Decizie 29/2017
Decizie CNSC2017_29_2016_Decizie_29.pdf
Document CNSC
MEDIPLUS EXIM SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BISTRITA
Decizia CNSC nr. 29/C2/2711 din 06.01.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Medicamente inclusiv Programe naționale de Sănătate”, cod CPV 33600000–6 – Produse farmaceutice (Rev.2), s-a solicitat completarea punctului 10 din „Modelul Contractului de furnizare” conform celor solicitate în cuprinsul contestației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_29_2016_Decizie_29.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 29/C2/2711 Data: 06.01.2017 Prin contestaţia nr. 3635/07.12.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 37277/07.12.2016, formulată de MEDIPLUS EXIM S.R.L., cu sediul în comuna Mogoșoaia, str. Ciobanului nr. 133, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J23/741/2007, având CIF 9311280, împotriva documentației de atribuire, emisă de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, str. Aleea Basmului nr. 2, județul Bistrița- Năsăud, Cod poștal 420082, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă cu fază finală de licitație electronică, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Medicamente inclusiv Programe naționale de Sănătate”, cod CPV 33600000–6 – Produse farmaceutice (Rev.2), s-a solicitat completarea punctului 10 din „Modelul Contractului de furnizare” conform celor solicitate în cuprinsul contestației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de 1
concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia formulată de MEDIPLUS EXIM S.R.L., în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BISTRIȚA. 2