Decizie 599/2017
Decizie CNSC2017_599_2017_Decizie_599.pdf
Document CNSC
HIDROGAL MARK SRL în contradictoriu cu ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII „MAXIM”
Decizia CNSC nr. 599/C9/630 din 20.03.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Execuție lucrări de modernizare și retehnologizare a sistemului de irigații în localitatea Traian în cadrul proiectului „Modernizarea și retehnologizarea sistemului de irigații aparținând OUAI MAXIM, județul Brăila”, contestatoarea a solicitat anularea anunțului de participarenr. 400275/21.02.2017 și obligarea autorității contractante de a intra în legalitate. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru considerentele de mai sus, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei SC HIDROGAL MARK SRL, în contradictoriu cu ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII „MAXIM” SA, către Tribunalul Brăila - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru considerentele de mai sus, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei SC HIDROGAL MARK SRL, în contradictoriu cu ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII „MAXIM” SA, către Tribunalul Brăila - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_599_2017_Decizie_599.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 599/C9/630 Data: 20.03.2017 Prin contestaţia nr. 35/04.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 7836/07.03.2017, depusă de SC HIDROGAL MARK SRL, cu sediul în comuna Vânători, str. Principală nr. 13, județul Galați, CUI RO 30893497, număr de înregistrare la Oficiul Național al Registrul Comerţului nr. J17/1333/2012, privind procedura simplificată, într-o singură etapă, organizată de ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII „MAXIM”, cu sediul în Brăila, str. Grației nr. 128A, județul Brăila, în calitate de entitate achizitoare, pentru atribuirea contractului având ca obiect Execuție lucrări de modernizare și retehnologizare a sistemului de irigații în localitatea Traian în cadrul proiectului „Modernizarea și retehnologizarea sistemului de irigații aparținând OUAI MAXIM, județul Brăila”, contestatoarea a solicitat anularea anunțului de participarenr. 400275/21.02.2017 și obligarea autorității contractante de a intra în legalitate. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru considerentele de mai sus, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei SC HIDROGAL MARK SRL, în contradictoriu cu ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII „MAXIM” SA, către Tribunalul Brăila - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. 1
Fără cale de atac. 2