Decizie 485/2017
Decizie CNSC2017_485_2017_Decizie_485.pdf
Document CNSC
MTS SECURITATE SRL în contradictoriu cu SC ECO PIATA SA IASI
Decizia CNSC nr. 485/C2/574 din 07.03.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de pază și protecție la ECO PIAȚA S.A. Iași în perioada 28.02.2017-31.12.2017”, cod CPV 79713000-5 – Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, în sensul corectării bugetului adoptat în cadrul procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
În temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru considerentele de mai sus, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei S.C. MTS SECURITATE S.R.L., în contradictoriu cu S.C. ECO PIAȚA S.A., către Tribunalul Iași, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Fără cale de atac, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_485_2017_Decizie_485.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 485/ C2 / 574 Data: 07.03.2017 Prin contestaţia nr. 930/27.02.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 7160/01.03.2017, formulată de S.C. MTS SECURITATE S.R.L., cu sediul în localitatea Iași, Str. Carpați nr. 8, bl. 910, parter, județul Iași, număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J22/766/2013, având Cod Unic de Înregistrare RO 31544207, împotriva documentației de atribuire, elaborată de S.C. ECO PIAȚA S.A., cu sediul în localitatea Iași, str. Anastasie Panu nr. 48, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul „procedurii proprii”, organizată conform art. 101 alin. (2) din H.G nr. 395/2016 și art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază și protecție la ECO PIAȚA S.A. Iași în perioada 28.02.2017-31.12.2017”, cod CPV 79713000-5 – Servicii de pază (Rev.2), s-a solicitat obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, în sensul corectării bugetului adoptat în cadrul procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
În temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru considerentele de mai sus, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei S.C. MTS SECURITATE S.R.L., în contradictoriu cu S.C. ECO PIAȚA S.A., către Tribunalul Iași, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanţă judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Fără cale de atac, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. 2