Decizie 1379/2025
Decizie CNSC2025_1379_2025_Decizie_1379.pdf, BO2025_1379_2025_BO2025_1379.pdf
Document CNSC
ALMATAR TRANS SRL în contradictoriu cu UM 02275 BALTATESTI
Decizia CNSC nr. 1379/C3/1239 din 20.05.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare combustibil lichid usor tip III sau echivalent”, cod CPV 09100000-0, s-a solicitat: „anularea raportului procedurii si a comunicării de mai sus, întrucât acestea ne vatama interesele legitime, rugând CNSC sa admita CONTESTATIA, sa anuleze actele contestate si sa oblige AC sa ia masuri de remediere, in sensul reevaluarii ofertei castigatoare, in sensul verificării îndeplinirii cerinţei legale de AUTORIZAT REACH SI IN CURS DE AUTORIZARE. (…) cheltuile de judecata, onorariu avocat”. DECIDE: Admite contestația formulată de ALMATAR TRANS SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02275 BĂLȚĂTEȘTI. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite contestația formulată de ALMATAR TRANS SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02275 BĂLȚĂTEȘTI. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1379_2025_Decizie_1379.pdf, BO2025_1379_2025_BO2025_1379.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1379/C3/1239 Data: 20.05.2025 Prin contestația nr. 878/10.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 23702/10.04.2025, formulată de ALMATAR TRANS SRL, cu sediul în comuna Berca, str. 1 Decembrie nr. 73, județul Buzău, cu adresa de corespondență în comuna Târgșorul Vechi, satul Zahanaua, str. Conductelor nr. 7, județul Prahova, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J10/525/2000, având cod unic de înregistrare RO13573930, reprezentată convențional prin avocat Sorin Tarara, împotriva raportului procedurii nr. 807/08.04.2025 și a adresei nr. TE 149/08.04.2025, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02275 BĂLȚĂTEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Bălțătești, str. Florilor nr. 63, jud. Neamț, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, derulată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare combustibil lichid usor tip III sau echivalent”, cod CPV 09100000-0, s-a solicitat: „anularea raportului procedurii si a comunicării de mai sus, întrucât acestea ne vatama interesele legitime, rugând CNSC sa admita CONTESTATIA, sa anuleze actele contestate si sa oblige AC sa ia masuri de remediere, in sensul reevaluarii ofertei castigatoare, in sensul verificării îndeplinirii cerinţei legale de AUTORIZAT REACH SI IN CURS DE AUTORIZARE. (…) cheltuile de judecata, onorariu avocat”. DECIDE: Admite contestația formulată de ALMATAR TRANS SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02275 BĂLȚĂTEȘTI. Pagina 1 din 2
Anulează raportul procedurii nr. 807/08.04.2025, în partea ce privește evaluarea ofertei tehnice prezentate de OILOPROD IMPEX SRL, precum și comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, având nr. TE 149/08.04.2025 și, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, precum și cu prevederile documentației de atribuire relevante, să recurgă la reevaluarea ofertei tehnice prezentate de OILOPROD IMPEX SRL, cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii. Obligă MINISTERUL APĂRĂRII - UNITATEA MILITARĂ 02275 BĂLȚĂTEȘTI la plata sumei de 1.500 lei către ALMATAR TRANS SRL, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/… Data: … Prin contestația nr. 878/10.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de ..., cu sediul în comuna …, cu adresa de corespondență în comuna …, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. …, având cod unic de înregistrare …, reprezentată convențional prin avocat …, împotriva raportului procedurii nr. 807/08.04.2025 și a adresei nr. TE 149/08.04.2025, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de ... - ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna …, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, derulată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare combustibil lichid usor tip III sau echivalent”, cod CPV 09100000-0, s-a solicitat: „anularea raportului procedurii si a comunicării de mai sus, întrucât acestea ne vatama interesele legitime, rugând CNSC sa admita CONTESTATIA, sa anuleze actele contestate si sa oblige AC sa ia masuri de remediere, in sensul reevaluarii ofertei castigatoare, in sensul verificării îndeplinirii cerinţei legale de AUTORIZAT REACH SI IN CURS DE AUTORIZARE. (…) cheltuile de judecata, onorariu avocat”. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ... formulează contestația nr. 878/10.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., raportului procedurii nr. 807/08.04.2025 și a adresei nr. TE 149/08.04.2025, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de ... - ..., sens în care a afirmat următoarele: În fapt, autoritatea contractantă a organizat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în scopul achiziționării cantității de 25 tone combustibil de încălzire, cu o valoare Pagina 1 din 9
