Încheiere 4677/2025
Încheiere CNSC4677_2025_Incheiere_4677.pdf
Document CNSC
SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL în contradictoriu cu ADMINISTRATIA REZERVATIEI BIOSFEREI DELTA DUNARII
Încheierea CNSC nr. 4677/C7/4997 din 29.12.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Sistem integrat de semnalizare și protecție (software și hardware) din cadrul proiectului Îmbunătățirea nivelului de semnalizare, protecție și monitorizare a stării de conservare a habitatelor și speciilor din zonele de maxim interes (zone strict protejate și colonii) din RBDD – etapa a II a, Cod SMIS 2021+: 320666”, inițiată prin anunțul de participare nr. CN1088020 din data de 08.12.2025, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL în contradictoriu cu Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL în contradictoriu cu Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
4677_2025_Incheiere_4677.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2), art. 21 alin. (1), art. 27 alin. (2) și art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 4677/C7/4997 Data: 29.12.2025 Prin contestația nr. 4668/18.12.2025, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 89479/18.12.2025, SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL, cu sediul în București, sos. București - Ploiești nr. 73-81, sector 1, Victoria Park, Corp Clădire C4, Parter, Zona B, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J2019016321403, având CUI RO 41963989, prin reprezentant împuternicit Daniela Maria Țăran - BID Manager (Responsabil proces), formulată împotriva documentației de atribuire, aferente procedurii de atribuire, organizată de ADMINISTRAȚIA REZERVAȚIEI BIOSFEREI DELTA DUNĂRII, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Localitatea Tulcea, str. Portului, nr. 34A, județul Tulcea, cod poștal 820243, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Sistem integrat de semnalizare și protecție (software și hardware) din cadrul proiectului Îmbunătățirea nivelului de semnalizare, protecție și monitorizare a stării de conservare a habitatelor și speciilor din zonele de maxim interes (zone strict protejate și colonii) din RBDD – etapa a II a, Cod SMIS 2021+: 320666”, inițiată prin anunțul de participare nr. CN1088020 din data de 08.12.2025, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL în contradictoriu cu Pagina 1 din 2
autoritatea contractantă, ADMINISTRAȚIA REZERVAȚIEI BIOSFEREI DELTA DUNĂRII. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 4 exemplare, conține 4 pagini. Pagina 2 din 2