Decizie 1261/2025
Decizie CNSC2025_1261_2025_Decizie_1261.pdf, BO2025_1261_2025_BO2025_1261.pdf
Document CNSC
URBIOLED SRL în contradictoriu cu COMUNA IVESTI (PRIMARIA COMUNEI IVESTI)
Decizia CNSC nr. 1261/C6/963 din 09.05.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Ivești, județul Galați”, cod 45316110-9 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1160152/18.03.2025, s-au solicitat următoarele: „în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea contestației; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, solicită Consiliului să dispună anularea procedurii de atribuire; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuie…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA IVEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI IVEȘTI). Pe cale de consecință, respinge și solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1261_2025_Decizie_1261.pdf, BO2025_1261_2025_BO2025_1261.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1261/C6/963 Data: 09.05.2025 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 19092/26.03.2025, formulată de către societatea URBIOLED SRL, cu sediul în Comuna Valea Lupului, str. Victoriei nr. 69, județul Iași, având sediul de corespondență ales la cabinet avocat Staicu Daniela din municipiul București, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), str. Barajul Argeș nr. 8A, corp C3, etaj 1, apartament nr. 3105, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/1956/2016, având CUI 32614831, reprezentată legal prin Ciotir Ana-Maria, administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de COMUNA IVEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI IVEȘTI), cu sediul în comuna Ivești, str. General Eremia Grigorescu nr. 451, județul Galați, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii „simplificate” în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Ivești, județul Galați”, cod 45316110-9 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1160152/18.03.2025, s-au solicitat următoarele: „în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea contestației; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, solicită Consiliului să dispună anularea procedurii de atribuire; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației; în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, contestatoarea solicită acces la dosarul constituit la Consiliu”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 2
În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: .......................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA IVEȘTI (PRIMĂRIA COMUNEI IVEȘTI). Pe cale de consecință, respinge și solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: .. Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 19092/26.03.2025, formulată de către societatea ... SRL, cu sediul în ..., având sediul de corespondență ales la cabinet avocat ... din ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ..., administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii „simplificate” în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „...”, cod 45316110-9 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. .../18.03.2025, s-au solicitat următoarele: „în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea contestației; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și a eliminării cerințelor restrictive; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, solicită Consiliului să dispună anularea procedurii de atribuire; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației; în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, contestatoarea solicită acces la dosarul constituit la Consiliu”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 19092/26.03.2025, societatea ... SRL critică documentația de atribuire aferentă procedurii Pagina 1 din 15
„simplificate” având ca obiect atribuire contractului privind „...”, solicitând cele menționate în partea introductivă. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că în conținutul documentației de atribuire în cauză se regăsesc cerințe restrictive care vizează modul de comunicație, prin care sunt impuse sistemele de comunicație GSM/LT-IOT și RF, FĂRĂ MEDII INTERMEDIARE/CLOUD/ WIRELESS. În consecință, contestatoarea afirmă că se impune eliminarea acestora deoarece impunerea unui anumit tip de transmisie nu este justificată, sens în care autoritatea contractantă ar trebui obligată la acceptarea și a altor tehnologii de comunicație care să asigure nevoile acesteia. Pe acest aspect, propune completarea cerințelor privind comunicațiile GSM/RF/ETC cu mențiunea „sau prin mecanisme de comunicare ce utilizează medii și frecvențe alternative cu rezultate de comunicare echivalente”, în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (3) Legea nr. 98/2016. De asemenea, contestatoarea solicită acceptarea de către autoritatea contractantă și a unor tehnologii de comunicație care să cuprindă concentratoare