estimată de 87.500 lei, fără TVA, transmițând invitația nr. TE 133/04.04.2025. Au depus ofertă doi ofertanți, respectiv ... și .... Procedura a fost câștigată de .... Ofertantul câștigător a participat la procedura de atribuire în calitate de producător, însă acesta nu este autorizat din punct de vedere al legislației de mediu să producă și să ofere spre vânzare combustibili de încălzire, întrucât produsele utilizate în activitatea de producție nu sunt înregistrate REACH la nivel European, conform Regulamentului CE nr. 1907/2006 și Regulamentului nr. 2020/878. Acest aspect ar fi trebuit verificat de autoritatea contractantă la nivelul Fișei cu date de securitate (FDS). În cerințele pentru propunerea tehnică, achizitoarea a prevăzut o condiție cumulativă (și nu opțională), în sensul că ofertantul: - va face dovada, prin documente justificative, a faptului că este autorizat REACH sau înregistrat în baza de date REACH ; - și în curs de autorizare. Procedura de autorizare REACH/ ECHA prevede o serie de etape care încep cu evaluarea preliminară, obținerea codurilor de substanțe chimice, analize, teste de laborator, etc. FDS trebuie să conțină informații tehnice cu privire la compoziția produsului pus pe piață, respectiv a produsului finit, dar întocmirea acestui act se face conform unor norme stricte, aprobarea expresă trebuind să fie primită de la Agenția Europeană Pentru Substanțe Chimice - ECHA, în baza Regulamentelor UE (REACH) anterior evocate. Contestatorul susține că, după ce va primi acces la dosarul achiziției publice își va completa contestația. Cert este ca ofertantul câștigător nu a făcut dovada că este înregistrat REACH/ ECHA (acesta nu figurează pe site-ul Agenției ECHA) și că este în curs de autorizare (prin depășirea fazei de evaluare). În susținere, contestatorul invocă și redă prevederile art. 60 alin. (1), (2) și (9) din Regulamentul CE nr. 1907/2006, care impun condiții stricte de componență, validitate și autorizare a unei FDS. Totodată, petentul învederează următoarele: Deși textele legale europene sunt emise de mulți ani, există încă societăți care fabrică și pun pe piață produse chimice periculoase, fără respectarea condițiilor de mediu, fapt ce poate fi catastrofal în caz de accidente, poluări, inhalări, incendii, etc. În acest sens, într-un limbaj plastic, contestatorul exemplifică. De asemenea, acesta anexează dovada faptului că, într-un caz identic, Garda De Mediu a luat măsura sancționării antrepozitarului fiscal. În concluzie, contestatorul solicită admiterea contestației, anularea raportului procedurii și obligarea achizitoarei la a adopta măsuri de remediere în sensul verificării legalității punerii pe piață a produsului Pagina 2 din 9
ofertat, conform normelor europene invocate și condiției cumulative din caietul de sarcini - autorizat REACH și în curs de autorizare. În probațiune, sunt atașate, în copie, înscrisuri, printre acestea regăsindu-se și dovada efectuării cheltuielilor ocazionate cu soluționarea prezentei contestații, respectiv factura fiscală nr. 64/10.04.2025 și chitanța nr. 005 din 10.04.2025. Prin adresa nr. A- 1089/15.04.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația ce formează obiectul acestui dosar, sens în care a făcut un scurt istoric al desfășurării procedurii de atribuirea și, pe fond, a afirmat următoarele: Referitor la autorizația REACH solicitată de autoritatea contractantă, relevante sunt următoarele: - autoritatea contractantă a solicitat, conform prevederilor caietului de sarcini nr. APC 781/04.04.2025, ca ofertantul să fie autorizat sau înregistrat în baza de date REACH și în curs de autorizare. - după primirea ofertelor tehnice, comisia de evaluare a verificat acest aspect la cei doi ofertanți și a constatat că: a) ... are în oferta tehnică, la Secțiunea I din Fișa cu date de securitate emisă de ..., înscris faptul că „Produsul rezultat din îmbinarea mai multor fluxuri de ţiţei procesate, toate fiind înregistrate în conformitate cu Regulamentul REACH”. b) ... are menționat, în Fișa tehnică de securitate emisă de aceasta, faptul că este în curs de autorizare REACH și are anexat un contract de muncă cu ..., având ca obiect de activitate servicii de consultanță în domeniul substanțelor chimice, REACH și CLP. Având în vedere cele anterior menționate și ținând cont de faptul că s-a considerat că ofertanții sunt de bună-credință, comisia de evaluare a concluzionat în sensul că ambii ofertanți îndeplinesc condițiile cerute de autoritatea contractantă și a purces la următoarea fază a procedurii, respectiv la verificarea ofertelor financiare. Dovada comunicării acestui document către contestator a fost atașată la dosarul cauzei, relevantă în acest sens fiind adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. A-1091/15.04.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în probațiune, autoritatea contractantă a transmis, în copie conformă cu originalul, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. 942/17.04.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a transmis răspuns cu privire la apărările formulate prin punctul de vedere, prin care a afirmat următoarele: Prin punctul de vedere, autoritatea contractantă reproduce prevederi ale caietului de sarcini care nu au existat în această formă. Aceasta arată că ar fi solicitat, în legătură cu autorizarea obligatorie europeană a produsului de încălzire ofertat, ca operatorii să fie autorizați REACH sau în curs de autorizare, ceea ce este eronat. Pagina 3 din 9
