AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 105/2017

VS TRAILERS SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

Decizia CNSC nr. 105/C1/2803 din 17.01.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 105/C1/2803 din 17.01.2017

Data din document
2017-01-17
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect „mașină multifuncțională cu echipamente” cod CPV 34143000-1, 34921000-9 s-a solicitat, obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini care încalcă principiile tratamentului egal și al promovării concurenței și „dispozițiile art. 165 din Legea nr. 99/2016”; suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei, iar; în subsidiar, anularea procedurii de atribuire în eventualitatea în care nu pot fi dispuse măsuri de remediere fără ca acestea să afecteze principiile achizițiilor publice reglementate la „art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 38219/14.12.2016, formulată de VS TRAILERS SRL, împotriva documentației de atribuire, emisă de către autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, în cadru…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite în parte contestația depusă de SC VS TRAILERS SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, cu privire la priza de putere mecanică, transmisie, sistem de frânare, braț de lucru extensibil. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legislației incidente, din domeniul achizițiilor publice și a motivării aferentă prezentei, la publicarea în SEAP a justificării cerinței privind axele din portal formulată în punctul de vedere, ca urmare a achiesării, și la continuarea procedurii de atribuire în 10 zile de la primirea deciziei Consiliului. Respinge, ca rămase fără obiect, criticile referitoare la peria frontală și cositoarea frontală. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare Lehel-Lorand BOGDAN PREȘEDINTE Flor…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Consiliul reține faptul că prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a achiesat la aceste critici ale contestatorului, aspect recunoscut prin manifestarea propriei voințe de către acesta în adresa nr. 1/05.01.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 447/05.01.2017 motiv pentru care, în vederea informării tuturor operatorilor economici interesați, pentru respectarea principiului transparenței, statuat la art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, Consiliul urmează să oblige autoritatea contractantă să aducă la cunoștința operatorilor economici interesați argumentele aferente, din cuprinsul punctului de vedere. Referitor la criticile aferente specificației tehnice pentru brațul de lucru extensibil „(...) Instalație hidraulică autonomă acționată de priza de forță posterioară a vehiculului, cu posibilitatea de montare cap foraj, cap tăietor crengi (...)”, Consiliul va reține că, în punctul de vedere, autoritatea contractantă a formulat următoarea justificare: „echipamentele antrenate…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 105/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 38219Data înregistrării: 2016-12-14
ContestatorVS TRAILERS SRLCUI 30522464
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

2017_105_2016_Decizie_105.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 52.205 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.105/C1/2803 Data:17.01.2017 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 38219/14.12.2016, formulată de VS TRAILERS SRL, cu sediul în str. Uzinei, nr. 1, sat Marsa, oraș Avrig, jud. Sibiu, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J32/706/2012, având CUI RO 30522464, reprezentată legal prin Oprean Marius, administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, cu sediul în Bd. Dinicu Golescu nr 38, sector 1, loc. București, cod poștal: 010873, în cadrul procedurii de atribuire, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „mașină multifuncțională cu echipamente” cod CPV 34143000-1, 34921000-9 s-a solicitat, obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini care încalcă principiile tratamentului egal și al promovării concurenței și „dispozițiile art. 165 din Legea nr. 99/2016”; suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei, iar; în subsidiar, anularea procedurii de atribuire în eventualitatea în care nu pot fi dispuse măsuri de remediere fără ca acestea să afecteze principiile achizițiilor publice reglementate la „art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 38219/14.12.2016, formulată de VS TRAILERS SRL, împotriva documentației de atribuire, emisă de către autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, în cadrul procedurii de atribuire organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „mașină multifuncțională cu echipamente” cod CPV 34143000-1, 1

§ 2

34921000-9 s-a solicitat obligarea autorității contractante la modificarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini care încalcă principiile tratamentului egal și al promovării concurenței și „dispozițiile art. 165 din Legea nr. 99/2016”; suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei iar, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire în eventualitatea în care nu pot fi dispuse măsuri de remediere fără ca acestea să afecteze principiile achizițiilor publice reglementate la „art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016”. Prin publicarea anunțului de participare nr. 171635 / 22.11.2016, autoritatea contractantă, a organizat procedura de tip licitație deschisă pentru atribuirea contractului având ca obiect furnizare „mașina multifuncționala cu echipamente" - Loturile 1-7, termenul limită pentru primirea ofertelor fiind data de 04.01.2017. Din analiza specificațiilor tehnice prevăzute în caietele de sarcini întocmite pentru toate cele 7 loturi, contestatorul susține că a constatat că, prin conținut și prin modul de configurare (în special ca urmare a coroborării acestora), acestea sunt de natura a restricționa participarea la procedura de atribuire în condițiile în care acestea favorizează un singur tip de autovehicul, respectiv marca MERCEDES-BENZ, tipul UNIMOG, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 165 alin. (6) din „Legea nr. 99/2016”. Contestatorul afirmă că a notificat autoritatea contractantă în temeiul art. 6 din Legea nr. 101/2016, procedură la care autoritatea contractantă nu a înțeles să răspundă, cu toate că termenul de 3 zile statuat la art. 6 alin. (4) din actul normativ incident a expirat încă din data de 05.12.2016. Referitor la Motor, în caietul de sarcini se specifica: „Priza de putere mecanică, amplasată în partea din față și spate compatibilă cu echipamentele solicitate în Caietul de sarcini", respectiv „Limitare rotații priza de putere". Aceste caracteristici tehnice, arată contestatorul, cumulate cu celelalte specificații indicate în caietul de sarcini, sunt specifice unui singur produs, respectiv MERCEDES-BENZ, clasa UNIMOG. Astfel, prizele de putere mecanice, față și spate, sunt specifice doar acestui tip de autovehicul multifuncțional, conform informațiilor publicate la link-ul http: // www.mercedes-benz.ro/ content/ romania/mpc/ mpc romania website/ rong/ home mpc/ unimog home/home/ unimog/ u300 u500 /implement drive.html. În acest sens, contestatorul anexează și fotografii. De asemenea, precizează că aceste informații pot fi 2

