Decizie 583/2017
Decizie CNSC2017_583_2017_Decizie_583.pdf
Document CNSC
GREEN RECYCLE SRL în contradictoriu cu SNTFC CFR CALATORI SA
Decizia CNSC nr. 583/C2/626 din 17.03.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Eliminare deșeuri petroliere din cadrul gospodăriei de păcură de la Depoul de Locomotive Timișoara”, cod CPV 90700000-4 - Servicii privind mediul (Rev.2), se contestă formularea incorectă și inexactă a titulaturii lucrării având în vedere lista operațiilor de executat și etapele care trebuie parcurse pentru întocmirea documentațiilor intermediare și a facturilor de dare în plată, formularea unor termeni cu ambiguitate în interpretare, dând impresia de evitare a prevederilor legale și de excludere a unor firme specializate și autorizate în acest sens, precum și precizările din clarificări referitoare la prevederile legale prin care o firmă admisă la asemenea licitații ar trebui să dețină concomitent autorizațiile de executare a lucrării, de transport ADR și de eliminare/valorificare finală. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:Verifică pasajul în context →
În temeiul art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de S.C. GREEN RECYCLE S.R.L., în contradictoriu cu S.N.T.F.C. „CFR CĂLĂTORI” S.A. prin SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI TIMIȘOARA, în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără a se pronunţa asupra altor excepţii ori a fondului cauzei.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_583_2017_Decizie_583.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 / +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 583/C2/626 Data: 17.03.2017 Prin contestaţia nr. 218/06.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 7788/07.03.2017, formulată de S.C. GREEN RECYCLE S.R.L., cu sediul în Iași, str. Plopii fără Soț nr. 23, județul Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/314/2004, având CIF RO 16162874, împotriva documentației de atribuire, emisă de S.N.T.F.C. „CFR CĂLĂTORI” S.A., cu sediul în București, B-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, având CIF 11054545, atribut fiscal RO, prin SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI TIMIȘOARA, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „Eliminare deșeuri petroliere din cadrul gospodăriei de păcură de la Depoul de Locomotive Timișoara”, cod CPV 90700000-4 - Servicii privind mediul (Rev.2), se contestă formularea incorectă și inexactă a titulaturii lucrării având în vedere lista operațiilor de executat și etapele care trebuie parcurse pentru întocmirea documentațiilor intermediare și a facturilor de dare în plată, formularea unor termeni cu ambiguitate în interpretare, dând impresia de evitare a prevederilor legale și de excludere a unor firme specializate și autorizate în acest sens, precum și precizările din clarificări referitoare la prevederile legale prin care o firmă admisă la asemenea licitații ar trebui să dețină concomitent autorizațiile de executare a lucrării, de transport ADR și de eliminare/valorificare finală. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:
În temeiul art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de S.C. GREEN RECYCLE S.R.L., în contradictoriu cu S.N.T.F.C. „CFR CĂLĂTORI” S.A. prin SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI TIMIȘOARA, în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără a se pronunţa asupra altor excepţii ori a fondului cauzei.