Astfel, prin caietul de sarcini s-a solicitat ca ofertanții să fie autorizați REACH și în curs de autorizare. În continuare, achizitoarea arată că ofertantul câștigător a depus un contract de muncă cu o societate care îi oferă servicii de consultanță în domeniul substanțelor chimice, justificând astfel lipsa îndeplinirii condițiilor legale. În urma verificării acestui aspect pe internet, ... este înființată în anul 2023, are 0 angajați și 0 rulaje comerciale. Adică, în viziunea contestatorului, aceasta este o societate „fantomă”, care are ca obiect de activitate (teoretic) consultanța în afaceri și management. Contestatorul declară că nu știe însă ce relevanță are acest contract pro causa, întrucât nu există niciun text de lege care să permită punerea în piață/ utilizarea de substanțe chimice fără aprobare/ înregistrare REACH /ECHA, doar în baza unui contract încheiat cu o societate de consultanță fără activitate. În final, achizitoarea arată că a fost de bună-credință, admițând o astfel de ofertă tehnică. Contestatorul precizează, însă, că aceasta pare a nu înțelege nici acum pericolul real reprezentat de utilizarea/ consumarea unui produs chimic periculos fără respectarea legislației în vigoare, confundând bunele intenții cu frauda. În concluzie, contestatorul apreciază că achizitoarea nu a adus argumente juridice împotriva contestației, toate apărările sale fiind doar la nivel declarativ/ speculativ și nesusținute de vreun text de lege aplicabil. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă este atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. C 189/02.05.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... declară că renunță la cererea de studiu a dosarului cauzei. Prin e-mailul înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, în probațiune, ... susține că, într-o speță similară, Consiliul i-a admis contestația prin Decizia nr. …. Prin nota internă încheiată în data de 07.05.2025, având în vedere multitudinea și complexitatea criticilor care trebuie analizate în vederea soluționării contestației ce face obiectul prezentului dosar, precum și numărul cauzelor aflate în curs de soluționare în perioada de referință, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 s-a decis prelungirea termenului de soluționare cu 10 zile. Această rezoluție a fost comunicată autorității contractante prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. V 927/14.04.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. …, eliberată de CEC Bank Sucursala Ploiești, în cuantum de 1.750,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pagina 4 din 9
... - ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, derulată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare combustibil lichid usor tip III sau echivalent”, cod CPV 09100000-0, elaborând documentația de atribuire și transmițând invitațiile de participare. Conform prevederilor din documentația de atribuire, valoarea estimată a procedurii este de 87.500 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire utilizat este „Prețul cel mai scăzut”. Procedând la soluționarea contestației formulate de ..., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la declararea ofertei ... ca admisibilă și câștigătoare a procedurii de atribuire. Din perspectiva contestatorului, respectiva ofertă ar fi trebuit să fie respinsă, întrucât ... a participat la procedura de atribuire în calitate de producător, însă acesta nu este autorizat din punct de vedere al legislației de mediu pentru a produce și oferi spre vânzare combustibili de încălzire, produsele utilizate în activitatea acestuia de producție nefiind înregistrate REACH la nivel European, conform Regulamentului CE nr. 1907/2006 și Regulamentului nr. 2020/878. Raportat la critica formulată de contestator, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, Consiliul constată ca fiind relevante în soluționarea prezentei cauze următoarele prevederi cuprinse în caietul de sarcini: „(...) Ofertantul va face dovada prin documente justificative, ca este autorizat REACH sau inregistrat in baza de date REACH (Regulamentul privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice) si in curs de autorizare (...)”. Astfel, Consiliul are în vedere că documentația de atribuire stabilește în sarcina ofertanților posibilitatea de a îndeplini două condiții alternative, prima vizând obligația acestora de a face dovada autorizării REACH prin documente justificative, iar cea de-a doua, reprezentând o condiție cumulativă, care privește situația în care ofertantul, tot prin documente justificative, face dovada faptului că este înregistrat în baza de date REACH și este în curs de autorizare. Din materialul probator existent la dosarul cauzei și în considerarea prevederilor documentației de atribuire anterior redate, Consiliul constată că autoritatea contractantă a acceptat oferta tehnică prezentată de ... în considerarea prezentării de către acest ofertant a unei simple mențiuni cuprinse în Fișa tehnică de securitate depusă în ofertă, potrivit căreia produsele acestui ofertant sunt „In curs de autorizare REACH”, și a unui contract de muncă încheiat cu ..., având ca obiect de activitate servicii de consultanță în domeniul substanțelor chimice, REACH și CLP. În acest sens, dând eficiență prevederii exprese din caietul de sarcini, Consiliul observă că oferta declarată câștigătoare nu este autorizată REACH, existând doar premisa ca aceasta să fie „in curs de Pagina 5 din 9
