Încheiere 919/2026
Încheiere CNSC919_2026_Incheiere_919.pdf
Document CNSC
DUMEXIM SRL în contradictoriu cu COMUNA PALEU
Încheierea CNSC nr. 919/C1/5007 din 09.03.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „REȚEA DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA PALEU, ZONA I, COMUNA PALEU, JUDEȚUL BIHOR” - cod CPV: 45232400-6, inițiată de către COMUNA PALEU, cu sediul localitatea Paleu, nr. 18, județul Bihor. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către DUMEXIM SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 211954234/1 din 22.12.2025 în cuantum de 35.000,00 lei, eliberată de CEC Bank Sucursala Oradea, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către DUMEXIM SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 5007/2025. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la com…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către DUMEXIM SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 211954234/1 din 22.12.2025 în cuantum de 35.000,00 lei, eliberată de CEC Bank Sucursala Oradea, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către DUMEXIM SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 5007/2025. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
919_2026_Incheiere_919.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 919/C1/5007 Data: 09.03.2026 Prin adresa nr. 5423/25.02.2026, înregistrată la Consiliu sub nr. 12931/25.02.2026, DUMEXIM SRL, cu sediul în municipiul Oradea, Calea Borsului nr. 12C, județul Bihor, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J05/53/2004, având cod unic de înregistrare RO16057895, reprezentată legal prin administrator, a formulat cerere de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației, care a făcut obiectul dosarului nr. 5007/2025, formulată în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție „REȚEA DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN COMUNA PALEU, ZONA I, COMUNA PALEU, JUDEȚUL BIHOR” - cod CPV: 45232400-6, inițiată de către COMUNA PALEU, cu sediul localitatea Paleu, nr. 18, județul Bihor. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către DUMEXIM SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 211954234/1 din 22.12.2025 în cuantum de 35.000,00 lei, eliberată de CEC Bank Sucursala Oradea, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către DUMEXIM SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 5007/2025. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 1 din 2
Consilier de soluționare PREȘEDINTE
Consilier de soluționare
Redactat practicaua încheierii
Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 3 (trei) pagini. Pagina 2 din 2