AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 767/2017

ENERGOTEHNICA SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU

Decizia CNSC nr. 767/C11/823 din 10.04.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 767/C11/823 din 10.04.2017

Data din document
2017-04-10
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect “ILUMINAT PUBLIC ECO EFICIENT PARC SUB ARINI”, cod CPV 45231400-9 – Lucrări de construcții de linii aeriene (Rev.2), s-a solicitat anularea actelor contestate și obligarea autorității contractante la declararea ofertei sale, ca fiind admisibilă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ENERGOTEHNICA SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ENERGOTEHNICA SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 1/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 767/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 9908Data înregistrării: 2017-03-22
ContestatorENERGOTEHNICA SRLCUI 11050284
Autoritate contractantăMUNICIPIUL SIBIU

2017_767_2017_Decizie_767.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.183 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 767/C11/823 Data: 10.04.2017 Prin contestația nr. 325/21.03.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 9908/22.03.2017, formulată de ENERGOTEHNICA SRL, cu sediul în Sibiu, str. Viile Sibiului nr. 1, județul Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J32/616/1998, având CIF RO 11050284, reprezentată de Mircea Colceriu – Director general, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 18064/08.03.2017 și răspunsului la notificarea prealabilă, comunicat prin adresa nr. 20760/16.03.2017, emise de către MUNICIPIUL SIBIU, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Sibiu, str. Samuel Brukenthal nr. 2, județul Sibiu, în cadrul procedurii simplificate într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect “ILUMINAT PUBLIC ECO EFICIENT PARC SUB ARINI”, cod CPV 45231400-9 – Lucrări de construcții de linii aeriene (Rev.2), s-a solicitat anularea actelor contestate și obligarea autorității contractante la declararea ofertei sale, ca fiind admisibilă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ENERGOTEHNICA SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 1/2

§ 2

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Anca-Roxana DOBRE Sorin POPA Paul-Cristian POPESCU Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 5 (cinci) pagini. 2