autorizare”, astfel că, subscriindu-se cerinței cumulative anterior invocată, susținerea ofertei trebuia dublată, în mod imperativ, și de înregistrarea acesteia în baza de date REACH, fapt pe care, însă, Consiliul nu-l observă ca reieșind din probatoriul cauzei. Mai mult decât atât, Consiliul apreciază că, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în prezenta cauză (care conturează lipsa unor înscrisuri doveditoare solide și capabile să ateste măsurile întreprinse de ... în vederea îndeplinirii condiției cumulative stipulate în caietul de sarcini – n.n.), simpla mențiune cuprinsă în Fișa tehnică de securitate depusă în ofertă, potrivit căreia produsele acestui ofertant sunt „In curs de autorizare REACH”, chiar și dublată fiind de prezentarea contractului de muncă amintit, nu este în măsură să satisfacă imperativul dovedirii îndeplinirii respectivelor două condiții cumulative „prin documente justificative”. Consiliul subliniază că cerințele din documentația de atribuire, cum sunt și cerințele procedurii de atribuire a cărei contestare face obiectul acestui dosar, sunt obligatorii și nu formale, nu au fost contestate de către niciun operator economic interesat, până la data-limită de depunere a ofertelor iar, prin depunerea ofertelor la procedura în cauză, operatorii economici au acceptat și și-au însușit condițiile impuse de autoritatea contractantă, motiv pentru care aveau obligația, în condițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, de a elabora oferta, mai precis propunerea tehnică, în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Mai mult, documentația de atribuire, așa cum aceasta a fost întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (în condițiile art. 123, alin. (1) din HG nr. 395/2016), cât și pentru respectiva autoritate, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de atribuire, să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care a stabilit regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. În acest context, Consiliul evidențiază faptul că, în cadrul Hotărârii din 2 iunie 2016, CJUE (ale cărei decizii preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru toate instanțele din statele membre) s-a pronunțat în cauza C-27/15 astfel: „39. (...) conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum sa amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu Pagina 6 din 9
strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Prin urmare, Consiliul constată că se impune admiterea criticii formulate de contestator. Acestea fiind analizate, în contextul arătat și în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ... - .... Pe cale de consecință, Consiliul va anula raportul procedurii nr. 807/08.04.2025, în partea ce privește evaluarea ofertei tehnice prezentate de ..., precum și comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, având nr. TE 149/08.04.2025, și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, precum și cu prevederile documentației de atribuire relevante, să recurgă la reevaluarea ofertei tehnice prezentate de ..., cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii. În ceea ce privește solicitarea ... de obligare a autorității contractante la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial), Consiliul reține ca fiind incidente următoarele dispoziții legale: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatorul ..., motiv pentru care Consiliul apreciază că, în speță, se impune obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestator sunt în sumă de 1.500 lei și reprezintă onorariu aferent serviciilor de asistență juridică prestate de Pagina 7 din 9
CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT …, facturate cu factura seria nr. 64 din data de 10.04.2025 și achitată prin chitanța nr. 005 din 10.04.2025. Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că nu se impune reducerea onorariului de avocat. În aceste condiții, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la plata sumei de 1.500 lei către ..., reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ... - .... Anulează raportul procedurii nr. 807/08.04.2025, în partea ce privește evaluarea ofertei tehnice prezentate de ..., precum și comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, având nr. TE 149/08.04.2025 și, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, precum și cu prevederile documentației de atribuire relevante, să recurgă la reevaluarea ofertei tehnice prezentate de ..., cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii. Obligă ... - ... la plata sumei de 1.500 lei către ..., reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei, … Pagina 8 din 9
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … (…) pagini. Pagina 9 din 9
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.