AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 2333/2025

MIDA SOFT BUSINESS SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN "DR.FOGOLYAN KRISTOF"SFANTU GHEORGHE JUDETUL COVASNA

Încheierea CNSC nr. 2333/C1/3636 din 27.06.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 2333/C1/3636 din 27.06.2025

Data din document
2025-06-27
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Echipamente IT pentru laboratorul de anatomie patologică”, cod CPV: 30213100-6, inițiată de către SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE JUDEȚUL COVASNA, cu sediul în localitatea Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr. 1, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: MIDA SOFT BUSINESS SRL solicită, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 40220/17.06.2025, restituirea cauțiunii constituită prin recipisa de consemnare nr. 210691555/1 din 21.10.2024, în cuantum de 662,94 lei, eliberată de CEC Bank Știrbei Vodă, aferentă dosarului nr. 3636/2024. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 40696/C1/ 3636(2024)/18.06.2025, Consiliul solicită autorității contractante să transmită un punct de vedere referitor la cererea formulată de MIDA SOFT BUSINESS SRL și să menționeze dacă a suferit eventuale daune urmare a contestației depuse și dacă a formul…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MIDA SOFT BUSINESS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210691555/1 din 21.10.2024, în cuantum de 662,94 lei, eliberată de CEC Bank Știrbei Vodă, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către MIDA SOFT BUSINESS SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 3636/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare Traian ICOBEȚ PREȘEDINTE Lehel-Lorand BOGDAN Consilier de soluționare Bogdan-Marius BOGHIU Redactat practicaua încheierii Mirela Popovici Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagin…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 2333/2025

Încheiere CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 66619Data înregistrării: Nedisponibilă

2333_2025_Incheiere_2333.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.232 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 2333/C1/3636 Data: 27.06.2025 Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 40220/17.06.2025, MIDA SOFT BUSINESS SRL, cu sediul în municipiul București, str. Cetatea Histria nr. 7, bl. M16, sc. A, ap. 4, sector 6, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/17409/2003, având cod unic de înregistrare 16005870, reprezentată legal prin administrator, a formulat cerere de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației, care a făcut obiectul dosarului nr. 3636/2024, formulată în cadrul procedurii simplificate, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect: „Echipamente IT pentru laboratorul de anatomie patologică”, cod CPV: 30213100-6, inițiată de către SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE JUDEȚUL COVASNA, cu sediul în localitatea Sfântu Gheorghe, str. Stadionului, nr. 1, județul Covasna, în calitate de autoritate contractantă. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: MIDA SOFT BUSINESS SRL solicită, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 40220/17.06.2025, restituirea cauțiunii constituită prin recipisa de consemnare nr. 210691555/1 din 21.10.2024, în cuantum de 662,94 lei, eliberată de CEC Bank Știrbei Vodă, aferentă dosarului nr. 3636/2024. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 40696/C1/ 3636(2024)/18.06.2025, Consiliul solicită autorității contractante să transmită un punct de vedere referitor la cererea formulată de MIDA SOFT BUSINESS SRL și să menționeze dacă a suferit eventuale daune urmare a contestației depuse și dacă a formulat vreo cerere pe calea instanței, pentru plata despăgubirilor aferente, situație în care trebuie să transmită o copie cu numărul de înregistrare de la instanță, în termen de 2 zile de la comunicare. Autoritatea contractantă transmite punctul de vedere nr. 8628/25.06.2025, înregistrat la CNSC sub nr. 42603/26.06.2025, prin care precizează: „(...) este de acord cu restituirea, în integralitate, a cauțiunii depusă de MIDA SOFT BUSINESS SRL (…) nu solicităm Pagina 1 din 4

