AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 147/2017

DVC MEDICAL VISION SRL în contradictoriu cu PRIMARIA ORASULUI SEGARCEA

Decizia CNSC nr. 147/C9/2870 din 19.01.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 147/C9/2870 din 19.01.2017

Data din document
2017-01-19
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Aparatură și echipamente medicale pentru Spitalul Orășenesc Segarcea, cod CPV 33100000-1 Echipamente medicale (Rev. 2), contestatoarea a solicitat, pentru lotul 1, anularea notificării nr. 11661/14.12.2016 și recunoașterea dreptului de a participa în continuare la licitație. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 147/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 39068Data înregistrării: 2016-12-20
ContestatorDVC MEDICAL VISION SRLCUI 27895900
Autoritate contractantăPRIMARIA ORASULUI SEGARCEACUI 4554467

2017_147_2016_Decizie_147.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.230 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 147 / C9 / 2870 Data: 19.01.2017 Prin contestaţia nr. 48/20.12.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 39068/20.12.2016, depusă de SC DVC MEDICAL VISION SRL, cu sediul în București, str. Nada Florilor nr. 6, bl. 6, sc. A, ap. 3, parter, sector 2, având CUI RO 27895900, privind procedura simplificată - într-o singură etapă, online, organizată de ORAȘUL SEGARCEA, cu sediul în Segarcea, str. Unirii nr. 52, județul Dolj, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de furnizare, divizat pe loturi, având ca obiect Aparatură și echipamente medicale pentru Spitalul Orășenesc Segarcea, cod CPV 33100000-1 Echipamente medicale (Rev. 2), contestatoarea a solicitat, pentru lotul 1, anularea notificării nr. 11661/14.12.2016 și recunoașterea dreptului de a participa în continuare la licitație. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca 1

§ 2

nefondată contestația depusă de SC DVC MEDICAL VISION SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL SEGARCEA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2