Decizie 14/2016
Decizie CNSC2016_14_2015_Decizie_14.pdf
Document CNSC
SC LINDE GAZ ROMANIA SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BACAU
Decizia CNSC nr. 14/C2/2408 din 07.01.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Oxigen medicinal lichid”, cod CPV 24111500-0 – Gaze medicale (Rev.2), având sursa de finanţare: „fonduri bugetare”, s-a solicitat: „anularea procedurii şi obligarea autorităţii contractante la remedierea documentaţiei privind modalitatea de asigurare a serviciilor de livrare şi asistenţă tehnică”. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. LINDE GAZ ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BACĂU, astfel: - admite criticile cu privire la documentaţia de atribuire şi, pe cale de consecinţă, obligă autoritatea contractantă, la continuarea procedurii de atribuire în cauză, prin modificarea acesteia, potrivit celor reţinute în motivare; 1Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. LINDE GAZ ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BACĂU, astfel: - admite criticile cu privire la documentaţia de atribuire şi, pe cale de consecinţă, obligă autoritatea contractantă, la continuarea procedurii de atribuire în cauză, prin modificarea acesteia, potrivit celor reţinute în motivare; 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_14_2015_Decizie_14.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr.6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, + 4 021.8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/ 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 14/C2/2408 Data:07.01.2016 Prin contestaţia nr. TM223268/07.12.2015, înregistrată la CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR sub nr. 23643/ 08.12.2015, formulată de către S.C. LINDE GAZ ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în municipiul Timişoara, str. Avram Imbroane, nr. 9, judeţul Timiş, înregistrată la O.R.C. sub nr. J35/1149/1996, având CIF 8721959, reprezentată legal prin Oliver Pfann – director general, împotriva documentaţiei de atribuire, elaborată de către SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BACĂU, cu sediul în municipiul Bacău, str. Spiru Haret, nr. 2-4, judeţul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă” a acordului – cadru de furnizare având ca obiect „Oxigen medicinal lichid”, cod CPV 24111500-0 – Gaze medicale (Rev.2), având sursa de finanţare: „fonduri bugetare”, s-a solicitat: „anularea procedurii şi obligarea autorităţii contractante la remedierea documentaţiei privind modalitatea de asigurare a serviciilor de livrare şi asistenţă tehnică”. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. LINDE GAZ ROMÂNIA S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BACĂU, astfel: - admite criticile cu privire la documentaţia de atribuire şi, pe cale de consecinţă, obligă autoritatea contractantă, la continuarea procedurii de atribuire în cauză, prin modificarea acesteia, potrivit celor reţinute în motivare; 1
- respinge ca nefondat, capătul de cerere privind anularea procedurii de atribuire în cauză. Dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză prin aplicarea măsurilor anterior dispuse în termen de 10 (zece) zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2