de date, pe motiv că sistemele de comunicație impuse nu sunt compatibile. În concret, cerințele prin care se impun RF intră în contradicție cu cerința anterioară prin care se impune GSM, cu mențiunea că GSM nu permite medii intermediare în comunicarea cu serverul, iar în cazul întreruperii comunicației directe, unul din nodurile care are comunicația prin GSM activă devine un mediu intermediar pentru celelalte module care comunică prin RF cu acesta. Prin urmare, propune completarea cerinței cu mențiunea „sau prin tehnologii și topologii de rețea echivalente, cu sau fără medii intermediare”. În susținere, invocă măsurile de remediere adoptate de Municipiul Bistrița în dosarul CNSC nr. 4126/C3/2024, precum și măsurile de remediere adoptate de Primăria Roșiorii de Vede în cadrul procedurii „...”, anunț de participare simplificat nr. .../31.12.2024, dosar CNSC nr. 69/C11/2025, respectiv decizia CNSC nr. 1840/C7/1591/2024. În continuare, contestatoarea precizează că un sistem de telegestiune care folosește ca protocol de comunicație rețele de date mobile (GSM) presupune ca fiecare controler individual de telegestiune să fie echipat cu o cartelă SIM pentru transmiterea datelor dintre aparatele de iluminat și serverul de comandă și control. Protocolul de comunicație bazat pe rețele de date mobile ar presupune ca autoritatea contractantă să încheie un contract cu un operator de telefonie mobilă pentru asigurarea lunară a unui abonament de date pentru toate cartelele SIM (aferent fiecărui aparat de iluminat din proiect), pe toată durata de viață a aparatelor de iluminat (aproximativ 25 ani), acest lucru presupunând costuri suplimentare, inclusiv, pentru autoritatea contractantă. Pagina 2 din 15
Față de cele de mai sus, contestatoarea, prin raportare la dispozițiile art. 31 din HG nr. 395/2016, reiterează că, prin impunerea unui anumit tip de transmisie, respectiv GSM/RF, autoritatea contractantă restricționează accesul la procedură, deoarece: acest tip de comunicație presupune costuri mari de utilizare post implementare, în timp ce în piață există soluții alternative care nu generează costuri suplimentare; comunicarea prin GSM presupune o dependență față de furnizorii de servicii de telefonie și de infrastructura acestora, însemnând că în situații în care nu există semnal GSM, situații des întâlnite chiar și în zilele de astăzi, comunicația nu va putea fi stabilită cu acele controlere sau gateway-uri; furnizorii de servicii de telefonie mobilă nu vor putea realiza lucrări pentru extinderea ariei de acoperire la cererea beneficiarului sau a responsabililor de implementare în timp ce soluții alternative de comunicare ar oferi mai multă flexibilitate în vederea realizării infrastructurii de comunicare și ar elimina dependențele de furnizori terți; se impune un anumit tip de transmisie, respectiv GSM/RF pentru controlul de la distanță a aparatului de iluminat; existența unei astfel de cerințe exclude alte tehnologii de comunicații care ar putea fi mai eficiente sau mai potrivite în anumite situații. Utilizarea exclusivă a transmisiei RF sau GSM poate să nu fie cea mai eficientă opțiune în toate scenariile. De exemplu, tehnologia PLC beneficiază de infrastructura de cablare electrică existentă, permițând transmiterea datelor și controlul prin intermediul rețelei de curent electric. Astfel, o cerință rigidă care exclude PLC limitează implementarea unei soluții mai eficiente din punct de vedere energetic și a resurselor și nu permite alegerea celei mai bune opțiuni de comunicare din zona de instalare a sistemului de telegestiune; cerința exclude aplicațiile sau utilizările care ar putea beneficia de alte tipuri de comunicații, cum ar fi comunicațiile prin cablu, comunicațiile pe internet sau alte tehnologii emergente de comunicații; cerința limitează baza de furnizori și soluții disponibile, deoarece nu toți furnizorii sau dezvoltatorii pot oferi module de control care funcționează exclusiv cu transmisia GSM/RF; utilizarea numai a transmisiilor GSM sau RF poate fi limitată de acoperirea rețelei sau de alte constrângeri tehnice asociate cu aceste tehnologii. Acest lucru poate afecta disponibilitatea și fiabilitatea sistemului în anumite locații. În probarea celor de mai sus, contestatoarea invocă și art. 166 din Legea nr. 99/2016, conform cărora este interzis a se indica o anumită specificație tehnică/tehnologie de fabricație legată de proiectare, calculare și execuția lucrărilor și la utilizarea produselor, fără a fi însoțită de mențiunea „sau echivalent”, precum și jurisprudență relevantă (decizia CNSC nr. 1840/C7/1591/2024; nr. 1991/C9/21032,2104/2023; nr. 2919/C7/3215/ 3221; nr. 2289/C9/2445/01.11.2022, rămasă definitivă prin nerecurare; nr. 2549/C8/2587, 2589/2022, rămasă definitivă prin nerecurare; nr. 1311/C9 /1268, 1274/2023; nr. 530/C1/223/09.03.2023, dosar nr. 1800/C5/2024. Pagina 3 din 15
