AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1404/2026

PRODEXIMP SRL în contradictoriu cu HARVIZ SA

Decizia CNSC nr. 1404/C6/850 din 05.05.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1404/C6/850 din 05.05.2026

Data din document
2026-05-05
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „CL2 - Extinderea sistemului de apă și canalizare în zona Ciucul de Jos”, anunț de participare nr. CN1075033/05.11.2024, în ce privește lotul nr. 2 – „Extindere sistem de alimentare cu apă și canalizare în Sânmartin și Sânsimion”, se solicită: „admiterea contestației și anularea parțială a raportului procedurii 830/25.02.2026, precum și actele subsecvente acestuia, respectiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii astfel: în partea ce privește declararea ca și conformă și admisibilă oferta prezentată de AWE INFRA SRL; în partea ce privește declararea ca și conformă și admisibilă oferta prezentată de Asocierea DECONSTRUCT AG SRL&ALL CONSTRUCT AG SRL; admiterea cererii de detaliere/dezvoltare a motivelor de neconformitate, într-un termen rezonabil, de minim 3 zile, după studierea dosarului achiziției, urmând a comunica aceasta detaliere tuturor părților implicate în procedura din fața Consiliului; repunerea contestatoarei în termenul de a detalia/motiva contestaț…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererile de intervenție formulate de către societatea AWE INFRA SRL și societatea DECONSTRUCT AG SRL. Respinge excepțiile invocate de către intervenienta AWE INFRA SRL și entitatea contractantă față de prezenta contestație. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1404/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 16481Data înregistrării: 2026-03-10
ContestatorPRODEXIMP SRLCUI 8126900
Autoritate contractantăHARVIZ SA

2026_1404_2026_Decizie_1404.pdf, BO2026_1404_2026_BO2026_1404.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.145 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2), (3) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1404/C6/850 Data: 05.05.2026 Prin contestația nr. 312/09.03.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16481/10.03.2026, formulată de către PRODEXIMP SRL, în calitate de lider al Asocierii PRODEXIMP SRL & CONSTRUCT PEROM SRL, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Gheorghe Doja, nr. 3, județul Satu Mare, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J30/126/1996, CUI 8126900, reprezentată legal prin administrator Mureșan Petre, împotriva rezultatului procedurii de achiziție sectorială, organizată prin licitație deschisă de către societatea HARVIZ SA, cu sediul în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Salcâm nr. 1, județul Harghita, în calitate de entitatea contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări, împărțită pe loturi, având ca obiect „CL2 - Extinderea sistemului de apă și canalizare în zona Ciucul de Jos”, anunț de participare nr. CN1075033/05.11.2024, în ce privește lotul nr. 2 – „Extindere sistem de alimentare cu apă și canalizare în Sânmartin și Sânsimion”, se solicită: „admiterea contestației și anularea parțială a raportului procedurii 830/25.02.2026, precum și actele subsecvente acestuia, respectiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii astfel: în partea ce privește declararea ca și conformă și admisibilă oferta prezentată de AWE INFRA SRL; în partea ce privește declararea ca și conformă și admisibilă oferta prezentată de Asocierea DECONSTRUCT AG SRL&ALL CONSTRUCT AG SRL; admiterea cererii de detaliere/dezvoltare a motivelor de neconformitate, într-un termen rezonabil, de minim 3 zile, după studierea dosarului achiziției, urmând a comunica aceasta detaliere tuturor părților implicate în procedura din fața Consiliului; repunerea contestatoarei în termenul de a detalia/motiva contestația, după studierea dosarului achiziției transmis la Consiliu, având în vedere refuzul autorității contractante de a-i pune la dispoziție părți relevante din dosarul achiziției; obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale”. Pagina 1 din 3

§ 2

Prin cererea de intervenție nr. 2303/20.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20065/20.03.2026, societatea AWE INFRA SRL, cu sediul în municipiul Turda, str. Trascăului nr. 2A, județul Cluj, înregistrată la ONRC sub nr. J2015003859120, având CUI 35355090, reprezentată legal prin administrator Luca Cristian Ioan și convențional prin avocat Oana Gavrilă cu sediul procesual ales în municipiul București, str. Matei Basarab nr. 13-15, clădirea Hub Design, et. 3, sector 3, a solicitat: „a) admiterea în principiu a cererii de intervenție, cu consecința respingerii contestației: pe cale de excepție, ca tardivă; pe fondul cauzei, ca neîntemeiată; b) menținerea actelor atacate; c) obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20314/ 23.03.2026, societatea DECONSTRUCT AG SRL, în calitate de lider al Asocierii DECONSTRUCT AG SRL&ALL CONSTRUCT AG SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, strada Aleea Recoltei, nr. 1, județul Cluj, înregistrată la ONRC sub nr. J2017004077125, având CUI 37827687, reprezentată legal prin administrator Alin Irinel Vladan, a solicitat: „1. admiterea în principiu a cererii de intervenție formulate; 2. admiterea pe fond a cererii de intervenție accesorie formulate; 3. respingerea contestației formulată de PRODEXIMP SRL, în ceea ce privește oferta asocierii DECONSTRUCT AG SRL/ALL CONSTRUCT AG SRL, ca neîntemeiată; 4. menținerea deciziei entității contractante privind rezultatul procedurii de atribuire, ca fiind temeinică și legală în ceea ce privește oferta asocierii DECONSTRUCT AG SRL&ALL CONSTRUCT SRL”. Contestația și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: .......................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererile de intervenție formulate de către societatea AWE INFRA SRL și societatea DECONSTRUCT AG SRL. Respinge excepțiile invocate de către intervenienta AWE INFRA SRL și entitatea contractantă față de prezenta contestație. Pagina 2 din 3

§ 3

Admite contestația formulată de către societatea PRODEXIMP SRL în contradictoriu cu entitatea contractantă HARVIZ SA și anulează raportul procedurii nr. 830/25.02.2026, pentru lotul nr. 2, în partea referitoare la ofertele aparținând societății AWE INFRA SRL, respectiv ASOCIERII DECONSTRUCT AG SRL& ALL CONSTRUCT AG SRL și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicările rezultatului procedurii. Obligă entitatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reevaluarea ofertelor aparținând societății AWE INFRA SRL, respectiv ASOCIERII DECONSTRUCT AG SRL& ALL CONSTRUCT AG SRL, în sensul aplicării dispozițiilor art. 140 alin. 5) din H.G. nr. 394/2016, citate anterior, conform motivării aferente, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Pe cale de consecință, respinge cererile de intervenție formulate de către societatea AWE INFRA SRL și societatea DECONSTRUCT AG SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 63.140 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2), (3) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 312/09.03.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16481/10.03.2026, formulată de către ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL & ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva rezultatului procedurii de achiziție sectorială, organizată prin licitație deschisă de către societatea ... SA, cu sediul în ..., în calitate de entitatea contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări, împărțită pe loturi, având ca obiect „...”, anunț de participare nr. .../05.11.2024, în ce privește lotul nr. 2 – „...”, se solicită: „admiterea contestației și anularea parțială a raportului procedurii 830/25.02.2026, precum și actele subsecvente acestuia, respectiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii astfel: în partea ce privește declararea ca și conformă și admisibilă oferta prezentată de ... SRL; în partea ce privește declararea ca și conformă și admisibilă oferta prezentată de Asocierea ... SRL&... SRL; admiterea cererii de detaliere/dezvoltare a motivelor de neconformitate, într-un termen rezonabil, de minim 3 zile, după studierea dosarului achiziției, urmând a comunica aceasta detaliere tuturor părților implicate în procedura din fața Consiliului; repunerea contestatoarei în termenul de a detalia/motiva contestația, după studierea dosarului achiziției transmis la Consiliu, având în vedere refuzul autorității contractante de a-i pune la dispoziție părți relevante din dosarul achiziției; obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale”. Prin cererea de intervenție nr. 2303/20.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20065/20.03.2026, societatea ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin avocat ... cu sediul procesual ales în ..., a solicitat: „a) admiterea în principiu a cererii de intervenție, cu consecința respingerii contestației: pe cale de excepție, ca tardivă; pe fondul cauzei, ca neîntemeiată; b) menținerea actelor atacate; c) Pagina 1 din 22

