Decizie 325/2017
Decizie CNSC2017_325_2017_Decizie_325.pdf
Document CNSC
INTERNAŢIONAL CAMPUS SRL în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA
Decizia CNSC nr. 325/C9/218 din 14.02.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Lucrări de reparații și mici modernizări la construcții 1 - DSSV, cod CPV 45453000-7 – Lucrări de reparații generale și de renovare (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea procesului-verbal potrivit căruia oferta sa a fost declarată inacceptabilă și reluarea procedurii având în vedere că îndeplinește cerințele cu privire la Capacitatea tehnică și/sau profesională. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC INTERNATIONAL 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC INTERNATIONAL 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_325_2017_Decizie_325.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 325 / C9 / 218 Data: 14.02.2017 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 2879/25.01.2017, depusă de SC INTERNATIONAL CAMPUS SRL, cu sediul în Făgăraș, str. Doamna Stanca nr. 69, județul Brașov, având CUI RO 26649355, privind procedura de licitație deschisă, organizată de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Mai nr. 6, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect Lucrări de reparații și mici modernizări la construcții 1 - DSSV, cod CPV 45453000-7 – Lucrări de reparații generale și de renovare (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea procesului-verbal potrivit căruia oferta sa a fost declarată inacceptabilă și reluarea procedurii având în vedere că îndeplinește cerințele cu privire la Capacitatea tehnică și/sau profesională. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC INTERNATIONAL 1
CAMPUS SRL, în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2