În continuare, contestatoarea solicită și eliminarea cerințelor restrictive care vizează indicele G, respectiv cea potrivit căreia sistemele de iluminat trebuie să respecte un indice G ≥ 1,5, echivalent - dar nu întotdeauna - cu o temperatură de culoare corelată (CCT) ≤ 3000K. În opinia contestatoarei, cerința în cauză este restrictivă deoarece impune limite care nu reflectă, în mod unitar, performanța globală a iluminatului stradal și ignoră echivalențele reale dintre parametrii fotometrici. Deși scopul reducerii poluării luminoase și al protejării vizibilității cerului nocturn este justificat, impunerea unui G ≥ 1,5 ca valoare minimă, coroborată cu o limitare indirectă a CCT, restrânge semnificativ gama de aparate conforme, excluzând echipamente moderne cu distribuții fotometrice bine controlate, dar care au valori ușor sub pragul impus. Valoarea G depinde de contextul aplicării, inclusiv de înălțimea stâlpului, unghiul de montaj și distribuția fluxului luminos, iar o valoare absolută nu poate fi aplicată uniform în toate cazurile, fără a afecta alte criterii, precum uniformitatea iluminării sau siguranța rutieră, iar cerința respectivă nu permite o evaluare flexibilă, adaptată scenariului real de utilizare, și poate duce la eliminarea unor soluții care, deși au un G mai mic, compensează printr-o temperatură de culoare scăzută, filtre optice sau design optic avansat, contribuind eficient la reducerea poluării luminoase. De asemenea, contestatoarea solicită eliminarea cerințelor restrictive care vizează randamentul luminos normalizat superior (RULO) pe motiv că aceasta impune un criteriu tehnic extrem de sever, dificil de atins în majoritatea aplicațiilor reale de iluminat stradal, fără a ține cont de contextul urbanistic, tipologia drumurilor sau de înălțimea și unghiul de montaj al aparatelor, iar RULO de 0,0% presupune că absolut niciun flux luminos nu este emis peste linia orizontală, ceea ce, deși ideal în reducerea poluării luminoase, este adesea imposibil de atins fără a compromite alte aspecte esențiale ale performanței sistemului, precum uniformitatea iluminării sau eficiența energetică. În plus, această valoare fixă elimină din competiție aparatele care respectă standardele internaționale relevante și care limitează eficient lumina deranjantă, dar care, din punct de vedere fizic și optic, pot avea un RULO ușor diferit (de exemplu 0,5% - 1,0%) fără a afecta confortul vizual sau mediul. Prin urmare, susține contestatoarea, cerința în cauză nu permite aplicarea principiului echivalenței tehnice și nu ține cont de faptul că reducerea luminii deranjante poate fi obținută și prin alte metode, cum ar fi utilizarea unor distribuții fotometrice optimizate sau a unor sisteme de ecranare, iar impunerea strictă a unui RULO de 0,0% restrânge nejustificat piața, exclude soluții conforme cu standardele europene (EN 13032, IEC 62722) și limitează inovarea, fără a aduce un beneficiu proporțional din punct de vedere tehnic sau funcțional. Cu titlu general, față de cele de mai sus, contestatoarea precizează că, prin stabilirea anumitor specificații tehnice autoritatea contractantă Pagina 4 din 15
trebuie să nu încalce principiile impuse prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (2) din HG nr. 395/2016 conform cărora „pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței”. Prin adresa nr. 20046/963/C6/28.03.2025, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 30.914,42 lei. Prin adresa nr. 2302/28.03.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 19956/28.03.2025, cu privire la contestația formulată de ... SRL, autoritatea contractantă ... a transmis punctul de vedere, susținând că prezenta contestație conține „critici eronate și nejustificate și au ca unic scop diminuarea cerințelor și caracteristicilor tehnice ale produselor, în așa fel încât contestatoarea să poată oferta produse inferioare”. De asemenea, afirmă autoritatea contractantă, eliminarea cerințelor respective, elaborate în baza propriilor necesității, crește riscul achiziționării unor echipamente care nu respectă legislația în vigoare și nu asigură îndeplinirea indicatorilor de performanță. În susținerea celor de mai sus, autoritatea contractantă precizează că la elaborarea proiectului tehnic de execuție au fost respectate următoarele acte normative: - HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; - Ordin nr. 1.947 din 13 iulie 2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, Emitent Ministerul Mediului, Apelor Și Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 733 din 21 iulie 2022; - Ordin nr. 2.395 din 27 decembrie 2023 pentru aprobarea criteriilor ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viață, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, respectiv în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, emitent Agenția Națională Pentru Achiziții Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 2024. Pagina 5 din 15
