Încheiere 3448/2025
Încheiere CNSC3448_2025_Incheiere_3448.pdf
Document CNSC
CONSITRANS SRL în contradictoriu cu Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime SA
Încheierea CNSC nr. 3448/C1/1429 din 29.09.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Supervizare pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente proiectului: «Modernizarea și Dezvoltarea Portului Mineralier Galați»”, organizată de către entitatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR DUNĂRII MARITIME S.A. cu sediul în Galați, Str. Portului, nr. 34, jud. Galați. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de CONSITRANS SRL și dispune restituirea către aceasta recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 209192016/1 din 29.05.2023, eliberată de CEC Bank Sucursala Piața Victoriei, în cuantum de 80.882,30 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către CONSITRANS SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1429/2023. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, î…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de CONSITRANS SRL și dispune restituirea către aceasta recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 209192016/1 din 29.05.2023, eliberată de CEC Bank Sucursala Piața Victoriei, în cuantum de 80.882,30 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către CONSITRANS SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1429/2023. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3448_2025_Incheiere_3448.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 3448/C1/1429 Data: 29.09.2025 Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 66552/24.09.2025, CONSITRANS SRL, cu sediul în București, str. Polonă, nr. 56, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/9475/1991, având CUI RO2629539, reprezentată legal prin președinte și convențional prin Cabinet avocat Buricea Cosmin- Bogdan, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 1, str. Nicolae C. Dona, nr. 15, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 1429/2023, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Supervizare pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente proiectului: «Modernizarea și Dezvoltarea Portului Mineralier Galați»”, organizată de către entitatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR DUNĂRII MARITIME S.A. cu sediul în Galați, Str. Portului, nr. 34, jud. Galați. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de CONSITRANS SRL și dispune restituirea către aceasta recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 209192016/1 din 29.05.2023, eliberată de CEC Bank Sucursala Piața Victoriei, în cuantum de 80.882,30 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către CONSITRANS SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1429/2023. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1