AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 183/2017

SC TEAMPRO STRATEGY CONSULTING SRL în contradictoriu cu MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE

Decizia CNSC nr. 183/C8/62 din 26.01.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 183/C8/62 din 26.01.2017

Data din document
2017-01-26
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de expertiză tehnică și financiară pentru proiectele finanţate în cadrul POR”, s-a solicitat Consiliului anularea procesului-verbal de vizualizare a ofertelor şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unui nou document, în care contestatoarea să fie declarată drept ofertant în cadrul procedurii, precum şi la evaluarea tuturor documentelor depuse de aceasta. în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de SC TEAMPRO STRATEGY CONSULTING SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE și FONDURILOR EUROPENE, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de SC TEAMPRO STRATEGY CONSULTING SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE și FONDURILOR EUROPENE, 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 183/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 665Data înregistrării: 2017-01-09
ContestatorSC TEAMPRO STRATEGY CONSULTING SRLCUI 30854447
Autoritate contractantăMINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE

2017_183_2017_Decizie_183.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.831 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 183/C8/62 Data: 26.01.2017 Prin contestaţia nr. 05/08.01.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 665/09.01.2016, înaintată de SC TEAMPRO STRATEGY CONSULTING SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Elev Ştefănescu Ştefan nr. 63, bloc 419, sc. A, ap. 16, sector 2, cu punct de lucru în Bucureşti, str. Dimitrie Onciul nr. 18, ap. 3, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/12693/2012, având CUI RO30854447, reprezentată legal de Petre Georgiana – administrator, formulată în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată de MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE și FONDURILOR EUROPENE, fostă MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de expertiză tehnică și financiară pentru proiectele finanţate în cadrul POR”, s-a solicitat Consiliului anularea procesului-verbal de vizualizare a ofertelor şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unui nou document, în care contestatoarea să fie declarată drept ofertant în cadrul procedurii, precum şi la evaluarea tuturor documentelor depuse de aceasta. în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de SC TEAMPRO STRATEGY CONSULTING SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAŢIEI PUBLICE și FONDURILOR EUROPENE, 1

§ 2

fostă MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE și anulează procesul-verbal nr. 4447/23.12.2016. Obligă autoritatea contractantă să ia în considerare documentele prezentate de SC TEAMPRO STRATEGY CONSULTING SRL şi să emită un nou proces-verbal, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus şi a legislaţiei aplicabile privind achiziţiile publice, în termen de cel mult douăsprezece zile de la data primirii prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2