Încheiere 2690/2025
Încheiere CNSC2690_2025_Incheiere_2690.pdf
Document CNSC
DIRECTOR SPECIAL TROOPS DST SRL în contradictoriu cu SPITALUL GENERAL C.F. PLOIESTI
Încheierea CNSC nr. 2690/C1/1251 din 28.07.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare și intervenție rapidă”, cod CPV: 79713000-5, organizată de către autoritatea contractantă SPITALUL GENERAL CF PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, str. Domnișori, nr. 93. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către DIRECTOR SPECIAL TROOPS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 211218354/1 din 14.04.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în cuantum de 6.439,00 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, de către DIRECTOR SPECIAL TROOPS SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 1251/2025. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către DIRECTOR SPECIAL TROOPS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 211218354/1 din 14.04.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în cuantum de 6.439,00 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, de către DIRECTOR SPECIAL TROOPS SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 1251/2025. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2690_2025_Incheiere_2690.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 2690/C1/1251 Data: 28.07.2025 Prin adresa nr. 1563/22.07.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49799/22.07.2025, DIRECTOR SPECIAL TROOPS SRL, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, str. Siret, nr. 1, camera 4 și sediul procesual ales în Ploiești, județul Prahova, str. Pompierilor, nr. 16, având cod unic de înregistrare RO34693246, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J2015000900292, reprezentată legal de administrator, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 1251/2025, în cadrul procedurii de atribuire, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare și intervenție rapidă”, cod CPV: 79713000-5, organizată de către autoritatea contractantă SPITALUL GENERAL CF PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, str. Domnișori, nr. 93. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către DIRECTOR SPECIAL TROOPS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 211218354/1 din 14.04.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în cuantum de 6.439,00 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, de către DIRECTOR SPECIAL TROOPS SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 1251/2025. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Pagina 2 din 2