§ 3

identificate și în broșura atașată la pag. 64-65 sau prin căutare după sintagma „PTO" în interiorul fișierului. Contestatorul solicită obligarea autorității contractante să modifice caietul de sarcini astfel încât să fie acceptată ca variantă constructivă superioară de angrenare a echipamentelor solicitate și instalație hidraulică suplimentară special concepută pentru angrenarea echipamentelor prevăzută cu variator/limitare rotație de turație hidraulic, această variantă fiind, în opinia sa, superioară tehnic, din punct de vedere al costurilor de mentenanță și achiziție reduse și al eficienței ridicate. Mai mult, o astfel de soluție constructivă este utilizată de producători consacrați și nu este de natură a restricționa ofertarea și de către alți producători/furnizori în condițiile în care se solicita și acționare hidraulică pentru lamă și echipament de deszăpezire. Referitor la Transmisie, se solicita „8 trepte de viteză pentru mers înainte și 6 trepte de viteză pentru mers înapoi, sincronizate total", tip de transmisie care este specific unui singur tip de autovehicul multifuncțional, conform link-ului următor: http://www.mercedes- benz.ro/content/romania/mpc/mpc

§ 4

romania

§ 5

website/rong/home ropc/unimog home/home/unimog/ u300 u500/vehicle drive.html și http://www.mercedes - benz.co.uk/content/unitedkingdom/mpc/mpc unitedkingdom website/ en/ home mpc/Unimog/home/ unimog overview/ models/u216-u530/u216-u530/powertrain.html. De asemenea, aceste informații pot fi identificate și în broșura atașată la pag. 23 si 104 sau prin căutare după sintagma „8-speed" sau „reverse" în interiorul fișierului. Soluția de remediere, în opinia contestatorului, întâlnită și la alți producători, o reprezintă varianta constructivă superioară constând în 1 treaptă de viteză pentru mers înapoi, restul de 5 trepte de viteză sau mai multe pentru mers înapoi fiind asigurate pentru regimul de lucru, cu ajutorul unei transmisii hidrostatice automate. Aceasta soluție este strict superioară din punct de vedere tehnic, costuri de mentenanță și achiziție reduse, eficiență ridicată, fiind utilizată de producători consacrați. Referitor la Axe, „axa portal față”, respectiv „axa portal spate” - acest tip de axa este specifica unui singur tip de de autovehicul multifuncțional, conform unei simple căutări pe internet utilizând sintagma „axa portal Mercedes Unimog" sau „portal axles for Mercedes Unimog", precum si link-ului următor : http://www.mercedes- benz.co.uk/content/unitedki

§ 6

ngdom/mpc/mpc

§ 7

unitedkingdom website/en/home mpc/Unimog/home/ unimog overview/models/u216- u530/u216-u530/chassis design.html. De asemenea, aceste informații pot fi identificate și în broșura atașată la pag. 35 sau prin căutare după sintagma „portal" în interiorul fișierului. Soluția de remediere a acestei specificații restrictive, o reprezintă acceptarea axei față, respectiv axei spate, ca și axe echivalente special concepute ca să asigure o gardă la sol înaltă cu caracteristici tehnice superioare sau echivalente. 3

§ 8

Referitor la sistemul de frânare, se solicită în documentația de atribuire „frâne disc pe cele 4 roti", caracteristică tehnică care, cumulată cu celelalte cerințe din caietul de Sarcini, este specifică unui singur producător, respectiv MERCEDES-BENZ, clasa UNIMOG, conform broșurii atașate la pag. 43 sau prin căutare după sintagma „brake disc" în interiorul fișierului. În aceste condiții, contestatorul solicită variantă constructivă și frâne disc față plus tambur spate, cu eficiență superioară în timpul operării, având în vedere operativitatea pe terenuri accidentate, la partea din spate apa și impuritățile neavând posibilitatea corodării discului de frână precum în cazul frânei cu disc. Referitor la Echipamente - Perie frontală, s-a solicitat „Angrenare prin cardan de la autovehiculul purtător", respectiv „viteza de rotație 500-1000 rot/min". Acest tip de angrenare prin cardan, respectiv viteza de rotație solicitată, cumulată cu celelalte caracteristici tehnice, este specifică unui singur tip de autovehicul multifuncțional, respectiv MERCEDES-BENZ, clasa UNIMOG, conform broșurii atașate la pag. 67 sau prin căutare după sintagma „PTO shaft" în interiorul fișierului. De asemenea este indicată clar și valoarea solicitată de 1000 rpm, la aceeași pagina. În vederea remedierii acestei cerințe restrictive, contestatorul indică varianta constructivă de angrenare prin instalație hidraulică special concepută pentru angrenarea echipamentelor, prevăzută cu variator/ limitare rotație de turație hidraulic. În opinia sa, această variantă este evident superioară din punct de vedere tehnic, costuri de mentenanță și achiziție reduse, eficiență ridicată, fiind utilizată de producători consacrați. Referitor la Echipamente - Braț de lucru extensibil, se solicită „Instalație hidraulică autonomă acționată de priza de forța posterioară a vehiculului, cu posibilitatea de montare, cap tăietor crengi". Această caracteristica tehnică prin care se suplimentează hidraulic brațul de lucru extensibil, este specifica unui singur producător, respectiv MERCEDES- BENZ, clasa UNIMOG din cauza soluției de angrenare de la priza de forța posterioara a vehiculului, conform broșurii atașate la pag. 67 sau prin căutare după sintagma „PTO shaft" în interiorul fișierului. În vederea eliminării caracterului restrictiv al cerinței, contestatorul indică varianta constructivă constând în angrenarea de la instalație hidraulică montată pe autovehiculul purtător, special concepută pentru 4