Referitor la criticile aduse de contestatoare față de documentația de atribuire, respectiv la modul de comunicație, prin care sunt impuse sistemele de comunicație GSM/LT-IOT și RF, fără medii intermediare/cloud/wireless, precum și la propunerea acesteia de modificarea documentației de atribuire și introducerea unei sintagme personalizate tehnologiei sale: „sau prin mecanisme de comunicare ce utilizează medii și frecvențe alternative cu rezultate de comunicare echivalente. În subsidiar sunt solicitate acceptarea unor tehnologii de comunicație care să cuprindă concentratoare de date”, autoritatea contractantă susține că pentru a nu limita accesul altor tehnologii la această achiziție publică, în cadrul caietului de sarcini, pag. 21, sunt prevăzute clar toate derogările și toate instrucțiunile de procedură în cadrul ofertei. În opinia sa, cerința în cauză nu restricționează în niciun fel ofertanții cu privire la oferta pe care urmează să o depună deoarece se acceptă și alt protocol de comunicație, cu condiția ca ofertanții să-și asume orice eventuale costuri suplimentare pentru garantarea funcționalității sistemului la nivelul standardelor solicitate prin documentația de atribuire și nu va duce la prelungirea termenului de execuție. Prin urmare, motivarea contestatoarei cum că se dorește limitarea concurenței, „este cel puțin hilară”, în condițiile în care autoritatea contractantă nu impune o anumită tehnologie de comunicație sau sistem de stocare a datelor. Pe acest aspect, autoritatea contractantă precizează că deși contestatoarea face o analiză parțială asupra funcționării unei comunicații GSM încercând să transmită Consiliului un punct de vedere propriu și discriminatoriu asupra funcționării comunicării GSM în cadrul telegestiunii, aceasta „uită” probabil faptul că cerința a fost „GSM/LT-IOT și RF unde/se va citi sau (...)”. De aceea, în încercarea de a argumenta critica împotriva telegestiunii bazată pe comunicare GSM, contestatoarea încearcă să evidențieze avantajele unei alte tehnologii proprii. Referitor la cerința în cauză, autoritatea contractantă precizează că cerința cu privire la GSM/LT-IOT ȘI RF, FĂRĂ MEDII INTERMEDIARE/ CLOUD/WIRELESS a fost introdusă în documentație doar pentru a putea uniformiza o propunere tehnică și o calculație pentru listele de cantități din necesitatea ca ofertanții să depună oferte comparabile. Autoritatea contractantă precizează că înțelege că arhitectura constructivă este diferită de la tehnologie la tehnologie, unele implică concentratoare de date, alte tehnologii implică antene de comunicație, alte tehnologii implică alte echipamente de retransmitere a datelor denumite specific de la caz la caz, aspect omis însă de către contestatoare. Totodată, precizează că pentru a nu afecta liberul acces al ofertanților, a prevăzut în fișa de date a achiziției, cap. IV.4 - Prezentarea ofertei, că „Orice referire din cuprinsul prezentei documentații de atribuire (inclusiv a caietului de sarcini), prin care se Pagina 6 din 15
indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție și/sau o licență de fabricație se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea «sau echivalent»”.
În
susținere,
invocă
decizia
CNSC
nr. 40420/1666/C11/27.06.2024, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 221/F/2024/06.08.2024, pronunțată de către Curtea de Apel Galați, în cadrul dosarului nr. 482/44/2024. Drept urmare, autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă, ca nefondată, critica aferentă. În ceea ce privește critica referitoare la cerințele privind indicele G, considerate restrictive deoarece din interpretarea contestatoarei ar rezulta că această cerință, coroborată cu limitarea (CCT)≤3000K, restrânge semnificativ gama de aparate conforme, excluzând echipamente moderne cu distribuții fotometrice bine controlate, dar care au valori ușor sub pragul impus, autoritatea contractantă precizează că valorile respective au fost preluate din Ordinul nr. 2.395/2023 pentru aprobarea criteriilor ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viață din anexa nr. 2 la HG nr. 395/2016, emis de ANAP. De asemenea, precizează că potrivit Ordinului nr. 2.395/2023, în anexa nr. 10 - Sisteme de iluminat rutier și semnalizare rutieră capitolul disconfort, se precizează clar ca pentru a reduce riscul de disconfort uman, valoarea CCT a surselor de lumină trebuie să fie ≤ 3000K; poluarea luminoasă ecologică și vizibilitatea stelelor indicele G trebuie să fie ≥ 1,5. Un indice G ≥ 1,5 este, în general, dar nu întotdeauna, echivalent cu o valoare a CCT ≤ 3000K. Prin urmare, susține autoritatea contractantă, în situația în care s-ar elimina cerința în cauză acest lucru ar avea ca efect derularea unei proceduri de achiziție neconformă cu legislația în vigoare, motiv pentru care solicită respingerea criticii aferente ca nefondată. Față de solicitarea contestatoarei de eliminare a cerinței considerate restrictive care vizează randamentul luminos normalizat superior (RULO), autoritatea contractantă învederează că și aceasta a fost preluată din Ordinul nr. 2.395/2023 pentru aprobarea criteriilor ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viață, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice din HG nr. 395/2016, emise de către ANAP. În acest sens, autoritatea contractantă precizează că potrivit anexei nr. 10 - Sisteme de iluminat rutier și semnalizare rutieră capitolul specificații tehnice din ordinul în cauză, există o mențiune/atenționare că „Randamentul luminos normalizat (RULO) să se aplice atunci când sunt achizitionate corpuri noi de iluminat”. Prin urmare, autoritatea contractantă solicită respingerea criticii în cauză ca nefondată. Pagina 7 din 15
