Încheiere 3740/2025
Încheiere CNSC3740_2025_Incheiere_3740.pdf
Document CNSC
CSV SYSTEM DEVELOPMENT SRL în contradictoriu cu ORASUL PUCIOASA
Încheierea CNSC nr. 3740/C3/4106 din 22.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare - Achiziţie publică sistem de management informatizat pentru transportul public în cadrul proiectului: REDUCEREA EMISIILOR DE CARBON ÎN ORAŞUL PUCIOASA ȘI ÎN ZONELE FUNCŢIONALE ALE ACESTUIA, etapa a ll-a: proiect etapizat; Cod SMIS 335922”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea continuării procedurii de achiziție publică până la soluționarea contestației, în conformitate cu art. 22 alin (1) din Legea 101/2016. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea continuării procedurii până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a continuării procedurii formulată de către CSV SYSTEM DEVELOPMENT SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu ORAŞUL PUCIOASA. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3740_2025_Incheiere_3740.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3740/C3/4106 Data: 22.10.2025 Prin contestația nr. 1816/17.10.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 73004/20.10.2025, formulată de CSV SYSTEM DEVELOPMENT SRL, cu sediul în municipiul Bucureşti, Sector 3, Str. Matei Basarab, nr. 104, Bl. 72, sc. 3, parter, ap. 70, cam. 1 si 2 2016, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/7326/20.06.2014, având cod unic de înregistrare RO33301026, reprezentată legal prin administrator Mocanu Andrei, cu sediul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în municipiul Brașov, strada Bisericii Romane nr. 84, județul Brașov, împotriva documentaţiei de atribuire emisă de ORAŞUL PUCIOASA, cu sediul în orașul Pucioasa, strada Fintinilor nr. 7, judeţul Dâmbovița, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul peocedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare - Achiziţie publică sistem de management informatizat pentru transportul public în cadrul proiectului: REDUCEREA EMISIILOR DE CARBON ÎN ORAŞUL PUCIOASA ȘI ÎN ZONELE FUNCŢIONALE ALE ACESTUIA, etapa a ll-a: proiect etapizat; Cod SMIS 335922”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea continuării procedurii de achiziție publică până la soluționarea contestației, în conformitate cu art. 22 alin (1) din Legea 101/2016. Pe rol se află capătul de cerere privind suspendarea continuării procedurii până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a continuării procedurii formulată de către CSV SYSTEM DEVELOPMENT SRL, în contestația depusă în contradictoriu cu ORAŞUL PUCIOASA. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. 2