Încheiere 4182/2025
Încheiere CNSC4182_2025_Incheiere_4182.pdf
Document CNSC
AGO PROIECT ENGINEERING SRL în contradictoriu cu ORASUL ALESD
Încheierea CNSC nr. 4182/C1/4576 din 20.11.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Furnizarea, montajul si execuția lucrărilor, pentru obiectivul: „Dotarea orașului Aleșd cu stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice” cod CPV 31681500-8, s-a solicitat printre altele, suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, din contestația formulată de AGO PROIECT ENGINEERING SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ALEȘD și dispune suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
4182_2025_Incheiere_4182.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 4182/C1/4576 Data: 20.11.2025 Prin contestația nr. 1340/17.11.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 81139/18.11.2025 (transmisă prin e-mail, la data de 17.11.2025), formulată de AGO PROIECT ENGINEERING SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj, str. Becaș, nr. 7, având CUI: RO 33808062 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J2014003267122, reprezentată legal prin administrator, împotriva răspunsului consolidat la solicitările de clarificări publicat în SEAP la data de 11.11.2025, cu privire la documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă ORAȘUL ALEȘD, cu sediul în Orașul Aleșd, str. Bobâlna, nr. 3, județul Bihor, în cadrul procedurii simplificate online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Furnizarea, montajul si execuția lucrărilor, pentru obiectivul: „Dotarea orașului Aleșd cu stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice” cod CPV 31681500-8, s-a solicitat printre altele, suspendarea procedurii. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza legii și a documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DISPUNE: Admite cererea de suspendare a procedurii, din contestația formulată de AGO PROIECT ENGINEERING SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ALEȘD și dispune suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1