§ 2

obligarea contestatorului la plata de despăgubiri ca urmare a contestației formulate (...)”. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE JUDEȚUL COVASNA, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, pentru atribuirea contractului având ca obiect: „Echipamente IT pentru laboratorul de anatomie patologică”, cod CPV: 30213100-6, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare SCN1148392/13.06.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 161.870,75 lei fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „Prețul cel mai scăzut”. Prin Decizia nr. 295/C1/3636 din 07.02.2025, Consiliul a soluționat contestația formulată de MIDA SOFT BUSINESS SRL, care a făcut obiectul dosarului nr. 3636/2024, cauză în care acesta a avut calitatea de contestator, dispunând următoarele: „Respinge, ca nefondată, contestația formulată de MIDA SOFT BUSINESS SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN „DR. FOGOLYAN KRISTOF” SFÂNTU GHEORGHE JUDEȚUL COVASNA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.” Această decizie nu a fost atacată cu plângere până la data emiterii prezentei încheieri. Așa cum rezultă din considerentele deciziei CNSC nr. 295/C1/3636 din 07.02.2025, MIDA SOFT BUSINESS SRL a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210691555/1 din 21.10.2024, în cuantum de 662,94 lei, eliberată de CEC Bank Știrbei Vodă, aferentă dosarului nr. 3636/2024. Cu respectarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare reglementate de art. 15 din Legea nr. 101/2016, precum și a prevederilor art. 21 alin. (1) și art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, CNSC a transmis autorității contractante adresa nr. 40696/C1/3636(2024)/18.06.2025, solicitându-i acesteia să transmită un punct de vedere referitor la solicitarea formulată de MIDA SOFT BUSINESS SRL, precum și să menționeze dacă a suferit eventuale daune urmare a contestației depuse și dacă a formulat vreo cerere pe calea instanței, pentru plata despăgubirilor aferente, situație în care trebuie să transmită o copie cu numărul de înregistrare de la instanță, în termen de 2 zile de la comunicare, împreună cu dovada comunicării acestora și către MIDA SOFT BUSINESS SRL. Autoritatea contractantă transmite punctul de vedere nr. 8628/25.06.2025, înregistrat la CNSC sub nr. 42603/26.06.2025, Pagina 2 din 4

§ 3

prin care precizează: „(...) este de acord cu restituirea, în integralitate, a cauțiunii depusă de MIDA SOFT BUSINESS SRL (…) nu solicităm obligarea contestatorului la plata de despăgubiri ca urmare a contestației formulate (...)”. În analizarea cererii de restituire a cauțiunii, Consiliul are în vedere următoarele prevederi legale în vigoare la data formulării cererii de restituire a cauțiunii: - art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „(1) Procedura în fața Consiliului este scrisă, iar părțile sunt audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluționare a contestației”; - art. 29 din același act normativ, conform cărora: „Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate”; - art. 611 alin. (5), (6) și (7) din același act normativ: „(5) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii CNSC. Cauțiunea nu se restituie celui care a depus-o în măsura în care autoritatea contractantă face dovada că asupra acesteia a formulat cerere în fata instanței pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (6) Cererea de restituire se depune la CNSC și la autoritatea contractantă după expirarea termenului reglementat la alin. (5). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă autoritatea contractantă declară în mod expres că nu urmărește obligarea contestatorului care a constituit cauțiunea la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a depunerii contestației. (7) Consiliul, după caz, se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu respectarea principiilor reglementate la art. 15, în termen de 5 zile, printr-o încheiere supusă plângerii la instanța competentă potrivit art. 32 alin. (1) sau (2) în termen de 5 zile de la comunicare. Plângerea este suspensivă de executare”. - art. 634 alin. (2) cpc: „(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.” Raportat la prevederile legale antemenționate și constatând că: - Decizia CNSC nr. 295/C1/3636 din 07.02.2025 a rămas definitivă prin neatacarea acesteia în instanță; - autoritatea contractantă a declarat în mod expres: „(...) este de acord cu restituirea, în integralitate, a cauțiunii depusă de MIDA SOFT BUSINESS SRL (…) nu solicităm obligarea contestatorului la plata de despăgubiri ca urmare a contestației formulate (...)”, Pagina 3 din 4

§ 4

- termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei emisă de Consiliu, a expirat; în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (5) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va dispune restituirea către MIDA SOFT BUSINESS SRL a recipisei de consemnare a nr. 210691555/1 din 21.10.2024, în cuantum de 662,94 lei, eliberată de CEC Bank Știrbei Vodă, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016 în vigoare la data formulării contestației, de către MIDA SOFT BUSINESS SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 3636/2024. Recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, se poate ridica personal, pe baza documentelor ce atestă calitatea de împuternicit/ reprezentant al părții interesate sau se poate transmite prin servicii poștale/curierat, numai la solicitarea MIDA SOFT BUSINESS SRL și pe cheltuiala acestuia, după rămânerea definitivă a prezentei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către MIDA SOFT BUSINESS SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210691555/1 din 21.10.2024, în cuantum de 662,94 lei, eliberată de CEC Bank Știrbei Vodă, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către MIDA SOFT BUSINESS SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 3636/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare Traian ICOBEȚ PREȘEDINTE Lehel-Lorand BOGDAN Consilier de soluționare Bogdan-Marius BOGHIU Redactat practicaua încheierii Mirela Popovici Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 4 din 4