Încheiere 4111/2025
Încheiere CNSC4111_2025_Incheiere_4111.pdf
Document CNSC
RED VELVET CAKES SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI TÂMNA
Încheierea CNSC nr. 4111/C9/4442 din 18.11.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Furnizare pachete alimentare în regim de catering pentru preşcolarii și elevii din cadrul structurilor şcolare ale Comunei Tâmna, în cadrul Programului Naţional "Masă sănătoasă”, cod CPV 55524000-9 Servicii de catering pentru școli (Rev.2), de PRIMĂRIA COMUNEI TÂMNA, cu sediul în comuna Tâmna, sat Valea Ursului, str. DN 6 nr. 6, judeţul Mehedinţi, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - constatarea nulității parţială a procedurii cu consecinţa anulării rezultatului procedurii emisă de Primăria Comunei Tâmna - nr. 5089/03.11.2025, prin care oferta sa nu a fost admisă, pretinzând că nu au fost respectate criteriile de calificare prevăzute în documentaţia de atribuire; - reevaluarea ofertei sale cu interpretarea corectă a cerinţei privind capacitatea economică şi financiară conform textului documentaţiei; - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; - obligarea autorităţii contractante de a-i pune la dispoziţie toat…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
4111_2025_Incheiere_4111.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 4111/C9/4442 Data: 18.11.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 78803/10.11.2025, depusă de RED VELVET CAKES SRL, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, Calea Cerneţiului nr. 24, ap. 2, județul Mehedinţi, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J2018000756250, având CUI RO40352715, legal reprezentată de administrator Iordache Lucica, privind procedura proprie, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Furnizare pachete alimentare în regim de catering pentru preşcolarii și elevii din cadrul structurilor şcolare ale Comunei Tâmna, în cadrul Programului Naţional "Masă sănătoasă”, cod CPV 55524000-9 Servicii de catering pentru școli (Rev.2), de PRIMĂRIA COMUNEI TÂMNA, cu sediul în comuna Tâmna, sat Valea Ursului, str. DN 6 nr. 6, judeţul Mehedinţi, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - constatarea nulității parţială a procedurii cu consecinţa anulării rezultatului procedurii emisă de Primăria Comunei Tâmna - nr. 5089/03.11.2025, prin care oferta sa nu a fost admisă, pretinzând că nu au fost respectate criteriile de calificare prevăzute în documentaţia de atribuire; - reevaluarea ofertei sale cu interpretarea corectă a cerinţei privind capacitatea economică şi financiară conform textului documentaţiei; - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; - obligarea autorităţii contractante de a-i pune la dispoziţie toate documentele din dosarul achiziţiei. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Pagina 1 din 2
Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de RED VELVET CAKES, în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI TÂMNA. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Redactată în 4 exemplare, conține 3 pagini. Pagina 2 din 2