§ 2

obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20314/ 23.03.2026, societatea ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL&... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., a solicitat: „1. admiterea în principiu a cererii de intervenție formulate; 2. admiterea pe fond a cererii de intervenție accesorie formulate; 3. respingerea contestației formulată de ... SRL, în ceea ce privește oferta asocierii ... SRL/... SRL, ca neîntemeiată; 4. menținerea deciziei entității contractante privind rezultatul procedurii de atribuire, ca fiind temeinică și legală în ceea ce privește oferta asocierii ... SRL&... SRL”. Contestația și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care societatea ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL&... SRL critică rezultatul achiziției publice antemenționată, organizată de către societatea ... SA, solicitând cele redate în partea introductivă. Pe fond, societatea contestatoare susține că entitatea contractantă, în mod nelegal, a declarat admisibile ofertele clasate pe primele două locuri. Astfel, în ce privește oferta clasată pe primul loc, aparținând ... SRL, afirmă că este inacceptabilă raportat la prevederile art. 140, alin. 5 coroborat cu prevederile art. 140, alin. 9 din HG nr. 394/2016, deoarece prin răspunsul la clarificări a modificat propunerea financiară. Totodată, contestatoarea afirmă că propunerea în cauză trebuia respinsă și în temeiul art. 143, alin. 2, lit. d) coroborat cu art. 143 alin. 3 lit. c) și d) din HG nr. 394/2016, deoarece ofertantul în cauză nu a cuantificat în propunerea financiară toate costurile aferente realizării lucrărilor. De asemenea, în ceea ce privește oferta depusă de Asocierea ... SRL&... SRL, clasată pe locul al doilea, afirmă că trebuia respinsă ca inacceptabilă în temeiul art.180, alin. 1 lit. h) coroborat cu lit. g) din Legea nr. 99/2016, precum și art. 140, alin. 5 coroborat cu prevederile art. 140, alin. 9 din HG nr. 394/2016, deoarece nu a cuantificat financiar Pagina 2 din 22

§ 3

anumite categorii de lucrări și prin răspunsul la clarificări a modificat propunerea financiară. Totodată, afirmă că oferta în cauză trebuia respinsă și în baza art. 143, alin. 2, lit. d) coroborat cu prevederile art. 143 alin. 3 lit. c) și d) din HG nr. 394/2016, deoarece acest ofertant, prin propunerea financiară, nu a cuantificat toate costurile aferente realizării lucrărilor, precum și neconformă deoarece un respectă cerințele din documentația de atribuire. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00466] 862_Contestatie.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 10.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul înscrisurilor din cauză. Anexează împuternicire avocațială nr. 9815422/26.01.2026. Prin adresa nr. 17366/850/C6/12.03.2026, Consiliul a solicitat contestatoarei să comunice dovada constituirii cauțiunii în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 18766/17.03.2026, contestatoarea depune în original recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 212192936/1 din 13.0.2026, eliberată de CEC Bank – sucursala Satu Mare, pentru suma de 1.224.739,34 lei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 18024/16.03.2026, autoritatea contractantă transmite un punct de vedere, prin care solicită respingerea contestației în cauză ca nefondată. Față de contestația în cauză, entitatea contractantă afirmă că având în vedere că oferta contestatoarei s-a clasat pe locul 3, aceasta nu poate obține contractul aferent, întrucât chiar dacă oferta ... SRL, clasată pe primul loc ar fi exclusă, oferta Asocierii ... SRL&... SRL, clasată pe locul al doilea, ar rămâne pe primul loc. Cu privire la oferta ... SRL, respectiv critica privind modificarea ofertei financiare prin clarificări, entitatea contractantă o consideră eronată, întrucât a respectat situațiile prevăzute de art. 137 și art. 140 alin. (9) din HG 394/2016. Pagina 3 din 22

§ 4

În ce privește oferta aparținând Asocierii ... SRL&... SRL, entitatea contractantă afirmă că lipsesc motivele concrete privind neconformitatea acesteia. Punctul de vedere în integralitate se regăsește în fișierul „[.../00467] 871_PUNCT DE VEDERE ....pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 29.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Prin cerere de intervenție cu nr. 2303/20.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20065/20.03.2026, societatea ... SRL, a solicitat respingerea contestației ca tardivă, pe cale de excepție și, ca neîntemeiată, pe fond. În ce privește tardivitatea contestației, afirmă că, în realitate, criticile contestatoarei nu vizează concluziile celui de-al doilea raport al procedurii, ci aspecte care țin de modalitatea de evaluare a ofertei sale sub aspectul propunerii tehnice și financiare, astfel cum acestea au fost deja stabilite în primul raport al procedurii. Pe fond, intervenienta combate criticile contestatoarei vizând oferta financiară, ca neîntemeiate, pe motiv că sunt construite pe o interpretare eronată a situației de fapt și a cadrului legal aplicabil. Cu privire la propunerea tehnică, intervenienta susține că societatea contestatoare nu a motivat niciuna dintre critici. De asemenea, solicită respingerea ca inadmisibile a oricăror eventuale completări prin concluziile scrise care vor fi depuse urmare a studiului dosarului achiziției publice, precizând că nicio dispoziție legală nu confirmă pretinsul drept al contestatoarei de repunere în termenul de contestare și posibilitatea completării argumentelor. Motivarea integrală a cererii de intervenție a ... SRL se regăsește în fișierul „[.../00468] 910_Cerere de interventie.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 29.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Anexează împuternicire avocațială nr. 10093562/20.03.2026. Prin cerere de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20314/23.03.2026, societatea ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL&... SRL, a solicitat respingerea contestației în cauză în ceea ce privește oferta Asocierii ..., ca neîntemeiată și menținerea deciziei entității contractante privind rezultatul procedurii de atribuire, ca fiind temeinică și legală în ceea ce privește oferta asocierii sale. Pe fond, combate criticile contestatoarei privind respingerea ofertei sale raportat la prevederile art. 180, alin. 1 lit. h) coroborat cu lit. g) din Legea nr. 99/2016, deoarece documentul constatator a fost încărcat în SEAP în data de 29.05.2025, adică ulterior încărcării ofertei aferentă procedurii în cauză, ceea ce înseamnă că data publicării este momentul la care a devenit opozabilă. Referitor la presupusa lipsă a unor costuri aferente realizării lucrărilor, contestatoarea nu indica în mod concret ce costuri ar lipsi din Pagina 4 din 22