§ 9

angrenarea echipamentelor. Această variantă este, în opinia sa, net superioară din punct de vedere tehnic, costuri de mentenanță și achiziție reduse, eficiență ridicată, fără a fi necesară o mentenanță suplimentară a echipamentului de lucru. De asemenea, susține contestatorul, trebuie ținut cont și de faptul că această soluție tehnică este utilizată de producători consacrați. Referitor la Echipamente - Cositoare frontală cu disc, se solicită în caietul de sarcini „Acționare de la priza de putere a mașinii de bază”. Din cauza restrictivității angrenării de la priza de putere a mașinii de baza, această caracteristică tehnică (tip de angrenare prin cardan, respectiv viteza de rotație solicitată), cumulată cu celelalte specificații, este specifică unui singur produs, respectiv MERCEDES-BENZ, clasa UNIMOG, conform broșurii atașate la pag. 67 sau prin căutare după sintagma „PTO shaft" în interiorul fișierului. Pentru remediere, contestatorul solicită acceptarea ca variantă constructivă și angrenarea prin instalație hidraulică a autovehiculului purtător special concepută pentru angrenarea echipamentelor. O astfel de soluție este, în opinia sa, strict superioară din punct de vedere tehnic, costuri de mentenanță și achiziție reduse, eficiență ridicată, fiind adoptată de producători consacrați în acest domeniu de activitate. Prin adresa nr. 36891/2647 C1/05.12.2016, Consiliul solicită autorității contractante dosarul achiziției publice, în copie certificată, în conformitate cu dispozițiile art. 18, art. 20 din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 236 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și dovada respectării prevederilor art. 16 alin. (2) și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei, sub sancțiunea reglementată de art. 20 alin. (5) din actul normativ antemenționat. De asemenea, în situația în care autoritatea contractantă a adoptat vreo măsură de remediere, Consiliul a solicitat transmiterea dovezii respectării prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 85068/19.12.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 39039/20.12.2016, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției. Prin adresa nr. 87250/28.12.2016, înregistrată la CNSC cu nr. 40099/28.12.2016, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere față de contestația depusă de SC VS TRAILERS SRL, și solicită respingerea contestației ca nefondată.

§ 10

Autoritatea contractantă arată că a organizat procedura mai sus menționată. Referitor la solicitarea 1, autoritatea contractantă arată că priza de putere mecanică este o soluție tehnică de transmitere a puterii implementată întâlnită la o gamă variată de mașini și utilaje din domeniul agricol, în viticultură, mașini pentru recoltat bumbac, mașini folosite în anumite lucrări de drumuri. Se dorește echiparea mașinilor multifuncționale cu ambele tipuri de transmitere a puterii, mecanică și hidraulică, deoarece acestea vor fi folosite pe tot parcursul anului la 5

§ 11

multiple lucrări pe orice tip de teren și în condiții climatice extreme, dar și datorită avantajelor oferite de aceste mașini. Referitor la solicitarea 2, respectiv „transmisie” din caietul de sarcini Anexa I, în care se solicită „8 trepte de viteză pentru mers înainte și 6 trepte de viteză pentru mers înapoi, sincronizate total”, autoritatea contractantă susține soluția tehnică constând în cutie de viteze manuală cu multiple viteze se regăsește pe majoritatea utilajelor care execută lucrări diverse, care necesită o varietate mare de viteze de deplasare în ambele sensuri și care oferă avantaje tehnice recunoscute de toți producătorii de mașini și utilaje de construcții, mașini și utilaje specializate din domeniul agricol și viticol, astfel: tractoarele pentru livezi au transmisie mecanică cu min. 15 trepte de viteze de mers înainte și înapoi, unele tipuri de combine au cutii de viteză cu mai mult de 35 trepte de viteză. Necesitatea mai multor trepte de viteză pentru mers înainte și mers înapoi rezultă din faptul că mașina multifuncțională trebuie să aibă o mare elasticitate în privința deplasării. Vitezele multiple distincte sunt o soluție mai sigură din punct de vedere tehnic și permit dezvoltarea unui cuplu mare la viteze de deplasare foarte mici. Aceste viteze sunt necesare la deplasarea mașinii când sunt utilizate echipamentele de lucru. Transmisia cu mai multe trepte de viteza înainte și înapoi permite schimbarea directă a vitezelor și au avantajul de a permite schimbarea rapidă și sigură a sensurilor de mers în spații înguste, drumuri cu lățime mică ce nu permit executarea manevrelor de întoarcere normale.

§ 12

Referitor la solicitarea 3, respectiv clarificarea „axe" din caietul de sarcini Anexa 1, în care se solicită „axa portal față” respectiv „Axa portal spate”, autoritatea contractantă susține că, dorește ca punțile ce echipează mașina multifuncțională să asigure o gardă la sol mai mare, cu centru de greutate coborât, astfel încât să poată asigura un bun echilibru a vehiculului pentru a permite operarea în siguranță cu atașamentele, pe teren accidentat și greutate ridicată cum ar fi brațele de lucru cu toate atașamentele disponibile (cap cositor, tăietor de crengi, foreza de pământ, instalație pentru spălat parapet și indicatoare rutiere, cositoare frontală cu disc etc.); să asigure un raport de multiplicare a cuplului transmis la roata prin intermediul roților dințate, să asigure trecerea peste obstacole înalte în condiții de siguranță și stabilitate (drumuri forestiere sau montane cu obstacole, drumuri care au suferit avarii 6