Cu privire la criticile contestatoarei potrivit cărora prin cerințele în cauză se „restrânge semnificativ gama de aparate conforme” și se „impune un criteriu extrem de sever, dificil de atins în majoritatea aplicațiilor reale de iluminat stradal”, respectiv se „restrânge nejustificat piața”, autoritatea contractantă învederează faptul că introducerea acestor cerințe nu survine ca urmare a „preferințelor” sale, ci ca efect al implementării legislației în vigoare, respectiv a ordinului ANAP care reglementează criteriile ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului, după cum este menționat și în caietul de sarcini nr. 55285/27.02.2025 privind obiectivul: „...”. Având în vedere cele prezentate mai sus, ... solicită Consiliului să respingă, ca nefondată contestația depusă de ... SRL. Prin adresa nr. UC23150/28.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20268/31.03.2025, societatea ... SRL a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 211176249/1 din 28.03.2025, în valoare de 30.915,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Iași. Prin adresa nr. 2391/28.03.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 21671/03.04.2025, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației. Conform solicitării din cadrul corespondenței susmenționate, prin adresa nr. 23010/963/C6/08.04.2025, Consiliul a transmis contestatoarei invitația de a studia dosarul constituit la C.N.S.C. Delegatul contestatoarei s-a prezentat în data de 09.04.2024 la sediul instituției și, în urma studierii dosarului cauzei, a obținut și fotocopiile dorite, astfel cum rezultă din documentele aferente dosarului cauzei. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 25853/23.04.2025, ... SRL a înaintat dovada cheltuielilor, în valoare de 11.900 lei, conform facturii nr. SD0212/17.04.2025. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „...”, cod 45316110-9 (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat nr. .../18.03.2025. În cadrul anunțului de participare, organizatoarea procedurii a precizat la pct. II.1.5) că valoarea totală estimată este de 1.545.721,19 lei, fără TVA, iar la pct. II.2.5) că a ales criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, factorii de evaluare și ponderea aferentă acestora fiind: „prețul ofertei 60%; durata de execuție – 20%; durata de garanție acordată de către constructor lucrărilor executate – 10%; amprenta de carbon pentru aparatul de iluminat fabricat – 10%”. Ca urmare a luării la cunoștință a conținutului documentației de atribuire anexată anunțul de participare simplificat nr. .../ 18.03.2025, societatea ... SRL a formulat contestația dedusă soluționării, solicitând Pagina 8 din 15
cele menționate în partea introductivă, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire în cauză. Prin Încheierea nr. 1273/C6/963/03.04.2025, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu .... Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... SRL a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 211176249/1 din 28.03.2025 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. 963/2025. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Referitor la fondul cauzei, Consiliul reține că societatea contestatoare critică trei cerințe din cuprinsul caietului de sarcini aferent procedurii de atribuire în cauză, susținând că acestea sunt restrictive. Față de cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare dispozițiile imperative ale art. 155 alin. 6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care stipulează că „Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici”, precum și pe cele de la art. 20 alin. 10) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, conform cărora „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante”. Având în vedere cadrul juridic anterior fixat, Consiliul are în vedere că prima critică a contestatoarei „vizează modul de comunicație prin care sunt impuse sistemele de comunicație GSM/LT-IOT și RF, fără medii intermediare/Cloud/Wireless”, care, în opinia sa, este restrictivă, motiv pentru care cerința în cauză ar trebui completată cu mențiunea „sau prin mecanisme de comunicare ce utilizează medii și frecvențe alternative cu rezultate de comunicare echivalente” ori „sau prin tehnologii și topologii de rețea echivalente, cu sau fără medii intermediare”. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că la pct. 3 Sistemele de telegestiune din caietul de sarcini, pag. 21, se precizează următoarele: „Pentru prezentul proiect s-a optat pentru un sistem de telegestiune bazat pe comunicatie GSM / NB-IoT –LTE-M, deoarece aceasta optiune beneficiază de o acoperire extinsă, fiind suportate de rețelele mobile existente. Aceasta înseamnă că implementarea sistemului de telegestiune nu necesită construirea unei infrastructuri dedicate de comunicații, cum ar fi gateway-urile (ex. Long Range). Pentru o comuna precum Ivesti, acest aspect reduce semnificativ costurile și Pagina 9 din 15