§ 5

propunerea financiara, ce articole nu ar fi fost cuantificate sau în ce mod ar fi afectata valoarea totala a ofertei. De asemenea, consideră neîntemeiate criticile în cauză cu privire la următoarele aspecte: modalitatea de menținere a serviciului de alimentare cu apă și canalizare pentru utilizatorii existenți pe parcursul lucrărilor de reabilitare; informațiile minime privind A.1. Organizarea lucrărilor; A.2. Detalierea lucrărilor pregătitoare și de organizare a Șantierului pe tot parcursul execuției; A.3. Memoriu tehnic descriind metodele de lucru propuse; A.4. Asigurarea calității; menținerea serviciului de alimentare cu apa și canalizare pentru utilizatorii existenți pe parcursul lucrărilor de reabilitare a acestora și nu a prezentat în acest sens un text descriptiv sau planșe tip; oferta este adecvată constrângerilor fizice impuse de amplasamentul în cauză; planșa cu dimensiuni și etichete; aspectele de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute (acolo unde este cazul) și nu ar fi demonstrat ca facilitățile/ instalațiile ce trebuie menținute vor rămâne în operare în timp ce Lucrările propuse se vor afla în execuție; planul pentru toate lucrările temporare necesare pentru păstrarea funcțiunilor lucrărilor existente; detalierea lucrărilor pregătitoare și de organizare a șantierului pe tot parcursul execuției; organizarea de șantier și procesul tehnologic de execuție pentru construire și dezafectare, în baza experienței și tehnologiilor proprii ofertantului; memoriu tehnic în care să fie descrise metodele de lucru propuse, în care să precizeze modul în care sunt considerate condițiile existente și soluțiile propuse pentru menținerea serviciilor pe timpul execuției; metoda de lucru adoptată la lucrările în zonele drumurilor județene, precum și la traversarea acestora, pentru a limita perturbarea traficului rutier; metodologia de execuție a unor lucrări speciale sau în condiții climatice nefavorabile; conceptul ofertantului privind testarea lucrărilor executate; modalitatea de asigurare a calității, în sensul prezentării programul calității particularizat la specificul contractului; modalitatea în care intenționează să asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale ale construcțiilor, prin prezentarea sistemului de management al calității; procedurile de asigurare și controlul calității (QA/QC) și planul de asigurare a calității, procedurile și instrucțiunile tehnice pentru lucrarea contractată; principalele proceduri care vor fi utilizate pentru asigurarea/ controlul calității activităților desfășurate pe parcursul implementării contractului; responsabilitățile și resursele pentru execuția/gestionarea/ controlul calității, etc; metodologia pentru realizarea lucrării; soluția tehnică, tehnologiile și fluxul tehnologic propus/propuse, abordarea sa generală și metodologia pentru implementarea lucrărilor inclusiv descrierea detaliata a metodelor de lucru pentru elementele majore ale lucrărilor de construcție și reabilitare; fișele tehnice aferente echipamentelor și materialelor ce urmează a fi utilizate pentru lucrări; modalitatea de asigurare a Pagina 5 din 22

§ 6

managementului contractului; modul de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu contractul; fișele tehnice ale utilajelor/ echipamentelor/instalațiilor; lista principalelor materiale și echipamente livrate pentru a fi puse în operă în cadrul Lucrărilor, cu declararea sursei de proveniență; resurse (personal și instalații/echipamente) - Formular nr. 9 - pentru fiecare lot separat; organizarea de proiect propusă; descriere a rolurilor și responsabilităților personalului; numărul de utilaje și echipamente necesare îndeplinirii contractului; materiale ce urmează a puse în operă; graficul de execuție a lucrărilor (în format Gantt), descriind succint principalele activități, care să prezinte succesiunea și programul propus pentru execuția Lucrărilor; drumul critic clar identificat în planificarea activităților. Motivarea integrală a cererii de intervenție a ... SRL se regăsește în fișierul „[.../00471] Cerere intervenție ....pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 29.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Prin adresele cu nr. 23491/850/C6/01.04.2026, nr. 23493/850/C6/ 01.04.2026,

§ 7

nr.

§ 8

23496/850/C6/01.04.2026,

§ 9

nr. 23499/850/C6/01.04.2026 și nr. 23509/850/C6/01.04.2026, Consiliul a solicitat societății ... SRL, societății ... SRL, societății ... SRL, societății ... SRL și societății ... SRL, temeiul juridic al încadrării tuturor documentelor din ofertele acestora ca fiind confidențiale. Prin corespondența electronică cu nr. 2311/02.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 24065/03.04.2026, societatea ... SRL, precizează că își menține confidențialitatea declarată, susținută de secretele comerciale invocând art. 2 din Directiva UE nr. 2016/943 și art. 19 alin (1) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa cu nr. 2074/03.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 24170/03.04.2026, societatea ... SRL solicită respectarea caracterului confidențial al ofertei sale, invocând prevederile art. 19 alin (1) din Legea nr. 101/2016, jurisprudența C.N.S.C., a CJUE, politica internă a societății, cât și clauzele de confidențialitate din contractele cu furnizorii. Prin adresa cu nr. 413/03.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 24397/06.04.2026, societatea ... SRL afirmă că este justificată menținerea confidențialității declarată, conform informațiilor prezentate. Prin

§ 10

adresele

§ 11

nr.

§ 12

25742/850/C6/08.04.2026

§ 13

și

§ 14

nr. 25743/850/C6/08.04.2026, Consiliul invită contestatoarea și intervenienta ... SRL în vederea studierii dosarului, în data de 14.04.2026, cu posibilitatea depunerii de concluzii scrise până la data de 16.04.2026. Acestea s-au prezentat în data de 14.04.2026, în vederea studierii dosarului cauzei, obținând copii integrale ale dosarului electronic. Prin adresa nr. 2092/16.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 27379/16.04.2026, intervenienta ... SRL înaintează „concluzii scrise” Pagina 6 din 22

