AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2474/2025

RADCOM SA | TELCO TRADE SYSTEMS SRL în contradictoriu cu SERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCARILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMISOARA-TIMPARK

Încheierea CNSC nr. 2474/C5/194 din 10.07.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2474/C5/194 din 10.07.2025

Data din document
2025-07-10
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii complete de plată a staționărilor pe domeniul public din Municipiul Timișoara, pentru utilizatorii sistemului de parcare SPAPP–Timpark în condițiile utilizării taxării prin telefonia mobilă prin cele trei forme de plată: vouchere (plata în avans), micro plăți (SMS) şi card bancar”, inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. CN 1077058/13.01.2025. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de TELCO TRADE SYSTEMS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare nr. 210994711/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 30.01.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 46.818,96 lei și recipisei de consemnare nr. 210994709/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de TELCO TRADE SYSTEMS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare nr. 210994711/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 30.01.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 46.818,96 lei și recipisei de consemnare nr. 210994709/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2474/2025

Încheiere CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 4447, 4451Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorAsociere neclară între înregistrări și document; verificați dosarele.
Autoritate contractantăSERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCARILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMISOARA-TIMPARK

2474_2025_Incheiere_2474.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.381 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2474 /C5/194 Data: 10.07.2025 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 44870/04.06.2025, TELCO TRADE SYSTEMS SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, strada Plopilor nr. 34, bl. L6, ap. 19, județul Cluj, având cod unic de înregistrare 38112125, înregistrată la Registrul comerțului J12/5352/2017, reprezentată legal prin administrator Constantin - Florin Țîră, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației înregistrată la Consiliu sub nr. 4451/27.01.2025, care a privit licitația deschisă, organizată de SERVICIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL PENTRU ADMINISTRAREA PARCĂRILOR PUBLICE DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA-TIMPARK, cu sediul în municipiul Timișoara, strada Titulescu Nicolae nr. 10, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii complete de plată a staționărilor pe domeniul public din Municipiul Timișoara, pentru utilizatorii sistemului de parcare SPAPP–Timpark în condițiile utilizării taxării prin telefonia mobilă prin cele trei forme de plată: vouchere (plata în avans), micro plăți (SMS) şi card bancar”, inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. CN 1077058/13.01.2025. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de TELCO TRADE SYSTEMS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare nr. 210994711/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 30.01.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 46.818,96 lei și recipisei de consemnare nr. 210994709/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la Pagina 1 din 2

§ 2

data de 30.01.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 60,84 lei. Executorie. Cu drept de recurs. Redactată în 4 exemplare, conține 3 pagini. . Pagina 2 din 2