AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1384/2025

PANIMAC SRL în contradictoriu cu COMUNA COLCEAG

Decizia CNSC 1384/2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC 1384/2025

Pasajele nu pot fi identificate automat cu suficientă certitudine. Consultați documentele și istoricul asociat.

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1384/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 30252Data înregistrării: 2025-05-09
ContestatorPANIMAC SRLCUI 132761003
Autoritate contractantăCOMUNA COLCEAG

2025_1384_2025_Decizie_1384.pdf, BO2025_1384_2025_BO2025_1384.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.763 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2), (3) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1384/C6/1677 Data: 20.05.2024 Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 30252/09.05.2025, dl. Pană Dragoș, domiciliat în localitatea Mizil, str. Teilor, nr. 9A, bl. 9A, ap. 29, județul Prahova, în calitate de administrator al societății PANIMAC SRL, cu sediul în comuna Baba Ana, nr. 91, județul Prahova, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2004000771296, având CUI 16329701, „aduce la cunoștință aspecte privind închiriere suprafață de 108,7938 ha pășune comunală aparținând domeniului privat al comunei Colceag, județul Prahova”, organizată de către UAT COMUNA COLCEAG, cu sediul în sat Colceag, comuna Colceag, județul Prahova. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: ......................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, invocată din oficiu. Declină soluționarea cauzei către TRIBUNALUL PRAHOVA – Secția a-II-a Civilă, de Contencios Administrativ si Fiscal. Dispune

§ 2

trimiterea

§ 3

dosarului

§ 4

către

§ 5

această

§ 6

instanță judecătorească. Fără cale de atac. Pagina 1 din 1

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 8.713 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2), (3) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 30252/09.05.2025, dl. ..., domiciliat în ..., în calitate de administrator al societății ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., „aduce la cunoștință aspecte privind ...”, organizată de către ..., cu sediul în .... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 30252/09.05.2025, dl. ..., în calitate de administrator al societății ... SRL, „aduce la cunoștință aspecte privind ...”. Sub aspectul competenței soluționării cererii de mai sus, Consiliul a solicitat părților, prin adresele nr. 30878/1677/C6 și nr. 30880/1677/C6 din 13.05.2025, să formuleze în scris, puncte de vedere asupra excepției lipsei competenței materiale a C.N.S.C. invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. Prin adresa cu nr. 3131/15.05.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31867/15.05.2025, autoritatea contractantă ..., comunică punctul de vedere cu privire la excepția lipsei competenței materiale a C.N.S.C. invocată din oficiu, achiesând la considerentele Consiliului în sensul admiterii acesteia. Prin corespondența electronică înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32135/ 16.05.2025, societatea ... SRL a răspuns astfel: „(...), deși am citit și recitit de mai multe ori conținutul documentului primit, nu am reușit să înțeleg ideea, mesajul, din următorul pasaj: vă solicităm să transmiteți punctul de vedere cu privire la excepția lipsei competenței Pagina 1 din 4

§ 2

materiale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, invocată din oficiu (...)”. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a organizat ..., în temeiul OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a HG nr. 78/2015 privind modificarea și completarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 34/2013, pentru o perioadă de 7 ani, așa cum rezultă din Hotărârea Consiliului Local a comunei ... nr. 21/2025 din 29.04.2025, document aflat pe site-ul primăriei comunei ..., secțiunea „Monitorul Oficial Local”. Anexat Hotărârii Consiliului Local al comunei ... nr. 21/2025 din 29.04.2025 se regăsește „Documentația de atribuire privind ..., prin atribuire directă/ licitație publică cu strigare”. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează a se pronunța asupra excepției lipsei competenței materiale a C.N.S.C. în soluționarea contestației, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a), art. 12 din Legea nr. 101/2016 și ale art. 68 din Legea nr. 98/2016. În ce privește contestația formulată de dl. ..., în calitate de administrator al societății ... SRL, prin raportare la Hotărârea Consiliului Local al comunei ... nr. 21/2025 din 29.04.2025, Consiliul constată că obiectul și aspectele sesizate vizează proceduri reglementate de OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Astfel, potrivit art. 9 alin.(2) din OUG nr. 34/2013, „Pentru punerea în valoare a pajiștilor aflate în domeniul privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor și pentru folosirea eficientă a acestora, unitățile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul național al exploatațiilor, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul localității respective, încheie contracte de închiriere prin atribuire directă, în condițiile prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru suprafețele de pajiști disponibile, proporțional cu efectivele de animale deținute în exploatație, pe o perioadă cuprinsă între 7 și 10 ani.(...)”. Văzând cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare următoarele dispoziții legale: - art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia ”Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedura de atribuire”; Pagina 2 din 4

§ 3

- art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 2 Cod de procedură civilă, care stipulează că dispozițiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă; ele se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare; - art. 95 pct. 1 Cod de procedură civilă, conform căruia tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe; - art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform căruia litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale (...); - art. 10 alin.(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform căruia reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...); - 132 alin. (1) Cod de procedură civilă, potrivit căruia instanța de judecată este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Prin urmare, Consiliul urmează a face aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. În consecință, Consiliul urmează să admită excepția lipsei competenței materiale în soluționare a contestației, invocată din oficiu și să trimită cauza spre instanța competentă, cu aplicarea art. 132 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 101/2016: „(2) Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, ”(3) Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ de cu activitate jurisdicțională competent”. Date fiind cele ce preced, Consiliul va declina competența de soluționare a contestației către TRIBUNALUL PRAHOVA – Secția a-II-a Civilă, de Contencios Administrativ si Fiscal, cu sediul în municipiul Pagina 3 din 4

§ 4

Ploiești, strada Gheorghe Doja nr.42, județul Prahova, pe raza căruia își are sediul petenta ... SRL. Raportat la cele stabilite mai sus, Consiliul nu va proceda la analizarea fondului cauzei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, invocată din oficiu. Declină soluționarea cauzei către TRIBUNALUL PRAHOVA – Secția a-II-a Civilă, de Contencios Administrativ si Fiscal. Dispune

§ 5

trimiterea

§ 6

dosarului

§ 7

către

§ 8

această

§ 9

instanță judecătorească. Fără cale de atac. Președinte, Membru, Membru, ... ... ... Pagina 4 din 4

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.