AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 736/2017

SC MEDOS CONSTRUCT & CONSULTING SRL în contradictoriu cu COMUNA CIORTEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI CIORTEȘTI)

Decizia CNSC nr. 736/C3/765 din 06.04.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 736/C3/765 din 06.04.2017

Data din document
2017-04-06
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Elaborare proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini, documentații pentru obținere avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției pentru obiectivul Construire grădiniță în sat Coropceni, comuna Ciortești, județul Iași”, cu anunț de participare simplificat nr. 400675 publicat în SEAP la 02.03.2017, s-a solicitat Consiliului obligarea autorității contractante la adoptarea unor măsuri de remediere, în sensul clarificării documentației de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge contestația formulată de SC MEDOS CONSTRUCT & CONSULTING SRL, ca rămasă fără obiect. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 736/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 9442Data înregistrării: 2017-03-20
ContestatorSC MEDOS CONSTRUCT & CONSULTING SRLCUI 23983830
Autoritate contractantăCOMUNA CIORTEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI CIORTEȘTI)CUI 4540666

2017_736_2017_Decizie_736.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.348 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 736/C3/765 Data: 06.04.2017 Prin contestația nr. 145/17.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 9442/20.03.2017, înaintată de SC MEDOS CONSTRUCT & CONSULTING SRL, cu sediul în Iași, str. Neculau nr. 11A, bl. ANL, tr. III, et. 1, ap. 5, județul Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/1720/2008, având CUI RO 23983830, reprezentată legal prin Petercă Cecilia – Administrator, formulată împotriva documentației de atribuire, elaborată de COMUNA CIORTEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI CIORTEȘTI), cu sediul în Ciortești, județul Iași, în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Elaborare proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini, documentații pentru obținere avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției pentru obiectivul Construire grădiniță în sat Coropceni, comuna Ciortești, județul Iași”, cu anunț de participare simplificat nr. 400675 publicat în SEAP la 02.03.2017, s-a solicitat Consiliului obligarea autorității contractante la adoptarea unor măsuri de remediere, în sensul clarificării documentației de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1

§ 2

Respinge contestația formulată de SC MEDOS CONSTRUCT & CONSULTING SRL, ca rămasă fără obiect. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2