§ 13

cauzate de căderi de stânci sau inundații), abordarea virajelor strânse în condiții de încărcare maximă. Mașina multifuncțională se intenționează a fi folosită în special pentru degajarea părții carosabile în caz de accidente rutiere prin tractarea vehiculelor la marginea drumului, sau pentru tractarea și remorcarea vehiculelor grele care au alunecat în afara carosabilului pe timp de iarnă. Referitor la solicitarea 4, autoritatea contractantă arată că răspunsul ei, referitor la „sistem de frânare" din caietul de sarcini Anexa 1, în care se cere „Frâne cu disc pe cele 4 roți”, dorește achiziționarea unei mașini multifuncționale care să fie utilizată și pe timp de iarnă la deszăpezire, atunci când drumurile naționale și autostrăzile sunt acoperite cu zăpadă și gheață. Mașina va fi utilizată pentru operațiunile de îndepărtare a zăpezii și de împrăștiat materiale antiderapante. Astfel, este necesară achiziționarea unei mașini multifuncționale prevăzută cu tracțiune integrală permanentă, diferențial interaxial, iar sistemul de frânare cu disc pentru toate roțile îndeplinește cel mai eficient rolul de a opri mașina în condiții de siguranță și pe orice fel de teren. Echiparea multifuncționalei cu acest sistem de frânare cu discuri față și spate asigură distribuția uniformă a presiunii pe suprafețele de frecare, uzarea uniformă a garniturilor, nu se supraîncălzește chiar și în timpul utilizării îndelungate, asigura monitorizarea sistemului de frânare și indicarea în timp util despre necesitatea intervenției, reparație și întreținere ușoară, stabilitate în funcționare la temperaturi joase și ridicate, asigură același moment de frânare indiferent de sensul de mers și necesitatea reglării mai rare a frânei. Sistemul de frânare cu tambur nu este la fel de eficient datorită supraîncălzirii, sunt de o complexitate ridicată implicit întreținere greoaie și nu răspund la fel de repede la comenzi. În cazul sistemului de frânare pe disc timpul petrecut din momentul apăsării pedalei până la blocarea totală a roții este mult mai mic, timp în care se traduce într-o distanță de frânare mai mică. Referitor la solicitarea 5, în care se solicită perie frontală cu angrenare prin cardan de la autovehiculul putător, autoritatea contractantă susține că a adoptat măsuri de remediere transmise contestatorului și publicate în SEAP. Referitor la solicitarea 6, autoritatea contractantă arată că echipamentele antrenate prin priza de forță sunt mai eficiente datorită cuplului mare asigurat prin cardan, prețul atașamentelor este mult mai mic, au o fiabilitate ridicată, întreținere ușoară, durată de viață mare și permite folosirea sistemului hidraulic pentru echipamentele suplimentare, cap foraj, tăietor crengi. Referitor la solicitarea 7, autoritatea contractantă arată că a adoptat măsuri de remediere. Prin adresa nr. 87250/28.12.2016, înregistrată la CNSC cu nr. 40297/29.12.2016, autoritatea contractantă completează dosarul achiziției publice. 7

§ 14

Prin adresa nr. 0001/05.01.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 430/05.01.2016, VS TRAILERS SRL transmite un răspuns față de punctul de vedere al autorității contractante în care precizează că, potrivit celor arătate de autoritatea contractantă în privința solicitării nr. 1, „Priza de putere mecanică este o soluție tehnică de transmitere a puterii implementată întâlnită la gama variată de mașini și utilaje din domeniul agricol (tractoare, combine, semănătoare, alte utilaje specializate pentru lucrări agricole), în viticultură (mașini pentru plantații viticole, pentru cules struguri), mașini pentru recoltat bumbac mașini folosite în anumite lucrări de drumuri (mașini multifuncționale)", contestatorul susține că, contrar celor specificate în conținutul punctului de vedere, potrivit caietului de sarcini și a codului de clasificare CPV precizat în fișa de date, autoritatea contractantă urmărește achiziția unui autovehicul multifuncțional specializat care, așa cum sunt stabilite cerințele tehnice, poate fi livrată în mod exclusiv de Mercedes-Benz, clasa Unimog, iar nu a unui utilaj din domeniul agricol, viticultura sau alte mașini menționate în punctul de vedere, acestea fiind parte a unui alt cod de clasificare CPV. Prizele de putere mecanice, amplasate față și spate, respectiv limitarea rotației prizei de putere, cumulate cu celelalte cerințe solicitate, respectiv atașamentele solicitate sunt specifice doar acestui autovehicul specializat, restricționând participarea altor autovehicule echivalente. Pe de altă parte, arată contestatorul, conform caietului de sarcini, autovehiculul multifuncțional se solicită a avea în dotare suprastructura basculabilă, însă utilajele menționate în punctul de vedere al autorității contractante nu pot fi echipate cu o astfel de dotare, fund utilizate cu/fără remorca, după caz. Contestatorul consideră că nu pot fi primite considerentele autorității contractante cu privire la comparația dintre prizele de putere mecanice și instalația hidraulică, pentru simplul considerent că, referitor la „Achizitorul dorește echiparea cu prize de putere mecanică a mașinii multifuncționale; datorită avantajelor oferite de aceasta soluție tehnică cât și pentru că dorește să evite ca mașina să depindă doar de o singură sursa de transmitere a puterii, respectiv hidraulic", este o cerință restrictivă, specifică unui singur producător, deoarece în ambele variante de echipare, hidraulic sau combinat mecanic-hidraulic, acționarea echipamentelor auxiliare va depinde în totalitate de instalația hidraulică, fără aceasta nefiind posibilă antrenarea niciunuia, fapt pentru care mentenanța autovehiculul multifuncțional și achiziția vor crește 8

§ 15

considerabil, astfel restricționând caietul de sarcini, nespecificând că nefuncționarea uneia dintre ele va duce la nefuncționarea acestuia. De asemenea, orice echipament auxiliar montat frontal sau spate pe autovehiculul multifuncțional are în componență motoare liniare (cilindrii hidraulici), la care acționarea se face hidraulic indiferent dacă antrenarea este făcută hidraulic sau combinat, hidraulic-mecanic, conform Mercedes-Benz Unimog, fapt pentru care susținerea autorității contractante conform căreia „furtunurile hidraulice pot crăpa; pot să apară pierderi de ulei și presiune în exploatare la temperaturi extreme” este strict pentru favorizarea unui singur producător, neavând în vedere că toate echipamentele auxiliare, indiferent de modul de antrenare, au în dotare furtunuri hidraulice. Acționările hidraulice și mecanica fluidelor sunt parte a tehnologiei de ultima generație în plină dezvoltare în țări membre Uniunii Europene, luând locul cu succes acționărilor mecanice, componentele hidraulice fiind concepute pentru funcționarea la temperaturi extreme. În ceea ce privește afirmațiile autorității potrivit cărora prizele de putere mecanică prin comparație cu cea hidraulică „(...) furnizează un cuplu de putere ridicat în orice condiții de lucru”, contestatorul menționează că, în condițiile în care ambele tipuri de angrenări furnizează un cuplu de putere ridicat, iar în caietul de sarcini o astfel de cerință nu este prevăzută, o astfel de argumentare nu poate fi primită la soluționarea contestației. Cât privește susținerile potrivit cărora prizele de putere mecanică prin comparație cu cea hidraulică „asigură eficiență ridicată" contestatorul menționează că, în condițiile în care ambele tipuri de angrenări furnizează o eficiență ridicată, iar în caietul de sarcini o astfel de cerință nu este prevăzută, o astfel de argumentare nu poate fi primită la soluționarea contestației Referitor la susținerile potrivit cărora „pierderile de putere sunt mult mai mici față de sistemele hidraulice”, contestatorul arată că, prin caietul de sarcini, potențialii ofertanți sunt informați cu privire la faptul că CNAIR dorește achiziția unui sistem combinat, mecanic-hidraulic, caz în care pierderile de putere sunt mult mai mari decât ale sistemului hidraulic, unde pierderile de putere sunt eliminate datorita fluidului hidraulic care asigură o funcționare sigură și strict superioară, acesta nefiind condiționat de alte componente mecanice precum cardane auxiliare de antrenare, prize mecanice cu caneluri și ambreiaje etc. Pe de altă parte, afirmațiile autorității contractante nu sunt dovedite, în condițiile în care nu sunt evidențiate eventualele pierderi de putere la care CNAIR face referire. Referitor la eventuala „(...)funcționare fluentă", contestatorul menționează că, în condițiile în care ambele tipuri de angrenări furnizează o funcționare fluentă, iar în caietul de sarcini o astfel de cerința nu este prevăzută, o astfel de argumentare nu poate fi primită la soluționarea contestației. 9