§ 15

prin care combate susținerile contestatoarei referitoare la oferta sa, reiterând argumentele din cererea de intervenție. Concluziile scrise ale societății ... SRL în integralitate se regăsesc în fișierul „[.../00469] 1014_Concluzii scrise ....pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 29.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Prin adresa nr. 538/16.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 27570/17.04.2026, contestatoarea ... SRL înaintează „concluzii scrise” prin care solicită respingerea cererilor de intervenție formulate de către ... SRL și ... SRL, respingerea excepției tardivității contestației invocată de ... SRL și admiterea contestației. Concluziile scrise ale societății ... SRL în integralitate se regăsesc în fișierul „[.../00470] 1017_Concluzii scrise Contestatie ....pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 29.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Prin adresa nr. 2098/20.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 27379/16.04.2026, intervenienta ... SRL înaintează „note scrise” prin care reiterează argumentele din cererea de intervenție în combaterea afirmațiilor contestatoarei referitoare la oferta sa. Notele scrise ale societății ... SRL în integralitate se regăsesc în fișierul „[.../00472] Note scrise ....pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 29.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31328/30.04.2026, intervenienta ... SRL, înaintează „concluzii scrise” prin care combate argumentele și motivele expuse de contestatoare, învederând că aceasta reiterează aceleași susțineri din contestație, lipsite de suport probatoriu și juridic. În opinia sa, nu se poate reține existența unei modificări a propunerii financiare în sensul interzis de legislația aplicabilă, ci doar a unei corectări tehnice determinate de o deficiență a documentației de atribuire, fără impact asupra substanței ofertei. Notele scrise ale societății ... SRL în integralitate se regăsesc în fișierul „[.../00472] Note scrise ....pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 29.04.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../05.11.2024. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31328/30.04.2026, intervenienta ... SRL înaintează „concluzii scrise” prin care combate argumentele și motivele expuse de contestatoare, reiterând susținerile din cererea de intervenție. Referitor la oferta sa, intervenienta ... SRL reiterează considerentele principale din cererea de intervenție față de documentul constatator, respectiv lipsa unităților de măsură pentru anumite poziții din listele de cantități. Pagina 7 din 22

§ 16

Față de cele de mai sus, intervenienta arată că entitatea contractantă i-a solicitat clarificări, conform obligației care îi revine, iar prin răspunsul la clarificări nu și-a modificat propunerea financiară, ci „doar și-a corectat propunerea tehnică din cauza unei deficiențe a documentației de atribuire, corecția fiind fără impact asupra substanței ofertei”. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Societatea ... SA, în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de lucrări, împărțit pe loturi, având ca obiect „...”, prin publicarea, în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .../05.11.2025. În cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat la pct. II.2.5) că va utiliza criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”, având definiți următorii factori de evaluare și ponderi aferente: „Prețul ofertei – 90% și Componenta tehnică – 10%”, în timp ce la pct. II.2.6) a stabilit că valoarea estimată aferentă lotului nr. 2 - ..., care este și criticat, este de 61.236.967 lei, fără T.V.A. Conform procesului – verbal nr. 777/10.02.2026, pag. 1 – 188, 185, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, pentru lotul nr. 2 - ... au depus oferte următorii operatori economici: societatea ... SRL, societatea ..., ASOCIEREA ... SRL& ... SRL, societatea ... SRL, ASOCIEREA ... SRL & ... SRL; societatea ... SRL; societatea ... SRL și societatea .... Ulterior evaluării ofertelor, potrivit raportului procedurii nr. 830/25.02.2026, pag. 1 – 12, toate ofertele de mai sus au fost declarate admisibile, iar în urma aplicării criteriului de atribuire aferent, clasamentul rezultat a fost următorul: locul 1 - societatea ... SRL; locul 2 - ASOCIEREA ... SRL& ... SRL, locul 3 - ASOCIEREA ... SRL & ... SRL; locul 4 - societatea ... SRL, locul 5 - societatea ..., locul 6 - societatea ... SRL; locul 7 - societatea ..., locul 8 – societatea ... SRL. Decizia de mai sus a fost transmisă ASOCIERII ... SRL & ... SRL prin adresa nr. UIP841/26.02.2026, pag. 1, În urma luării la cunoștință a actului anterior menționat, asocierea în cauză a formulat contestația dedusă soluționării solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că societatea ... SRL a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Cu privire la dosarul cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 conform cărora „Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul Pagina 8 din 22

§ 17

de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei”, Consiliul are în vedere că prin cererea de intervenție nr. 2303/20.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20065/20.03.2026, societatea ... SRL a solicitat respingerea prezentei contestații „ca tardivă și neîntemeiată, cu menținerea actelor atacate”, în timp ce prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 20314/23.03.2026, societatea ... SRL a solicitat „respingerea contestației ca neîntemeiată, și menținerea actelor atacate”. Prealabil aprecierii asupra admisibilității, în principiu, a acestora, Consiliul ia act de faptul că oferta aparținând societății ... SRL s-a clasat pe locul 1, în timp ce oferta ASOCIERII ... SRL& ... SRL s-a clasat pe locul 2, în timp ce oferta contestatoarei s-a clasat pe locul 3, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 830/25.02.2026. De reținut este faptul că în timp ce contestatoarea critică ofertele clasate în fața sa pe primele 2 (două) locuri, în cuprinsul cererilor de intervenție în cauză se prezintă argumente în favoarea modului în care entitatea contractantă a procedat la evaluarea ofertelor respective, în sensul menținerii clasamentului aferent. Prin urmare, cererile de intervenție în discuție îmbracă elementele unor intervenții accesorii formulate în condițiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerate de Consiliu admisibile, în principiu, acestea urmează a fi cercetate odată cu contestația aferentă, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă. Prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va lua în considerare că prin cererea de intervenție nr. 2303/20.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20065/20.03.2026, societatea ... SRL a solicitat respingerea prezentei contestații ca tardivă pe motiv că „termenul legal de contestare a modului de evaluare a ofertelor sub aspectul conformității propunerii tehnice și financiare s-a împlinit la data de 26.01.2026 pe motiv că o primă versiune a raportului procedurii aferent lotului 2 a fost publicat în SEAP în data de 14.01.2026, acest raport cuprinde concluziile evaluării ofertelor, inclusiv cele referitoare la oferta ... SRL, sub aspectul conformității propunerii tehnice și al propunerii financiare, precum și poziționarea acesteia în clasament”. Consiliul nu va reține, ca întemeiate, alegațiile de mai sus ale intervenientei ... SRL deoarece în data de 14.01.2026 entitatea Pagina 9 din 22

§ 18

contractantă a publicat în S.E.A.P. raportul procedurii nr. 682/13.01.2026, care este aferent lotului nr. 1 - Extindere sistem de alimentare cu apa si canalizare in UAT Ciucsângeorgiu, în timp ce prin contestația în cauză se critică rezultatul corespondent lotului nr. 2 - ..., despre care societatea contestatoare a luat la cunoștință în data de 26.02.20206, când a primit adresa nr. UIP841/26.02.2026, de comunicare a rezultatului procedurii. Având în vedere că valoarea estimată a lotului criticat, de 61.236.967 lei, fără T.V.A., este mai mare decât pragul prevăzut la art. 12 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”, coroborate cu cele ale art. 5 alin. 1) și 2) din cuprinsul aceluiași act normativ, care stipulează că „Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; 2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, rezultă ultima zi a termenului legal de depunere a contestației era data de 09.03.2026. Din verificarea contestației aferente rezultă că aceasta a fost transmisă atât către C.N.S.C. cât și către entitatea contractantă în data de 09.03.2026, termenul limită fiind astfel respectat. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge excepția tardivității invocată de către intervenienta ... SRL. Ținând seama de dispozițiile art. 26 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul reține că prin punctul de vedere înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 18024/16.03.2026, entitatea contractantă solicită respingerea contestației în cauză ca inadmisibilă deoarece „contestatoarea ... s-a clasat pe locul 3, chiar dacă oferta ... ar fi exclusă ... rămâne pe locul 1, ... rămâne pe locul 2 și nu poate obține contractul”. Pagina 10 din 22

