AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1770/2025

NEOMED SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PIATRA NEAMT

Decizia CNSC nr. 1770/C4/1513 din 25.06.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1770/C4/1513 din 25.06.2025

Data din document
2025-06-25
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Dotarea cu echipamente medicale specifice a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț pentru diagnosticul și tratamentul cancerului”, pentru lotul 13 – „Mobilier medical”, s-a solicitat: 1. Admiterea contestației; 2. Modificarea și eliminarea cerințelor tehnice restrictive prevăzute în caietul de sarcini și în fișe tehnice, astfel cum sunt detaliate în cuprinsul contestației, precum și obligarea autorității contractante să accepte soluțiile echivalente propuse în ceea ce privește parametrii tehnici; 3. În subsidiar, obligarea autorității contractante la divizarea obiectului procedurii în nouă (9) loturi distincte, în vederea asigurării unei participări cât mai largi a operatorilor economici și a respectării principiilor concurenței și proporționalității; 4. Suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea pe fond a contestației. Prin Încheierea nr. 1595/C4/1513 din data de 06.05.2025, Consiliul s- a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendar…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestația formulată de SC NEOMED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PIATRA NEAMȚ, și va dispune remedierea documentației de atribuire în conformitate cu considerentele de la pct. 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.5, 2.6 și 3 din cadrul prezentei decizii. În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca rămase fără obiect criticile de la pct. 1.3, 1.4, 2.3, 2.4, 2.8, 4 și 5 din considerentele prezentei decizii. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, criticile cu privire la actuala grupare a produselor în cadrul lotului 13 – „Mobilier medical”, precum și critica de la pct. 2.7 din considerentele deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zi…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1770/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 27372Data înregistrării: 2025-04-29
ContestatorNEOMED SRLCUI 8728108
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PIATRA NEAMT

2025_1770_2025_Decizie_1770.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.545 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1770/C4/1513 Data: 25.06.2025 Prin contestația nr. 521/28.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 27372/29.04.2025, formulată de SC NEOMED SRL, cu sediul în Oradea, str. Horea nr. 1, jud. Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J5/1081/1996, CUI RO 8728108, reprezentată de Pantea Valentin Ciprian - administrator, împotriva documentației de atribuire elaborată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PIATRA NEAMȚ, cu sediul în Piatra Neamț, str. Traian nr. 1, jud. Neamț, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi,a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Dotarea cu echipamente medicale specifice a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț pentru diagnosticul și tratamentul cancerului”, pentru lotul 13 – „Mobilier medical”, s-a solicitat: 1. Admiterea contestației; 2. Modificarea și eliminarea cerințelor tehnice restrictive prevăzute în caietul de sarcini și în fișe tehnice, astfel cum sunt detaliate în cuprinsul contestației, precum și obligarea autorității contractante să accepte soluțiile echivalente propuse în ceea ce privește parametrii tehnici; 3. În subsidiar, obligarea autorității contractante la divizarea obiectului procedurii în nouă (9) loturi distincte, în vederea asigurării unei participări cât mai largi a operatorilor economici și a respectării principiilor concurenței și proporționalității; 4. Suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea pe fond a contestației. Prin Încheierea nr. 1595/C4/1513 din data de 06.05.2025, Consiliul s- a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, pe care l-a respins ca rămas Pagina 1 din 2

§ 2

fără obiect, în urma suspendării procedurii de către autoritatea contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestația formulată de SC NEOMED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PIATRA NEAMȚ, și va dispune remedierea documentației de atribuire în conformitate cu considerentele de la pct. 1.1, 1.2, 2.1, 2.2, 2.5, 2.6 și 3 din cadrul prezentei decizii. În temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca rămase fără obiect criticile de la pct. 1.3, 1.4, 2.3, 2.4, 2.8, 4 și 5 din considerentele prezentei decizii. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, criticile cu privire la actuala grupare a produselor în cadrul lotului 13 – „Mobilier medical”, precum și critica de la pct. 2.7 din considerentele deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 21 (douăzeci și una) pagini.

§ 3

Pagina 2 din 2