține 10 (zece) pagini. Pagina 11 din 11
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.