§ 19

Consiliul va respinge afirmațiile entității contractante de mai sus, întrucât societatea contestatoarea critică atât oferta clasată pe primul loc, cât și oferta clasată pe locul al doilea, aspectele în cauză urmând a face obiectul unei analize pe fond, la acest moment nefiind posibil a se prefigura rezultatul acesteia. În aceste condiții, Consiliul va respinge și excepția invocată de către entitatea contractantă față de prezenta contestație, urmând a proceda la analiza fondului acesteia. Prin raportare la dispozițiile art. 19 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală”, Consiliul reține că prin adresa nr. 25742/850/C6/08.04.2026 - contestatoarea ... și adresa nr. 25743/850/C6/ 08.04.2026 - intervenienta ... SRL, a invitat părțile în cauză, la sediul său în data de 16.04.2026. Acestea s-au prezentat la data fixată și ulterior au transmis: contestatoarea ... – adresa nr. 538/16.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 27570/17.04.2026, de concluzii scrise; intervenienta ... SRL – adresa nr. 2098/20.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 279937/20.04.2026. De asemenea, Consiliul are în vedere și faptul că societatea contestatoare susține că autoritatea contractantă i-a restricționat accesul contestatoarei la „părți relevante din dosarul achiziției”. Având în vedere acest aspect, precum și raportat la faptul că atât societatea contestatoare, cât și societatea intervenientă au solicitat accesul la dosarul aflat pe rolul C.N.S.C., și ținând cont de prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016, mai sus citat, Consiliul a solicitat prin adresele: nr. 23491/850/C6/01.04.2026 – societatea ... SRL; nr. 23493/ 850/C6/01.04.2026 – societatea ... SRL; nr. 23496/850/C6/ 01.04.2026 – societatea ... SRL, nr. 23499/850/C6/01.04.2026 – societatea ... SRL; nr. 23509/850/01.04.2026 – societatea ... SRL să comunice temeiul juridic al încadrării anumitor înscrisuri menționate ca fiind confidențiale, să justifice această încadrare, cu demonstrarea prejudiciului în situația dezvăluirii acestora, prin orice mijloace de probă. La această solicitare, societățile în cauză au răspuns prin: adresa nr. 2311/02.04.2026 înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 24065/03.04.2026 – societatea ... SRL, nr. 2074/03.04.20256, înregistrată la C.N.S.C. sub Pagina 11 din 22

§ 20

nr. 24170/03.04.2026 – societatea ... SRL; nr. 413/03.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 24397/06.04.2026 – societatea ... SRL. În urma analizării argumentelor prezentate de către acestea Consiliul a constatat că răspunsurile în cauză nu conțin explicații, justificări concrete astfel încât să demonstreze/dovedească, în mod clar, caracterul confidențial al înscrisurilor indicate, ca atare și nici prejudiciul care va fi suferit, urmare a dezvăluirii acestora. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel Iași în Hotărârea nr. 525/07.10.2024, pronunțată în dosarul nr. 644/45/2024: „(...) Restricționarea accesului la dosarul achiziției publice pentru motive de confidențialitate este o excepție de la principiul transparenței procedurii de atribuire și, ca orice excepție, este de strictă interpretare și aplicare. Curtea apreciază, în raport de aceste considerente de ordin teoretic grefate pe situația dedusă judecății, că refuzul de a acorda petentei B. ##### ####### SRL acces la documentele depuse în procedură de către ofertantul declarat câștigător pentru lotul 14, ###### ########## SRL, refuz întemeiat exclusiv pe clauza de confidențialitate din contractul de furnizare încheiat între aceasta și urmă și vânzătorul produsului ofertat, este o încălcare a dreptului petentei la o cale de atac efectivă. (...) Declarația de confidențialitate bazată exclusiv pe clauza din capitolul 5.1 din contractul de furnizare în care ###### ########## SRL are calitatea de cumpărător („Toate fișele tehnice, proiectele care conțin specificarea compoziției materialelor tratamentului, structurii și care conțin, de asemenea, structura mecanică, distribuția 3D a profilului sunt strict confidențiale, iar cumpărătorul nu are voie să le prezinte unei terțe companii care activează în același sector”) nu este suficientă în sine pentru a dovedi caracterul confidențial al informațiilor din oferta acestui operator economic, cât timp nu se arată, în concret, de ce acele informații sunt confidențiale, dincolo de convenția părților în sensul unei confidențialități de plano. Un raționament contrar ar presupune ca prin simplul acord de voință al părților unui acord de furnizare a unor produse ce urmează a fi ofertate într-o procedură ulterioară de atribuire să fie golite de conținut dispozițiile art. 57 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 și să fie anihilat dreptul altor participanți la procedura de atribuie la o cale efectivă de atac, în cadrul căreia să poată invoca, dacă este cazul, nereguli ale ofertelor însoțite de o asemenea declarație de confidențialitate. Contractul este legea părților, însă nu poate produce efecte și dincolo de limitele convenției lor, în lipsa unor elemente obiective care să permită identificarea informațiilor confidențiale și să demonstreze încadrarea lor în categoriile expres prevăzute de Legea nr. 98/2016 ori de alte legi speciale, care instituie un anume regim de confidențialitate. Cât timp ofertantul ####### ########## SRL a optat pentru a participa la procedura de achiziție (...), acesta are obligația de a demonstra, distinct Pagina 12 din 22

§ 21

de clauza din contractul de furnizare cu vânzătorul din #####, caracterul confidențial al informațiilor din oferta sa (...)”. Având în vedere considerentele anterioare, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarei ... SRL și intervenientei ... SRL, care și- au manifestat dorința de a studia dosarul achiziției, conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, toate documentele aflate la dosar. Conform documentelor existente la dosarul cauzei, rezultă că atât societatea contestatoare, cât și intervenienta s-au prezentat la sediul Consiliului în data de 14.04.2026, iar ulterior au transmis contestatoarea ... – adresa nr. 538/16.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 27570/17.04.2026, de concluzii scrise; intervenienta ... SRL – adresa nr. 2098/ 20.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 279937/20.04.2026. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, solicitarea contestatoarei de „repunerea subscrisei de a detalia/motiva prezenta contestația după studierea dosarului cauzei”. Preliminar analizei, pe fond, a criticilor contestatoarei, Consiliul apreciază că este de remarcat faptul că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în S.E.A.P., prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". În ceea ce privește oferta clasată pe primul loc, aparținând societății ... SRL, Consiliul reține că societatea contestatoare afirmă că aceasta trebuia „respinsă ca inacceptabilă raportat la prevederile art. 140, alin. 5 coroborat cu prevederile art. 140, alin. 9 din HG nr. 394/2016, deoarece prin răspunsul la clarificări modifică propunerea financiară”. În acest sens, prin adresa nr. 538/16.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 27520/17.04.2026 de concluzii scrise, arată că „propunerea financiară inițială a societății ... SRL era de 54.314.148,43 lei fără TVA, iar rupă răspunsul la clarificări aceasta a fost de 54.381.951,33 lei fără TVA, deoarece nu a oferta financiar anumite articole de lucrări”, rezultând așadar o diferență în plus 67.802,90 lei. Pe acest aspect, din analiza documentelor anexate dosarului cauzei, Consiliul reține că prin adresa nr. UIP303/30.07.2025, pag. 1, entitatea contractantă a solicitat societății ... SRL următoarele: „(…) în urma Pagina 13 din 22