§ 16

Referitor la afirmația autorității contractante din punctul de vedere că prizele de putere mecanică asigură o „fiabilitate ridicată pe termen lung, costuri de întreținere reduse, simplitate constructivă comparabil cu echipamentele hidraulice" - în condițiile în care ambele tipuri de angrenări se înscriu în cerințele solicitate de autoritatea contractantă, iar în caietul de sarcini nu a fost prevăzută o astfel de cerință referitoare la fiabilitate ridicată pe termen lung, contestatorul susține că o astfel de argumentare nu poate fi primită la soluționarea contestației. Contestatorul reiterează aceleași argumente și pentru „(...) fluxul de putere nu se întrerupe la schimbarea vitezelor”, „(...) poate fi comutat în timpul lucrului, sub sarcina, fără acționarea ambreiajului”, „(...) asigură o putere adecvată care acoperă întreaga gamă de atașament necesare întreținerii pe timp de vară/iarnă a drumurilor", „(...) ajustarea puterii oferită atașamentului în funcție de condițiile de lucru”, deoarece ambele tipuri de angrenări se înscriu în cerințele solicitate de autoritatea contractantă, iar în caietul de sarcini nu au fost prevăzute astfel de cerințe. În ceea ce privește afirmația din punctul de vedere potrivit căreia „(..) autoritatea contractantă are în dotare sute de echipamente pentru mașini multifuncționale care necesită acționare prin priza mecanică”, contestatorul arată că, potrivit caietului de sarcini, au fost solicitate echipamentele multifuncționale care vor veni în dotarea autovehiculului multifuncțional, fără să fie prevăzută mențiunea că autoritatea contractantă are în dotare sute de echipamente care necesită strict acționare prin priza mecanică, cerința care este specifică unui singur producător, respectiv Mercedes-Benz Unimog.  Referitor la cerința „Limitare rotații”, limitarea rotațiilor poate fi efectuată și hidraulic, cu ajutorul variatorilor de rotație/turație hidraulici. În ceea ce privește argumentele autorității contractante referitoare la cerința „transmisie” din caietul de sarcini Anexa 1, „Cutia de viteze manuală cu multiple viteze este o soluție tehnică regăsită pe majoritatea utilajelor care execută lucrări diverse, care necesită o varietate de viteze de deplasare în ambele sensuri și care oferă avantaje tehnice recunoscute de toți producătorii de mașini și utilaje de constructiv mașini și utilaje specializate din domeniul agricol și viticol, astfel, tractoarele pentru livezi au transmisie mecanica cu min. 15 trepte de viteze de mers înainte și înapoi, unele tipuri de combine au cutii de viteza cu mai mult de 35 trepte de viteză”, contestatorul arată că, prin prezenta procedură 10

§ 17

nu se dorește achiziționarea unui utilaj agricol astfel că, raportat la criteriile tehnice din caietul de sarcini, singurul autovehicul pentru circulația pe drumurile publice este Mercedes-Benz Unimog, aspect care conduce la restricționarea altor producători la procedură. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă induce în eroare Consiliul prin exemple care nu se încadrează în cerințele documentației de atribuire, în condițiile în care norma de poluare solicitata de EURO 6 este specifică doar autovehiculelor, iar nu și utilajelor agricole a căror înscriere în circulație nu este posibilă în conformitate cu legislația. Referitor la susținerea autorității contractante, că „Necesitatea mai multor trepte de viteză pentru mers înainte și mers înapoi rezultă din faptul că mașina multifuncțională trebuie să aibă o mare elasticitate în privința deplasării”, contestatorul arată că această proprietate este specifică la majoritatea producătorilor de autovehicule, nefiind o condiționare a numărului de viteze, tot șasiul și suprastructura fiind astfel montate și concepute pentru a asigura elasticitatea mașinii în timpul deplasării. Pe de altă parte, în condițiile în care ambele tipuri de cutii de viteze se înscriu în cerințele solicitate de autoritatea contractantă, iar în caietul de sarcini nu a fost prevăzută o astfel de cerința, contestatorul consideră că argumentarea nu poate fi primită la soluționarea contestației. Cât privește susținerile autorității referitoare la vitezele multiple distincte, contestatorul precizează că a învederat necesitatea treptelor de viteză pentru deplasare în timpul lucrului cu ajutorul transmisiei automate, variantă care, în opinia sa, este strict superioară, aceasta prezentând avantajul schimbării directe a vitezelor cu ajutorului sincronizării automate, fără a fi necesară intervenția ambreiajului sau a altor dispozitive Contestatorul arată că denumirea din caietul de sarcini referitoare la axe, respectiv „axa portal față" și „axa portal spate", conduce la un singur tip de autovehicul multifuncțional - Mercedes Unimog. În acest sens, soluția de remediere a acestei specificații restrictive o reprezintă, în opinia sa, modificarea documentației în sensul de a se preciza „axa față" și „axa spate", axe special concepute să asigure o gardă la sol înaltă cu caracteristici tehnice superioare sau echivalente. Referitor la răspunsul autorității contractante la cerința „sistem de franare" din caietul de sarcini Anexa 1, în care se cere „Frână cu disc pe cele 4 roți", contestatorul susține că o astfel de cerință este restrictivă și specifică unui singur producător, respectiv Mercedes-Benz Unimog și că, contrar susținerilor autorității contractante, sistemul de frânare frâne- disc față și tambur spate este la fel de eficient, având în vedere că autovehiculul multifuncțional are ca destinație lucrul cu accesoriile de deszăpezire și întreținere drumuri, frânele disc față și spate fiind specifice autovehiculelor care rulează cu viteze mari, iar timpul de frânare este important în aceste cazuri. Varianta propusă de el este specifică la majoritatea producătorilor de autocamioane și este 11

