Decizie 860/2017
Decizie CNSC2017_860_2017_Decizie_860.pdf
Document CNSC
VEGA 93 SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI GALATI
Decizia CNSC nr. 860/C11/872 din 21.04.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect “REABILITARE REȚEA ELECTRICĂ DE TRANSPORT TROLEIBUZE - ETAPA I (PROIECTARE ȘI EXECUȚIE)”, cod CPV 45231000-5 (Rev.2), s-a solicitat anularea actului contestat și a tuturor actelor subsecvente, cu consecința reevaluării documentelor depuse de VEGA 93 SRL în cadrul procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de VEGA 93 SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAȚI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_860_2017_Decizie_860.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 860/C11/872 Data: 21.04.2017 Prin contestația nr. 2468/27.03.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 10673/27.03.2017, formulată de VEGA 93 SRL, societate în procedură generală de insolvență, cu sediul în Galați, str. Siderurgiștilor nr. 7, tronson 4, incinta VEGA HOLDING, bl. PS1B, județul Galați, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/134/1993, având CIF RO 3118800, reprezentată de Doru Chiper – Administrator special Director general, împotriva rezultatului fazei I de evaluare, comunicat prin adresa nr. 28012/15.03.2017, emis de către MUNICIPIUL GALAȚI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Galați, str. Domnească nr. 38, camera 34, județul Galați, în cadrul procedurii simplificate într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect “REABILITARE REȚEA ELECTRICĂ DE TRANSPORT TROLEIBUZE - ETAPA I (PROIECTARE ȘI EXECUȚIE)”, cod CPV 45231000-5 (Rev.2), s-a solicitat anularea actului contestat și a tuturor actelor subsecvente, cu consecința reevaluării documentelor depuse de VEGA 93 SRL în cadrul procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1/2
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de VEGA 93 SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL GALAȚI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2