complexitatea implementării. Pe măsură ce nevoile comunei Ivesti se dezvoltă, este esențial ca orice sistem implementat să fie capabil să crească proporțional. Tehnologiile GSM/NB-IoT și LTE-M permit o scalabilitate mai mare, făcând adăugarea de noi dispozitive și servicii un proces simplu, fără necesitatea modificărilor semnificative ale infrastructurii de rețea. Retelele GSM/NB-IoT și LTE-M beneficiază de suportul și securitatea oferite de operatorii de telecomunicații. Aceste rețele sunt proiectate să ofere o conectivitate fiabilă și securizată, aspecte vitale pentru gestionarea infrastructurii critice a unui oraș, precum sistemul de iluminat public. Pentru stocarea datelor s-a optat pentru servicii de tip Cloud Network Management Server, si Cloud Control Software. U.A.T Comuna Ivesti nu are personal in momentul acesta si nici resursele necesare pentru a intretine un server local. Serviciile cloud permit scalarea resurselor în funcție de nevoie, ceea ce este ideal pentru gestionarea fluctuațiilor în cererea de servicii de iluminat stradal. Furnizorii de cloud se ocupă de actualizări și întreținere, reducând sarcina de lucru a echipei IT locale. Sistemul poate fi accesat de la distanță, facilitând monitorizarea și gestionarea iluminatului stradal din orice locație. Nu este necesară investiția inițială în hardware-ul serverului, ceea ce poate reduce costurile inițiale. Majoritatea serviciilor cloud oferă redundanță și backup-uri pentru a asigura disponibilitatea și continuitatea serviciilor”. De asemenea, tot la pct. 3 Sistemele de telegestiune din caietul de sarcini, pag. 21, în completarea cerinței anterior redată, se regăsește și un alt paragraf, despre care contestatoarea nu face deloc vorbire și în cuprinsul căruia se menționează că „Autoritatea contractantă acceptă și alte tehnologii de comunicație pentru sistemul de telegestiune, precum sistemele bazate pe rețele wireless, power line communication, sisteme hibride, etc., iar pentru stocarea datelor se accepta si serviciile de tip “Server Local” sau alte tipuri de stocare a datelor. Implementarea oricăreia dintre variantele de mai sus, nu va crea costuri suplimentare pentru Autoritatea Contractantă de nicio natură, ofertantul asumându-și, prin oferta depusă, orice eventuale costuri suplimentare (ex. antene, concentratoare de date, repartitoare, radio planning, etc.) necesare pentru garantarea funcționalității sistemului la nivelul standardelor solicitate prin documentația de atribuire și nu va duce la prelungirea termenului de execuție. În condițiile în care, prin fișele tehnice, formular F4,etc., se face referire la cerințe ce nu se aplică în cazul ofertării altei tehnologii față de cea propusă
prin
proiect,
ofertantul
va
completa
cu valorile/specificațiile/neaplicabil (N/A) tehnologiei de comunicație pentru sistemul de telegestiune ofertat”. Acceptarea altor tehnologii de comunicație este confirmată de către autoritatea contractantă și în punctul de vedere nr. 2302/28.03.2025, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 21671/ 03.04.2025, potrivit căruia „Fără a Pagina 10 din 15
intra în polemică despre avantajele și dezavantajele unei soluții de comunicare (...) Înțelegem că arhitectura constructivă este diferită de la tehnologie la tehnologie, unele implică concentratoare de alte, alte tehnologii implică antene de comunicație, alte tehnologii implică alte echipamente de retransmitere a datelor denumite specific de la caz la caz. Pentru a nu limita accesul altor tehnologii la această achiziție publică, în cadrul caietului de sarcini, la pagina 21, sunt prevăzute clar toate derogările și toate instrucțiunile de procedură în cadrul ofertei (...) Astfel, autoritatea contractantă nu restricționează în niciun fel ofertanții cu privire la oferta ce urmează să o depună, nu impune lipsa echipamentelor intermediare și acceptă și alt protocol de comunicație, cu condiția ca ofertanții să-și asume orice eventuale costuri suplimentare pentru garantarea funcționalității sistemului la nivelul standardelor solicitate prin documentația de atribuire și nu va duce la prelungirea termenului de execuție”. De asemenea, Consiliul va lua în considerare și precizarea de la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, conform căreia „Orice referire din cuprinsul prezentei documentații de atribuire (inclusiv a caietului de sarcini), prin care se indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabricație sau de comerț, un brevet de invenție și/sau licență de fabricație se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea “sau echivalent”. Cu alte cuvinte, pentru „procedeul special” GSM (Global System for Mobile Communication), autoritatea contractantă va accepta „și alte tehnologii de comunicație” echivalente, astfel cum pretinde contestatoarea. Pe aspectele de mai sus, Consiliul are în vedere că, deși a luat la cunoștință despre informațiile mai sus redate, contestatoarea nu a combătut în niciun fel explicațiile autorității contractante, aspect contrar dispozițiilor art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Prin urmare, va respinge, ca nefondată, critica aferentă. Potrivit celei de-a doua critici a contestatoarei, „cerința conform căreia sistemele de iluminat trebuie să respecte un indice G ≥ 1,5 este restrictivă deoarece impune limite (...) nu permite o evaluare flexibilă, adaptată scenariului real de utilizare și poate duce la eliminarea unor soluții”. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că la pct. 1 Aparat de iluminat cu sursă LED (stradal) Cerințe tehnice ale corpurilor de iluminat din caietul de sarcini, pag. 12, există următoarea mențiune: „l) poluarea luminoasă ecologică și vizibilitatea stelelor- indicele G trebuie să fie ≥ 1,5”, în timp ce la pct. 2 Aspecte urmărite, cerințe și modalități de verificare din același document, pag. 13, se precizează că „Poluarea luminoasă ecologică și vizibilitatea stelelor Un indice G ≥ 1,5 este, în Pagina 11 din 15
general, dar nu întotdeauna, echivalent cu o valoare a CCT ≤ 3000K. Ofertantul depune măsurători ale indicelui G. Indicele G poate fi calculat rapid și ușor folosind aceleași date fotometrice utilizate pentru calcularea CCT”. Conform literaturii de specialitate, poluarea luminoasă înseamnă o iluminare artificială excesivă, direcționată greșit sau obstructivă care este emisă în mediul înconjurător, în special pe timp de noapte, fiind cauzată și de sursele de iluminat exterior ineficiente și prost direcționate, cum ar fi luminile stradale. Pe acest aspect, în cuprinsul proiectului tehnic nr. 155/2024, pag. 1 – 172, anexat documentației de atribuire aferentă anunțului de participare simplificat nr. .../18.03.2025, se precizează următoarele: „Drumurile de acces sunt din categoria drumurilor de legătură (...) drumuri de distribuție locală, drumuri care asigură accesul direct la proprietăți și care conduc la drumuri de legătură. Având în vedere deplasarea pietonilor și a diverselor autovehicule și atelaje, căile de circulație impun condiții de sistem și de confort vizual care să asigure securitatea și fluența traficului. Pentru căile de circulație rutieră nivelul de luminanță al suprafeței drumului influențează direct calitatea percepției vizuale (...) Ghidajul vizual luminos este un factor de calitate specific căilor de circulație, având rolul de a asigura, printr-o alegere corespunzătoare a componentelor sistemului de iluminat, o distingere corespunzătoare a drumului, care să garanteze securitatea participanților la trafic și fluența circulației (...) Lumina caldă, CCT ≤ 3000K, este foarte apropiată de lumina naturală, arată adevărata culoare a obiectelor și sporește confortul și vizibilitatea pe timp de noapte”. În vedere respectării obiectivului mai sus menționat, la redactarea cerinței în cauză, autoritatea contractantă a avut în vedere dispozițiile Ordinului nr. 2.395/2023, emis de către A.N.A.P., pentru aprobarea criteriilor ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viaţă, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, respectiv în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, Anexa nr. 10 – Sisteme de iluminat rutier și semnalizare rutieră, potrivit căruia „Sistemele de iluminat rutier au impact asupra mediului pe 3 direcții, respectiv în ce privește consumul de energie, poluarea luminoasă și generarea de deșeuri. Prezentele criterii ecologice pentru sistemele de iluminat rutier stabilesc specificații tehnice ecologice, factori de evaluare ecologici și clauze contractuale care să asigure respectarea de către operatori a obligațiilor de protecție a mediului”. Pagina 12 din 15
Având în vedere cele de mai sus, cu respectarea art. 20 alin. 10) din H.G. nr. 395/2016, anterior redat, la elaborarea cerinței criticate, autoritatea contractantă a aplicat dispozițiile Ordinului nr. 2.395/2023, emis de către A.N.A.P., care la Secțiunea IIA– Specificații tehnice Sisteme de iluminat rutier - c) Poluarea luminoasă ecologică și vizibilitatea stelelor conține exact cerința precizată în caietul de sarcini, conform căreia „c) Poluarea luminoasă ecologică și vizibilitatea stelelor - Atenție! Valoarea indicelui G este direct legată de conținutul de lumină albastră și, prin urmare, ar trebui să fie specificată (...) indicele G trebuie să fie ≥ 1,5. În cazul în care nu este posibil să se calculeze indicele G, valoarea CCT poate fi utilizată ca