Încheiere 3121/2025
Încheiere CNSC3121_2025_Incheiere_3121.pdf
Document CNSC
COMPANIA ROMPREST SERVICE SRL | ECO SUD SA în contradictoriu cu SECTOR 1 (SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI)
Încheierea CNSC nr. 3121/C5/3328, 3344 din 01.09.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, pentru Sectorul 1 al municipiului București, fără punerea la dispoziție a infrastructurii.”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a contestației. Prin contestația nr. 4230/27.08.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 59705/27.08.2025, formulată de ECO SUD SA, cu sediul în București, str. Ankara nr. 3, sector 1 având CUI RO 13838255, număr de înregistrare la Registrul Comerțului J40/4022/2001, reprezentată legal de Adrian Mirel Scarlat- director general, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către SECTOR 1 (SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI), cu sediul în bd. Banul Manta nr. 9…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererile de suspendare a procedurii de atribuire, formulate de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA și ECO SUD SA, în contradictoriu cu SECTOR 1 (SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI) și, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
3121_2025_Incheiere_3121.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3121/C5/3328, 3344 Data: 01.09.2025 Prin contestația nr. 3501/26.08.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 59219/26.08.2025, formulată de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, cu sediul în București, sector 1, bd. Poligrafiei nr. 1C, etaj 3, având CUI RO 13788556, număr de înregistrare la Registrul Comerțului J40/3673/2011, reprezentată legal de Marian - Bogdan Adimi - director general adjunct, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către SECTOR 1 (SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI), cu sediul în bd. Banul Manta nr. 9, București, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, pentru Sectorul 1 al municipiului București, fără punerea la dispoziție a infrastructurii.”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a contestației. Prin contestația nr. 4230/27.08.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 59705/27.08.2025, formulată de ECO SUD SA, cu sediul în București, str. Ankara nr. 3, sector 1 având CUI RO 13838255, număr de înregistrare la Registrul Comerțului J40/4022/2001, reprezentată legal de Adrian Mirel Scarlat- director general, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către SECTOR 1 (SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI), cu sediul în bd. Banul Manta nr. 9, București, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică, pentru Sectorul 1 al Pagina 1 din 2
municipiului București, fără punerea la dispoziție a infrastructurii.”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a contestației. Pe rol se află acest capăt de cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererile de suspendare a procedurii de atribuire, formulate de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA și ECO SUD SA, în contradictoriu cu SECTOR 1 (SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI) și, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 2 din 2