AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 624/2017

SC HM PRODUCT SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI SÎNCRAIU DE MUREȘ

Decizia CNSC nr. 624/C10/602 din 23.03.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 624/C10/602 din 23.03.2017

Data din document
2017-03-23
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect ”POD RUTIER PESTE CANALUL BESA ȘI DRUM DE RACORDARE LA STRADA BARAJULUI”, cod CPV 45221110-6, organizată de COMUNA SÎNCRAIU DE MUREȘ, cu sediul în comuna Sîncraiu de Mureș, str. Principală nr. 123, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: adoptarea unor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă, iar dacă se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia, cele referitoare la desemnarea drept câștigătoare a ofertei depuse de SC DRUMURI ȘI PODURI MUREŞ SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (2) și alin. (5)din Legea nr. 101/2016 admite contestaţia formulată de către SC HM PRODUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA SÎNCRAIU DE MUREȘ. Dispune anularea raportului procedurii nr. 1289/17.02.2017 și a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia. Dispune continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei SC HM PRODUCT SRL potrivit prezentei motivări și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, conform criteriului de atribuire. Termenul de aducere la îndeplinire a dispozițiilor prezentei este de 10 zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 624/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 7600Data înregistrării: 2017-03-03
ContestatorSC HM PRODUCT SRLCUI 21953760
Autoritate contractantăPRIMĂRIA COMUNEI SÎNCRAIU DE MUREȘ

2017_624_2017_Decizie_624.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.786 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.624/C10/602 Data: 23.03.2017 Prin contestaţia nr. 075/03.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 7600/03.03.2017, depusă de SC HM PRODUCT SRL, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, str. 8 Martie nr. 59, județul Mureș, având Cod Unic de Înregistrare 21953760 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J26/1118/2007, reprezentată legal prin administrator Simonfi Lazzlo, privind procedura simplificată într-o singură etapă, online, pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect ”POD RUTIER PESTE CANALUL BESA ȘI DRUM DE RACORDARE LA STRADA BARAJULUI”, cod CPV 45221110-6, organizată de COMUNA SÎNCRAIU DE MUREȘ, cu sediul în comuna Sîncraiu de Mureș, str. Principală nr. 123, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: adoptarea unor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă, iar dacă se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia, cele referitoare la desemnarea drept câștigătoare a ofertei depuse de SC DRUMURI ȘI PODURI MUREŞ SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2

§ 2