Decizie 138/2016
Decizie CNSC2016_138_2016_Decizie_138.pdf, BO2016_138_2016_BO2016_138.pdf
Document CNSC
ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu REGIA AUTONOMA TEHNOLOGII PENTRU ENERGIE NUCLEARA MIOVENI
Decizia CNSC nr. 138/C4/135 din 03.02.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „sistem de calcul laptop” s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire, - rectificarea documentaţiei de atribuire, în sensul eliminării acelor cerinţe care contravin liberei concurenţe între ofertanţi, astfel încât acestea să nu afecteze scopul organizării procedurii şi principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ, iar în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol, dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligato…Verifică pasajul în context →
DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ, iar în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol, dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_138_2016_Decizie_138.pdf, BO2016_138_2016_BO2016_138.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006,cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 138/C4 /135 Data: 03.02.2016 Prin contestaţia nr. 2501/25.01.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 2071/27.01.2016, depusă de către SC ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Baba Novac nr. 23, bloc G10, sc. 2, ap. 85, sector 3, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/20324/2008 şi Cod Unic de Înregistrare 24825960, formulată împotriva documentaţiei de atribuire elaborată de către REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Mioveni, str. Câmpului nr. 1, judeţul Argeş, în cadrul procedurii de cerere de oferte cu fază finală de licitaţie electronică, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de furnizare, având ca obiect „sistem de calcul laptop” s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire, - rectificarea documentaţiei de atribuire, în sensul eliminării acelor cerinţe care contravin liberei concurenţe între ofertanţi, astfel încât acestea să nu afecteze scopul organizării procedurii şi principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ENTERPRISE FOCUSED SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ, iar în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol, dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. 1
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 124/C11/146 Data: 01.02.2016 Prin documentul intitulat NOTIFICARE, înregistrat la Consiliu sub nr. 2244/28.01.2016, formulat de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., având CUI ..., reprezentantă de ...- Administrator, ..., împotriva documentaţiei de atribuire, elaborată de către autoritatea contractantă ..., cu sediul în ..., în cadrul procedurii de achiziţie directă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect ..., cod CPV 79419000-4, s-a solicitat eliminarea prevederii restrictive din fişa de date a achiziţiei de la punctul III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională. În baza legii şi documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Se ia act de „retragerea notificării înregistrate la CNSC cu nr. 2244/28.01.2016 şi transmisă la ...”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. MOTIVARE În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele: Prin documentul intitulat NOTIFICARE, înregistrat la Consiliu sub nr. 2244/28.01.2016, formulat de ..., împotriva documentaţiei de atribuire, elaborată de către autoritatea contractantă ..., în cadrul procedurii de „achiziţie directă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca 1
obiect ...”, cod CPV 79419000-4, s-au solicitat cele precizate în partea introductivă. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 2411/01.02.2016, ... - având în vedere măsurile de remediere dispuse de autoritatea contractantă, în baza art. 2561 alin. (3) teza a II-a din ordonanţa de urgenţă, în sensul „eliminării cerinţei privind capacitatea tehnică şi/sau profesională «Dovada că operatorul economic face parte dintr-o asociaţie profesională de consultanţă şi training în management»” - a comunicat Consiliului “retragerea notificării înregistrate la CNSC cu nr. 2244/28.01.2016 şi transmisă la ...”. Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 278 alin. (7) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul urmează să ia act de „retragerea notificării” formulată de ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta este obligatorie pentru părţi, în temeiul art. 280 alin. (3) din ordonanţa evocată. PREŞEDINTE COMPLET, ..... MEMBRU COMPLET, MEMBRU COMPLET, ... .... Redactat în 4 exemplare originale, conţine 2 (două) pagini. 2