§ 22

efectuării procesului de evaluare a ofertei financiare, comisia de evaluare solicită explicații şi clarificări în raport cu următoarele aspecte: 1. HR- CL2Lot2.4 - Csali CV15-CVA14 - 1.2 DE 63mm, in transee cu adancimea intre 1.5m si 2.0m - Fara pret unitar; 2. HR-CL2Lot2.1.1

§ 23

- Kapolnaszeg - 01 Tronson 4 CV1(ex)-CV2S - 6.2 Procurare si montaj Grup electrogen 5 kVA 3x400V - Fara pret unitar; 3. Sectiunea 2.1 - Strada Gyar - Canalizare 06; Tronson CM24.1-SPAU1S - 4.1 CD1D -Suma 0; 4. Sectiunea 2.16 - Strada DJ123A - Canalizare 07; Tronson CM25.1-CD1S – 3.4 - CRP2 Camin rupere de panta din beton cu diametrul de 1 m, la adancimi de pozare uprinse intre 2,50 si 3,00 m - Fara pret unitar; 5. Sectiunea 2.28 - Strada Gyar - Canalizare 02; Tronson CM20.1-CM21.3 - 4.1 "Lucrari de desfacere si refacere a sistemului rutier tip drum balast conform pl. HR-SM/SS-A/C-D-01 - Fara pret unitar; 6. Sectiunea 2.19 - Strada Csuta - Canalizare 02 Cetatuia; Tronson CM94.1-CRP14 - 2.1 - Conducta DN 250, la adancimi de pozare cuprinse intre 1.50 si 2.00 m – Suma 0; 7. Sectiunea 2.2 - Strada Fuvas; Tronson CM29.1 - CD2C - 4.2 - Camine de decantare DN 1200mm, cu adancimea cuprinsa intre 2.5 si 3.0m - Fara pret unitar; 8. HR-CL2.2-2.6 - Conducta refulare SPAU6C - 1.1 "Lucrari de desfacere si refacere a sistemului rutier, tip drum balast conform pl. HR-SM/SS-A/C- D-01 - Fara pret unitar; 9. HR-CL2.2-2.5 - SPAU 9C - 1.1 "Lucrari de desfacere si refacere a sistemului rutier, tip drum balast conform pl. HR- SM/SS-A/C-D-01 - Fara pret unitar. Vă rugăm să clarificați neconcordanța identificată și să ne trimiteți oferta financiară corectată dacă este cazul. Solicităm explicații si clarificări concludente pentru rezolvarea acestei probleme”. La solicitarea de mai sus, societatea ... SRL a răspuns prin adresa nr. 1808/04.08.2025, pag. 1 – 501, după cum urmează: „(…) Răspuns solicitare de clarificare nr. 1: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 190,75 lei (…) Cantitate 28 m (…) Diferența rezultată: 5.431,00 lei; Răspuns solicitare de clarificare nr. 2: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 1.275,00 lei (…) Cantitate 1 buc. (…) Diferența rezultată: 1.275,00 lei; Răspuns solicitare de clarificare nr. 3: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 11.703,46 lei (…) Cantitate 1 buc. (…) Diferența rezultată: 11.703,46 lei; Răspuns solicitare de clarificare nr. 4: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 11.703,46 lei (…) Cantitate 1 buc. (…) Diferența rezultată: 11.703,46 lei; Răspuns solicitare de clarificare nr. 5: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 88,70 lei (…) Cantitate 30 mp (…) Diferența rezultată: 2.661,00 lei; Pagina 14 din 22

§ 24

Răspuns solicitare de clarificare nr. 6: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 1.380,90 lei (…) Cantitate 5 mp (…) Diferența rezultată: 1.380,90 lei; Răspuns solicitare de clarificare nr. 7: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 9.490,30 lei (…) Cantitate 1 buc. (…) Diferența rezultată: 9.490,30 lei; Răspuns solicitare de clarificare nr. 8: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 88,70 lei (…) Cantitate 270 mp (…) Diferența rezultată: 23.860,30 lei; Răspuns solicitare de clarificare nr. 9: Dintr-o regretabilă eroare a fost introdus prețul unitar greșit (…) s-a introdus preț unitar inițial de 0,00 lei în loc de 88,70 lei (…) Cantitate 60 mp (…) Diferența rezultată: 5.322,00 lei; Vă informăm faptul că corectarea aspectelor semnalate de către dumneavoastră reprezintă remedierea unor abateri tehnice minore în sensul art. 134 alin. 7) din HG 395/2016. Rezultatul remedierilor, reprezentând sub 1% din valoarea ofertată, se încadrează în categoria viciilor de formă. Vă prezentăm calculul matematic care dovedește încadrarea în categoria abaterilor tehnice minore prevăzute la art. 134 alin. 7 lit. b) din HG 395/2016, rezultatul remedierilor reprezentând sub 1% din valoarea ofertată: Valoare oferta financiară inițială, fără TVA: 54.314.148,43 lei; Valoare ofertă financiară corectată, fără TVA: 54.381.951,33 lei. Diferența de valoare dintre oferta financiară depusă inițial și oferta financiară corectată fără TVA: + 67.802,90 lei. Procent modificare ofertă financiară inițială: 67.802,90 lei/54.314.148,43 lei x 100 = 0,125%. Atașat vă retransmitem formularul de ofertă revizuit, listele de cantități și centralizatorul corectate (...)”. După cum se poate observa, prin răspunsul de mai sus, societatea clasată pe primul loc recunoaște că a modificat propunerea financiară în sensul majorării acesteia cu suma de «67.802,90 lei», cu precizarea că „procentul de modificare al acesteia este de 0,125%”. Consiliul nu va reține ca întemeiate referirile societății ... SRL la faptul că „procentul modificărilor propunerii financiare este de 0,125%”, întrucât dispozițiile art. 140 alin. 6) lit. a) și alin. 8) lit. a) din H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului- cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, potrvit cărora „6) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificări operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una dintre categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă (...); (8) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în Pagina 15 din 22