§ 18

echivalentă, asigurând funcționare optimă în condiții de lucru grele, nefiind probleme cu timpul de frânare și distanța de frânare. Referitor la cerința „echipamente" din caietul de sarcini Anexa 1, „Echipamentele antrenate prin priza de forță sunt mai eficiente datorită cuplului mare asigurat prin cardan, prețul atașamentelor este cu mult mai mic decât cel al echipamentelor hidraulice, au o fiabilitate ridicată, întreținere ușoară, durată de viață mare și permite folosirea sistemului hidraulic pentru echipamentele suplimentare cap foraj, tăietor crengi, etc”. Având în vedere acceptul autorității de angrenare hidraulică pentru echipamentele suplimentare cap foraj, tăietor crengi, etc., măsurile de remediere dispuse ca urmare a notificării prealabile la solicitarea 5 și 7, precum și a altor accesorii conform Anexa 1, contestatorul solicită dispunerea de măsuri de remediere. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de achiziție publică, în vederea atribuirii contractului, având ca obiect: „mașină multifuncțională cu echipamente” cod CPV 34143000-1, 34921000-9, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. 171635/22.11.2016, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă. Conform anunțului de participare, criteriul de atribuire stabilit este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului este 127.337.138,00 lei. Având în vedere criticile contestatorului, referitoare la conținutul caietului de sarcini, parte a documentației de atribuire, Consiliul va reține că, prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat ca produsul mașină multifuncțională cu echipamente să îndeplinească cumulativ următoarele caracteristici: Motor: „(...) prize de putere mecanică, amplasate în partea din față și spate, compatibilă cu echipamentele solicitate în caietul de sarcini. Limitare rotații priza de putere”; Transmisie: „(...) 8 trepte de viteză pentru mers înainte și 6 trepte de viteză pentru mers înapoi, sincronizate total (...)”; Axe: „axa portal față (...) Axa portal spate (...)”; Sistem de frânare: „(...) Frâne cu disc pe cele 4 roți (...)”; Accesorii: Perie frontală: „(...) angrenare prin cardan de la autovehiculul purtător (...)”; Braț de lucru extensibil: „(...) Instalație hidraulică autonomă acționată de priza de forță posterioară a vehiculului, cu posibilitatea de montare cap foraj, cap tăietor crengi 12

§ 19

(...)”; Cositoare frontală cu disc: „(...) acționare de la priza de putere a mașinii de bază”; Analizând aceste cerințe, justificările transmise de autoritatea contractantă în punctul de vedere, criticile și măsurile de remediere aferente neregulilor notificate de către contestator autorității contractante în baza art. 6 din Legea nr.101/2016 și contestate ulterior, Consiliul constată următoarele: Referitor la criticile contestatorului privind specificația tehnică „(...) prize de putere mecanică, amplasate în partea din față și spate, compatibilă cu echipamentele solicitate în caietul de sarcini. Limitare rotații priza de putere”, Consiliul va reține că, în cuprinsul punctului de vedere, autoritatea contractantă a precizat că „dorește echiparea mașinilor multifuncționale cu ambele tipuri de transmitere a puterii – mecanică și hidraulică”, cu motivația că lucrările preconizate a fi executate cu echipamentele în cauză „necesită multiple echipamente de lucru specializate care au randament maxim dacă sunt acționate mecanic prin prizele de putere, iar o parte dintre echipamente poate fi acționată atât mecanic cât și hidraulic”. Totodată, Consiliul va reține și că, în cuprinsul aceluiași punct de vedere, autoritatea contractantă a precizat că „are în dotare sute de echipamente pentru mașini multifuncționale care necesită acționare prin priza mecanică”. Având în vedere necesitatea COMPANIEI NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, astfel cum a fost detaliată în punctul de vedere, respectiv de „echipare a mașinilor multifuncționale cu ambele tipuri de transmitere a puterii – mecanică și hidraulică” Consiliul apreciază că formularea specificației tehnice din caietul de sarcini „(...) prize de putere mecanică, amplasate în partea din față și spate, compatibilă cu echipamentele solicitate în caietul de sarcini” nu respectă prevederile art. art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora specificațiile tehnice reprezintă „cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante” deoarece această sintagmă: - pe de o parte exclude soluția tehnică de angrenare hidraulică a echipamentelor de lucru și, - pe de altă parte, asigură doar compatibilitatea mașinilor ofertate cu echipamentele ofertate, nu și cu cele aflate deja în număr mare în dotarea autorității contractante. Potrivit art. 154 din Legea nr. 98/2016, „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”. 13