orientare, fiind de la sine înțeles că utilizarea acesteia ca indicator pentru lumina albastră nu este perfectă. Un indice G ≥ 1,5 este, în general dar nu întotdeauna, echivalent cu o valoare a CCT ≤ 3000K (...) Pentru oricare alte zone sensibile din punct de vedere ecologic, trebuie implementat un program de reglare a intensității luminoase și/sau de deconectare, în conformitate cu specificațiile tehnice ale achizitorului, eventual definite în specificația tehnică 1.c) - Performanța minimă a reglării intensității luminoase, dacă aceasta este inclusă în caietul de sarcini”. Față de cele de mai sus, luând în considerare modalitatea în care autoritatea contractantă a corelat propria necesitate cu obligația de protecție a mediului, Consiliul constată că aceasta a respectat și prevederile art. 155 alin. 6) din Legea nr. 98/2016, citat mai sus, motiv pentru care cerința în cauză nu este restrictivă. Prin urmare, Consiliul va respinge, ca nefondată, critica respectivă. La stabilirea deciziei de mai sus, Consiliul are în vedere faptul că societatea contestatoare, față de cerința în cauză, s-a limitat la a afirma că aceasta „limitează nejustificat competiția și blochează accesul unor tehnologii performante, care ar putea asigura același obiectiv de protejare a mediului și cerului nocturn”, fără a prezenta niciun argument concret în susținere, contrar dispozițiilor art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă citat mai sus. Tot pentru a reduce poluarea luminoasă, autoritatea contractantă a precizat la pct. 1 Aparat de iluminat cu sursă LED (stradal) Cerințe tehnice ale corpurilor de iluminat din caietul sarcini, următoarea cerință: „p) randamentul luminos normalizat superior (RULO) și lumina deranjantă- randament luminos normalizat superior egal cu 0,0%”. De asemenea, în cuprinsul aceluiași document, la pct. 2 Aspecte urmărite, cerințe și modalități de verificare se menționează că „Randamentul luminos normalizat superior (RULO) și lumina deranjantă Toate modelele de corpuri de iluminat achiziționate trebuie să aibă specificat un randament luminos normalizat superior egal cu 0,0%. Ofertantul depune dosarul fotometric. Acesta include tabelul intensității fotometrice din care este calculat RULO în conformitate cu EN 13032-1, EN 13032-2, EN Pagina 13 din 15
13032-4, anexa D din IEC 62722-1 sau cu alte standarde internaționale relevante”. Cerința de mai sus este criticată de către contestatoare deoarece „ Randamentul Luminos Normalizat Superior (RULO) este una restrictivă, întrucât impune un criteriu extrem de server, dificil de atins (...) nu ține cont de faptul că reducerea luminii deranjante poate fi obținută și prin alte metode”. Referitor la cerința în cauză, Consiliul constată că și aceasta se regăsește în Anexa nr. 10 – Sisteme de iluminat rutier și semnalizare rutieră – rubrica a) Randamentul luminos normalizat superior (RULO) și lumina deranjantă din Ordinul nr. 2.395/2023, emis de către A.N.A.P., aspect confirmat și de către autoritatea contractantă prin punctul de vedere nr. 2302/28.03.2025, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 19956/28.03.2025, în sensul că introducerea acesteia „nu survine ca urmare a preferințelor autorității contractante, ci ca efect al implementării legislației în vigoare”. Pe acest aspect, Consiliul ține seama de faptul că în cuprinsul proiectului tehnic nr. 155/2024, pag. 1 – 172, anexat documentației de atribuire aferentă anunțului de participare simplificat nr. .../ 18.03.2025, în justificarea cerinței respective, se menționează că „distribuția luminii este neconformă cu standardele în vigoare și creează dificultăți participanților la trafic (disconfort, percepție târzie și incorectă a obstacolelor, orbire, lipsă de fluență în trafic etc.”. De altfel, pe acest aspect, chiar și contestatoarea recunoaște că „un RULO de 0,0% presupune că absolut niciun flux luminos nu este emis peste linia orizontală, ceea ce este ideal în reducerea poluării luminoase”. Prin urmare, și cu privire la cerința în cauză, Consiliul constată că autoritatea contractantă a respectat prevederile art. 155 alin. 6) din Legea nr. 98/2016, motiv pentru care va respinge critica aferentă, ca nefondată. Nu în ultimul rând, Consiliul reiterează că în legislația românească jurisprudența nu reprezintă un izvor de drept, motiv pentru care enumerarea unor decizii ale instanțelor nu poate fi de natură să influențeze decizia sa. Luând în considerare aspectele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pe cale de consecință, va respinge și solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației”. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 14 din 15
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pe cale de consecință, respinge și solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestației”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Președinte, Membru, Membru, .... ... ...
Pagina 15 din 15
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.