§ 25

valoare monetară a respectivei abateri/ omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei”, se aplică, în mod exclusiv, propunerii tehnice, nu și celei financiare. De asemenea, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile intervenientei din adresa nr. 2303/20.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 20329/23.03.2026, potrivit cărora ar fi vorba despre o eroare aritmetică, întrucât în situația de față nu este vorba despre rezultatul eronat al vreunei operații aritmetice (adunare, scădere, înmulțire, împărțire), ci despre modificarea în sine a propunerii financiare în cauză, astfel cum recunoaște intervenienta în cuprinsul adresei nr. 1808/04.08.2025, de răspuns la solicitarea de clarificări. Astfel, se constată evidența faptului că prin clarificările la propunerea financiară societatea intervenientă a modificat conținutul acesteia, prin urmare, este necesar a stabili măsura în care modificările realizate sunt sau nu permise prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză. Pentru aceasta, Consiliul are în vedere următoarele dispozițiile legale: - din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale: - art. 221 alin. 1) și 2) „(1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei; (2) Entitatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”; - din H.G. nr. 394/2016: - art. 140 alin. 1), 5) și 9): „1)Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o anumită oră; 5) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă; 9) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară Pagina 16 din 22

§ 26

reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente”; - art. 141 alin. 1), 2) și 3): „1) În condiţiile art. 221 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia; 2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată neconformă; 3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. Conform acestor dispoziții, entitatea contractantă are dreptul de a solicita clarificarea elementelor ofertei, legiuitorul stabilind și limitele întinderii unor astfel de solicitări, precum și excepțiile care permit acceptarea unor eventuale modificări aduse ofertei. Astfel, se constată evidența faptului că prin clarificările la propunerea financiară societatea intervenientă a modificat conținutul acesteia, prin urmare, este necesar a se stabili măsura în care modificările realizate sunt sau nu permise prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză. Prin adresa nr. UIP303/30.07.2025, de solicitare de clarificări, adresată de către entitatea contractantă se solicitau lămuriri cu privire la o serie de articole de deviz al căror preț unitar era „0,00 lei”, iar așa cum s-a stabilit anterior, valoarea întregii propuneri financiare a fost modificată de către intervenientă prin precizarea prețului respectiv, prin răspunsul nr. 1808/ 04.08.2025, în a cărei anexă a fost transmis „formularul de ofertă revizuit”. Or, conform dispozițiilor legale anterior citate, modificarea propunerii financiare nu este posibilă, singura excepție permisă de legiuitor fiind ca modificările să fie operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, și să reprezinte erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de prețul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente. Pagina 17 din 22

§ 27

În speță, însă, nu poate fi determinată existența nici a unor erori aritmetice și nici necesitatea refacerii unor calcule, în condițiile în care valoarea aferentă prețurilor unitare în cauză nu a existat în cuprinsul propunerii financiare inițial depusă, astfel cum recunoaște și contestatoarea conform motivării de mai sus. Or, prevederile legale nu permit modificarea elementelor propunerii financiare în nicio situație, cu excepția situației în care existența unor erori se datorează unor erori de calcul. Prin urmare, adăugarea unor noi prețuri unitare reprezintă o modificare nepermisă a ofertei, interzisă de dispozițiile art. 140 alin. 5) din H.G. nr. 394/2016 care stipulează că „5) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Totodată, Consiliul statuează că întocmirea ofertei, implicit a propunerii financiare, este obligația ofertantului, iar riscul prezenței în cadrul acesteia a unor erori/omisiuni a căror remediere contravine dispozițiilor legale amintite îi aparține ofertantului, fiind culpa sa exclusivă. În conținutul adresei nr. 2098/20.04.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 27937/20.04.2026, intervenienta recunoaște că „intervențiile realizate asupra propunerii financiare constau în completarea unor poziții în care prețul unitar fusese omis (...)”, situație în care faptul că „prețurile unitare existau deja fiind omise punctual în anumite poziții”, fiind nerelevant având în vedere că rezultatul final a constat în modificarea propunerii financiare aferente, fapt interzis de reglementările legale în vigoare. Pentru aceste motive, decizia entității contractante de a considera concludent răspunsul primit din partea intervenientei, este eronată deoarece prin introducerea unor prețuri unitare s-a modificat implicit structura propunerii financiare, motiv pentru care modificările respective nu se încadrează în limitele stabilite de art. 140 alin. 9) din H.G. nr. 394/2016, care stipulează că „Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente”. Prin urmare, Consiliul constată că față de oferta aparținând societății ... SRL sunt incidente dispozițiile art. 140 alin. 5) din H.G. 394/2016, citate mai sus, în sensul că aceasta trebuia respinsă întrucât a modificat propunerea financiară, astfel cum rezultă din motivarea de mai sus. De altfel, modificarea propunerii financiare în cauză este recunoscută și de către entitatea contractantă, care în cuprinsul adresei înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 18024/16.03.2026, recunoaște că Pagina 18 din 22

§ 28

„societatea ... a completat articole omise”, citând chiar și „îndrumarea ANAP privind abaterile tehnice minore: «Diferențele între cantitățile sau valorile din listele de cantități reprezintă erori materiale și se corectează fără modificarea prețurilor unitare»”. Or, entitatea contractantă, în mod eronat, a acceptat modificarea prețurilor unitare deși conform instrucțiunilor autorității de reglementare în domeniu, acest lucru este prohibit, aspect care conduce și la încălcarea prevederilor art. 143 alin. 1) din H.G. nr. 394/2016, care stipulează următoarele: „Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile, neconforme şi neadecvate”. Pe cale de consecință, Consiliul va admite critica contestatoarei cu privire la modificarea propunerii financiare de către societatea ... SRL, astfel cum rezultă din motivarea de mai sus și va obliga entitatea contractantă la aplicarea dispozițiilor art. 140 alin. 5) din H.G. 394/2016, citate anterior. În condițiile date, Consiliu nu va mai cerceta celelalte motive de respingere ale ofertantului desemnat câștigător, invocate de către contestatoare, întrucât ar fi de prisos, deoarece nu mai poate schimba situația ofertei aparținând societății ... SRL, în sensul transformării acesteia în una admisibilă. Prin urmare, Consiliul va admite critica în cauză și va obliga entitatea contractantă la reevaluarea ofertei aparținând societății ... SRL, cu aplicarea dispozițiilor art. 140 alin. 5) din H.G. 394/2016. În ceea ce privește oferta clasată pe locul al doilea, aparținând ASOCIERII ... SRL& ... SRL, Consiliul reține că, similar ofertei clasate pe primul loc, și aceasta „este inacceptabilă raportat la prevederile art. 140 alin. 5) coroborat cu prevederile art. 140 alin. 9) din HG nr. 394/2016, deoarece nu a cuantificat financiar anumite categorii de lucrări și prin răspunsul la clarificări modifică propunerea financiară”. Din analiza documentelor existente în dosarul cauzei, Consiliul va lua în considerare că, prin adresa nr. 305/30.07.2025, pag. 1, entitatea contractantă a solicitat ASOCIERII ... SRL& ... SRL următoarele clarificări: „(…) în urma efectuării procesului de evaluare a ofertei financiare, comisia de evaluare solicită explicații şi clarificări în raport cu următoarele aspecte: 1. Sectiunea 2.12 - "Strada Borviz-Tronson 1, Borviz-Tronson 2; Tronson CM43.1 - SPAU8C, CM44.1 - CD8C - 7.2 Subtraversari de cabluri existente de telefonie sau fibra optica – Fara pret unitar; 2. Sectiunea 2.12 - "Strada Borviz-Tronson 1, Borviz- Tronson 2; Tronson CM43.1 - SPAU8C, CM44.1 - CD8C - 7.3 Subtraversari de cabluri electrice existente, montate ingropat, de joasa tensiune – Fara pret unitar; 3. Sectiunea 2.12 - "Strada Borviz-Tronson 1, Borviz-Tronson 2; Tronson CM43.1 - SPAU8C, CM44.1 - CD8C - 7.4 Subtraversari de conducte principale de alimentare cu apa avand Dn>100mm – Fara pret unitar; 4. Sectiunea 2.12 - Strada Tizes - Canalizare 01 Cetatuia; Tronson CM82.1-SPAU3C – 6.2 Subtraversari de Pagina 19 din 22