§ 20

Față de acest aspect, coroborat cu principiul transparenței statuat la art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, Consiliul urmează a obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire astfel: - completarea cu lista detaliată, pentru fiecare lot în parte, a echipamentelor aflate în dotarea sa, care urmează a fi montate pe mașinile ofertate, inclusiv detaliile/specificațiile acestora; - reformularea cerinței „(...) prize de putere mecanică, amplasate în partea din față și spate, compatibilă cu echipamentele solicitate în caietul de sarcini. Limitare rotații priza de putere” astfel încât să respecte necesitatea autorității contractante de echipare a mașinilor multifuncționale cu ambele tipuri de transmitere a puterii – mecanică și hidraulică. Referitor la specificația tehnică - Sistem de frânare: „(...) Frâne cu disc pe cele 4 roți (...)”, Consiliul va reține că, potrivit punctului de vedere, autoritatea contractantă a optat pentru această soluție tehnică (frâne disc inclusiv pe roțile din spate) deoarece a apreciat că „sistemul de frânare cu disc asigură distribuția uniformă a presiunii pe suprafețele de frânare, uzarea uniformă a garniturilor, nu se supraîncălzește chiar și în timpul utilizării îndelungate, asigură monitorizarea sistemului de frânare și indicarea în timp util despre necesitatea intervenției, reparație și întreținere ușoară, stabilitate în funcționare la temperaturi joase și ridicate, asigură același moment de frânare indiferent de sensul de mers și necesitatea reglării mai rare a frânei. Sistemul de frânare cu tambur nu este la fel de eficient datorită supraîncălzirii, sunt de o complexitate ridicată implicit întreținere greoaie și nu răspund la fel de repede la comenzi”. Din justificările autorității contractante, antecitate, rezultă că aceasta nu a optat pentru un sistem de frânare cu tambur deoarece consideră că are anumite dezavantaje, respectiv „nu este la fel de eficient datorită supraîncălzirii, sunt de o complexitate ridicată implicit întreținere greoaie și nu răspund la fel de repede la comenzi”. Cu alte cuvinte, autoritatea contractantă a optat pentru o soluție pe care o consideră superioară, în speță sistemul de frânare cu disc pe toate roțile, pe baza unor simple aprecieri subiective referitoare la eficiență și ușurința în exploatare, fără a transmite la dosarul cauzei documente care să ateste realitatea celor susținute, contrar principiului de drept „actori incumbit probatio” – „sarcina probei incumbă, în mod exclusiv, reclamantului”, principiu transpus în dreptul autohton în cadrul 14

§ 21

dispozițiilor art. 249 cpc, potrivit cărora, referitor la sarcina probei, „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Ori, cum prevederile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 definesc specificațiile tehnice drept o descriere obiectivă a necesității autorității contractante, Consiliul va reține că limitarea variantelor constructive la cele cu frână disc pe toate cele 4 roți, din motivele subiective expuse în punctul de vedere al autorității contractante, este restrictivă. Niciunde în punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a afirmat că mașinile multifuncționale echipate cu sistem de frânare cu tambur nu ar putea fi folosite pentru întreținerea pe timp de iarna/vară. Simpla preferință a personalului din cadrul autorității contractante pentru o anume soluție tehnică, fără o justificare pertinentă, obiectivă și demonstrată, nu asigură respectarea scopului Legii nr. 98/2016, statuat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv „(...) achiziționarea de bunuri, (...) în condiții de eficiență economică și socială”. Față de aceste aspecte, Consiliul urmează a obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, prin acceptarea soluției de frânare cu tambur sau frână disc pe roțile din spate. Referitor la acest aspect, Consiliul va reține și că potrivit art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2006, „propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini”, prin urmare potențialii ofertanți au deplină libertate în ofertarea de soluții superioare celor prevăzute în caietul de sarcini. Referitor la specificația tehnică privind transmisia, la care autoritatea contractantă a solicitat: „(...) 8 trepte de viteză pentru mers înainte și 6 trepte de viteză pentru mers înapoi, sincronizate total (...)”, Consiliul va reține că aceasta a fost formulată atât de strict/precis prin specificarea foarte exactă a numărului de viteze de deplasare înainte/înapoi și a tipului de transmisie (cu treptele de viteze sincronizate total), încât probabilitatea ca un alt utilaj, în afară de cel identificat de contestator și invocat în contestație (http://www.mercedes- benz.ro/content/romania/mpc/mpc_romania_website/rong/home_mpc/u nimog_home/home/unimog/u300_u500/vehicle_drive.html și http://www.mercedes- benz.co.uk/content/unitedkingdom/mpc/mpc_unitedkingdom_website/en /home_mpc/Unimog/home/unimog_overview/models/u216-u530/u216- u530/powertrain.html) să fie practic nulă. Mai mult, în cuprinsul punctului de vedere, autoritatea contractantă justifică formularea acestei specificații tehnice prin necesitatea ca „mașina multifuncțională să aibă o mai mare elasticitate în privința deplasării (...) transmisia cu mai multe trepte de viteza înainte și înapoi permite schimbarea directă a vitezelor și au avantajul de a permite schimbarea rapidă și sigură a sensurilor de mers în spații înguste, drumuri cu lățime mică ce nu permit executarea manevrelor de întoarcere normale”, fără a demonstra că transmisia cu viteze multiple 15

§ 22

distincte este singura soluție tehnică care îi satisface această necesitate; simpla afirmație că „vitezele multiple distincte sunt o soluție mai sigură din punct de vedere tehnic (...)” nefiind de natură a dovedi că unica transmisie ce poate fi folosită la întreținerea rutieră pe timp de iarnă/vară este transmisia manuală cu 8 viteze înainte și 6 viteze înapoi. Potrivit art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, regula instituită de legiuitor este ca specificațiile tehnice să nu precizeze „(...) un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic” și nici să nu se refere la „(...) mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse”; excepția de la această regulă fiind, potrivit alin. (3) al aceleiași norme juridice, situația excepțională în care „(...) nu este posibilă o descriere suficient de precisă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu dispozițiile alin. (1)”; în această situație excepțională, precizarea elementelor prevăzute la alin. (2) urmând a fi însoțită de cuvintele „sau echivalent”. Ori, cum din cele două pagini web indicate de contestator rezultă că această combinație de viteze și tip de transmisie este caracteristică camionului Mercedes Benz Unimog, Consiliul va reține că și aceasta este restrictivă, urmând a obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, prin adăugarea sufixului „sau echivalent” la specificația „(...) 8 trepte de viteză pentru mers înainte și 6 trepte de viteză pentru mers înapoi, sincronizate total (...)”. Consiliul nu va reține aspectele ce fac obiectul polemicii dintre autoritatea contractantă și contestator, referitor la eficiența și costurile transmisiei cu viteze distincte față de cele ale transmisiei hidrostatice constatând, în acest sens, că afirmațiile în cauză au fost menținute la nivel strict declarativ (prin afirmații de genul „această soluție este strict superioară din punct de vedere tehnic, costuri de mentenanță și achiziție (...)”) fără documente tehnice care să susțină/certifice aceste afirmații. Referitor la criticile contestatorului aferente la specificației tehnice Axe: „axa portal față (...) axa portal spate (...)”, Consiliul va reține că: - în punctul de vedere, autoritatea contractantă justifică această cerință prin dorința ca „punțile care echipează mașina multifuncțională să asigure o gardă la sol mai mare, cu centru de greutate coborât (...) să asigure un raport de multiplicare a cuplului transmis la roată prin 16

