AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 3104/2025

ALTIMATE SA în contradictoriu cu MUNICIPIUL TIMISOARA

Încheierea CNSC nr. 3104/C9/3298 din 28.08.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 3104/C9/3298 din 28.08.2025

Data din document
2025-08-28
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Sistem de e-ticketing necesar pentru îmbunătățirea transportului public de călători in zona metropolitană Timișoara, cod CPV 34970000-7 Echipament de monitorizare a traficului (Rev.2), de MUNICIPIUL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, Bv. C.D.Loga nr. 1, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere, prin înlăturarea, modificarea din/în documentaţia de atribuire a cerinţelor/criteriilor nelegale, respectiv restrictive, completarea cu cerinţele necesare, sau, după caz, clarificarea acestora, ţinând seama de toate elementele menţionate în contestaţie; - suspendarea procedurii de atribuire, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ALTIMATE SA. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a proceduri…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de ALTIMATE SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL TIMIȘOARA Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 3104/2025

Încheiere CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 58856Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorALTIMATE SA
Autoritate contractantăMUNICIPIUL TIMISOARA

3104_2025_Incheiere_3104.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.572 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 3104/C9/3298 Data: 28.08.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 58856/25.08.2025, depusă de ALTIMATE SA, cu sediul în Bucureşti, Şoseaua Olteniţei nr. 107A, Corp CI, camera 1613, etaj 6, sector 4, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J2014014079406, având CUI RO33870323, reprezentată legal prin director general Claudiu Bălan şi convenţional prin STOICA & ASOCIAŢII SCA, cu sediul procesual ales în Bucureşti, str. Dr. N. Staicovici nr. 2, Opera Center II, etaj 2, sector 5, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect Sistem de e-ticketing necesar pentru îmbunătățirea transportului public de călători in zona metropolitană Timișoara, cod CPV 34970000-7 Echipament de monitorizare a traficului (Rev.2), de MUNICIPIUL TIMIȘOARA, cu sediul în Timișoara, Bv. C.D.Loga nr. 1, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere, prin înlăturarea, modificarea din/în documentaţia de atribuire a cerinţelor/criteriilor nelegale, respectiv restrictive, completarea cu cerinţele necesare, sau, după caz, clarificarea acestora, ţinând seama de toate elementele menţionate în contestaţie; - suspendarea procedurii de atribuire, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ALTIMATE SA. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii, formulată de ALTIMATE SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL TIMIȘOARA Pagina 1 din 2

§ 2

și dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare.

§ 3

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 4

Redactată în 4 exemplare, conține 8 pagini. Pagina 2 din 2