§ 29

cabluri electrice existente ingropate de joasa tensiune - Fara pret unitar; 5. Sectiunea 2.12 - Strada Tizes - Canalizare 01 Cetatuia; Tronson CM82.1-SPAU3C – 6.3 Subtraversari de conducte principale de alimentare cu apa avand Dn>100m - Fara pret unitar; 6. Sectiunea 2.12 - Strada Tizes - Canalizare 01 Cetatuia; Tronson CM82.1-SPAU3C – 6.4 Subtraversari de canale existente de scurgere ale soselelor - Fara pret unitar. Vă rugăm să clarificați neconcordanța identificată și să ne trimiteți oferta financiară corectată dacă este cazul. Solicităm explicații si clarificări concludente pentru rezolvarea acestei probleme”. La solicitarea de mai sus, ASOCIEREA ... SRL& ... SRL a răspuns prin adresa înregistrată la entitatea contractantă sub nr. 2282/01.08.2025, pag. 1 -3, astfel: „(…) ca urmare a solicitării de clarificare (…) am procedat la verificarea ofertei (…) am identificat în listele de cantități articolele care au denumire identică cu cele menționate de dumenavoastră ca fiind fără preț; am atribuit acestor poziții unitatea de măsură aferentă denumirilor identice; am cotat aceste poziții cu prețurile ce se regăsesc deja în oferta noastră la articolele cu denumire și U.M. identice; am recalculate valoarea totală a ofertei (…) vă transmitem formularul de ofertă revizuit”. Din comparația formularului nr. 12- Formular de ofertă inițial depus, cu cel transmis ulterior în anexa răspunsului la solicitarea de clarificări, Consiliul constată că și ofertantul clasat pe locul al doilea și-a modificat propunerea financiară, de la valoarea inițial ofertată de 55.420.142.46 lei fără T.V.A., la valoarea de 55.423.280,10 lei fără T.V.A., ceea ce înseamnă o creștere a acestei cu suma de 3.137,64 lei. Față de modificarea de mai sus, Consiliul nu va reține, ca întemeiate, alegațiile intervenientei ... SRL din adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 31328/30.04.2026, de concluzii scrise, potrivit cărora „modificarea valorii totale a ofertei operată în urma solicitării (…) este consecința mecanică a unei recalculări generate de completarea unor informații lipsă din documentația inițială”, întrucât la acest moment conținutul integral al documentației de atribuire „prin faptul că au depus ofertă, a fost acceptat de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire”, după cum este precizat în preambulul motivării în cauză. De altfel, prin raportare la prevderile art. 8 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, în prezent orice critică referitoare la documentația de atribuire în cauză este, în mod evident, tardive. Relevant pe acest aspect este și faptul că asocierea în cauză nu a solicitat clarificarea anumitor aspecte din documentația de atribuire deoarece „anumite neclarități au fost identificate ulterior expirării termenului limită pentru transmiterea solicitărilor de clarificări”, după cum intervenienta ... SRL recunoaște prin Pagina 20 din 22

§ 30

adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 31328/30.04.2026, de concluzii scrise. Totodată, din verificarea actelor existente în dosar, Consiliul stabilește că în cauză nu este vorba despre „lipsa unităților de măsură”, după cum în mod greșit afirmă intervenienta, ci despre faptul că în cuprinsul propunerii financiarea anumite prețuri unitare au valoarea „0.00 lei”, situație existentă și în ceea privește oferta clasată pe primul loc. În aceste condiții, pentru respectarea identității de rațiune (principiul - ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet), care permite extinderea unei soluții de la un caz la altul atunci când temeiul logic este identic, având în vedere motivarea aferentă ofertei aparținând societății ... SRL, Consiliul constată că și față de oferta aparținând ASOCIERII ... SRL& ... SRL sunt incidente dispozițiile art. 140 alin. 5) din H.G. 394/2016, citate mai sus, în sensul că aceasta trebuia respinsă întrucât a modificat propunerea financiară. Pe acest aspect, Consiliul a avut în vedere și faptul că în cuprinsul punctului de vedere înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 18024/16.03.2026, entitatea contractantă nu prezintă niciun argument față de „acuzațiile privind ... – ...”, ci afirmă că „... nu a prezentat probe”, în condițiile în care operatorul economic anterior nominalizat nu este parte a litigiului în cauză. În condițiile date, Consiliu nu va mai cerceta celelalte motive de respingere ale ofertantului clasat pe locul al doilea, invocate de către contestatoare, întrucât ar fi de prisos, deoarece nu mai poate schimba situația ofertei aparținând ASOCIERII ... SRL& ... SRL, în sensul transformării acesteia în una admisibilă. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) și (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite contestația formulată de către societatea ... SRL în contradictoriu cu entitatea contractantă ... SA și va anula raportul procedurii nr. 830/25.02.2026, pentru lotul nr. 2, în partea referitoare la ofertele aparținând societății ... SRL, respectiv ASOCIERII ... SRL& ... SRL și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicările rezultatului procedurii. Va obliga entitatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reevaluarea ofertelor aparținând societății ... SRL, respectiv ASOCIERii ... SRL& ... SRL, în sensul aplicării dispozițiilor art. 140 alin. 5) din H.G. 394/2016, citate anterior, conform motivării aferente, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Pagina 21 din 22

§ 31

Pe cale de consecință, va respinge cererile de intervenție formulate de către societatea ... SRL și societatea ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererile de intervenție formulate de către societatea ... SRL și societatea ... SRL. Respinge excepțiile invocate de către intervenienta ... SRL și entitatea contractantă față de prezenta contestație. Admite contestația formulată de către societatea ... SRL în contradictoriu cu entitatea contractantă ... SA și anulează raportul procedurii nr. 830/25.02.2026, pentru lotul nr. 2, în partea referitoare la ofertele aparținând societății ... SRL, respectiv ASOCIERII ... SRL& ... SRL și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicările rezultatului procedurii. Obligă entitatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reevaluarea ofertelor aparținând societății ... SRL, respectiv ASOCIERII ... SRL& ... SRL, în sensul aplicării dispozițiilor art. 140 alin. 5) din H.G. nr. 394/2016, citate anterior, conform motivării aferente, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Pe cale de consecință, respinge cererile de intervenție formulate de către societatea ... SRL și societatea ... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ... Pagina 22 din 22

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.