§ 23

intermediul roților dințate, să asigure trecerea peste obstacole înalte în condiții de siguranța și stabilitate (...), abordarea virajelor strânse în condiții de încărcare maximă. Mașina multifuncțională se intenționează a fi folosită în special pentru degajarea părții carosabile în caz de accidente rutiere prin tractarea vehiculelor la marginea drumului sau pentru tractarea și remorcarea vehiculelor grele care au alunecat în afara carosabilului pe timp de iarnă” iar, - în cuprinsul adresei nr. 1/05.01.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 447/05.01.2017, contestatorul apreciază că explicațiile autorității contractante, din cuprinsul punctului de vedere, sunt „o soluție” la criticile sale și solicită modificarea documentației de atribuire „fie în sensul eliminării noțiunii de portal, fie prin arătarea argumentelor din punctul de vedere”. Referitor la cerința Axe: „axa portal față (...) axa portal spate (...)” din cadrul caietului de sarcini, Consiliul reține faptul că prin punctul de vedere, autoritatea contractantă a achiesat la aceste critici ale contestatorului, aspect recunoscut prin manifestarea propriei voințe de către acesta în adresa nr. 1/05.01.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 447/05.01.2017 motiv pentru care, în vederea informării tuturor operatorilor economici interesați, pentru respectarea principiului transparenței, statuat la art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, Consiliul urmează să oblige autoritatea contractantă să aducă la cunoștința operatorilor economici interesați argumentele aferente, din cuprinsul punctului de vedere. Referitor la criticile aferente specificației tehnice pentru brațul de lucru extensibil „(...) Instalație hidraulică autonomă acționată de priza de forță posterioară a vehiculului, cu posibilitatea de montare cap foraj, cap tăietor crengi (...)”, Consiliul va reține că, în punctul de vedere, autoritatea contractantă a formulat următoarea justificare: „echipamentele antrenate prin priza de forță sunt mai eficiente datorită cuplului mare asigurat prin cardan, prețul atașamentelor este mult mai mic decât cel al echipamentelor hidraulice, au o fiabilitate ridicată, întreținere ușoară, durata de viață mai mare și permite folosirea sistemului hidraulic pentru echipamente suplimentare: cap foraj, tăietor crengi etc”. Analizând justificarea de mai sus, Consiliul constată că, deși necesitatea autorității contractante, în speță acționarea hidraulică a capului foraj, tăietor crengi etc poate fi îndeplinită și prin amplasarea instalației hidraulice pe autovehiculul purtător, aceasta a ales să limiteze variantele constructive prevăzute în caietul de sarcini la „instalație hidraulică autonomă acționată de priza de forță posterioară a vehiculului”, restricționând, astfel, accesul la procedura de atribuire, pe baza unor prezumții nedovedite de forma „echipamentele antrenate prin priza de forță sunt mai eficiente datorită cuplului mare asigurat prin cardan, prețul atașamentelor este mult mai mic decât cel al echipamentelor hidraulice, au o fiabilitate ridicată, întreținere ușoară, 17

§ 24

durata de viață mai mare și permite folosirea sistemului hidraulic pentru echipamente suplimentare: cap foraj, tăietor crengi etc”. Referitor la acest aspect, Consiliul va reține că, în cazul a două alte specificații tehnice similare, ce fac obiectul prezentei contestații, respectiv peria frontală și cositoarea frontală cu disc (pentru care a fost solicitată prin caietul de sarcini „angrenare prin cardan de la autovehiculul purtător”), autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere în SEAP constând în acceptarea angrenării de la priza hidraulică, capetele de cerere aferente celor două echipamente rămânând fără obiect. Ori, întrucât autoritatea contractantă nu a depus la dosarul cauzei nicio justificare din care să rezulte că singura variantă tehnică care îi poate satisface necesitatea ar fi echiparea brațului de lucru extensibil cu instalație hidraulică autonomă acționată de priza de forță posterioară a vehiculului, Consiliul va admite capătul de cerere aferent, urmând să oblige autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, prin acceptarea angrenării de la instalație hidraulică montată pe autovehiculul purtător. Având în vedere cerințele tehnice impuse de către autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire, Consiliul constată faptul că autoritatea contractantă a impus prin documentația de atribuire cerințe care încalcă scopul legislației în domeniul achizițiilor respectiv promovarea concurenței, garantarea tratamentului egal și nediscriminatoriu și asigurarea transparenței. Potrivit prevederilor art. 20 din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 156 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă avea obligația ca în caietul de sarcini să descrie specificațiile tehnice corespunzătoare necesității sale raportat la tehnologia și echipamentele deja existente în cadrul său, astfel încât să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu să introducă prin menționarea acelor specificații obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici. Mai mult, potrivit art. 50 din Legea nr. 98/2016, „(1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul (...) restrângerii artificiale a concurenței. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt 18

§ 25

concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici”. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite, în parte, contestația formulată de VS TRAILERS SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, respectiv criticile cu privire la priza de putere mecanică, transmisie, sistem de frânare și braț de lucru extensibil, va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legislației incidente, din domeniul achizițiilor publice și a motivării aferentă prezentei, la publicarea în SEAP, ca urmare a achiesării, a justificării cerinței privind axele din portal astfel formulată în punctul de vedere și la continuarea procedurii de atribuire în 10 zile de la primirea deciziei Consiliului. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca rămase fără obiect, criticile referitoare la peria frontală și cositoarea frontală. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite în parte contestația depusă de SC VS TRAILERS SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, cu privire la priza de putere mecanică, transmisie, sistem de frânare, braț de lucru extensibil. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legislației incidente, din domeniul achizițiilor publice și a motivării aferentă prezentei, la publicarea în SEAP a justificării cerinței privind axele din portal formulată în punctul de vedere, ca urmare a achiesării, și la continuarea procedurii de atribuire în 10 zile de la primirea deciziei Consiliului. Respinge, ca rămase fără obiect, criticile referitoare la peria frontală și cositoarea frontală. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare Lehel-Lorand BOGDAN PREȘEDINTE Florentina DRĂGAN Consilier de soluționare Traian ICOBEȚ 19

§ 26

Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 17 (șaptesprezece) pagini. 20