Decizie 929/2025
Decizie CNSC2025_929_2025_Decizie_929.pdf, BO2025_929_2025_BO2025_929.pdf
Document CNSC
INNOVATIVE FARM SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU STIINTE BIOLOGICE
Decizia CNSC nr. 929/C2/983 din 07.04.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect lucrări pentru construirea obiectivului de investiții CENTRU INTERNAȚIONAL DE STUDII AVANSATE PENTRU SISTEME FLUVII – MĂRI „DANUBIUS – RO”, s-au solicitat: - Suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii; - Obligarea autorităţii contractante la formularea unor răspunsuri logice, stiinţifice, clare, complete şi fără echivoc, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, la solicitările de clarificare indicate şi detaliate, inclusiv corectarea şi retransmiterea listelor de cantităţi pentru a permite ofertanţilor să se raporteze la aceleaşi cantităţi luând în considerare toate răspunsurile neconcludente furnizate anterior, precum şi cele care determină suplimentarea listelor de cantităţi; - Obligarea autorităţii contractante la prelungirea termenului de depunere a ofertelor, proporţional cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificări, a informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei, c…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de INNOVATIVE FARM SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_929_2025_Decizie_929.pdf, BO2025_929_2025_BO2025_929.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 929/C2/983 Data: 07.04.2025 Prin contestația nr. 13/23.03.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 19524/27.03.2025, formulată de INNOVATIVE FARM SRL, cu sediul în Voluntari, bd. Pipera nr. 198, complex IbizaSol, bloc Toledo, ap. 1, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/4663/2021, având CUI 3154616, reprezentată prin Tăbăcaru Daniel Dorin, împotriva răspunsului consolidat de clarificări al autorității contractante nr. 43/27.02.2025, elaborat de INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU ȘTIINȚE BIOLOGICE, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 296, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect lucrări pentru construirea obiectivului de investiții CENTRU INTERNAȚIONAL DE STUDII AVANSATE PENTRU SISTEME FLUVII – MĂRI „DANUBIUS – RO”, s-au solicitat: - Suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii; - Obligarea autorităţii contractante la formularea unor răspunsuri logice, stiinţifice, clare, complete şi fără echivoc, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, la solicitările de clarificare indicate şi detaliate, inclusiv corectarea şi retransmiterea listelor de cantităţi pentru a permite ofertanţilor să se raporteze la aceleaşi cantităţi luând în considerare toate răspunsurile neconcludente furnizate anterior, precum şi cele care determină suplimentarea listelor de cantităţi; - Obligarea autorităţii contractante la prelungirea termenului de depunere a ofertelor, proporţional cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificări, a informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 98/2016, cu asigurarea unui termen adecvat între data răspunsurilor de clarificare şi data limită pentru depunerea ofertelor, pentru a garanta un termen rezonabil pentru pregătirea conformă şi completă a ofertelor. Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de INNOVATIVE FARM SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ………. Data: ……… Prin contestația nr. 13/23.03.2025, înregistrată la CNSC sub nr. …….., formulată de ................. SRL, cu sediul în ………., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ………, având CUI …….., reprezentată prin ………., împotriva răspunsului consolidat de clarificări al autorității contractante nr. 43/27.02.2025, elaborat de ................., cu sediul în ……., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect lucrări pentru construirea obiectivului de investiții CENTRU INTERNAȚIONAL DE STUDII AVANSATE PENTRU SISTEME FLUVII – MĂRI „……”, s-au solicitat: - Suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii; - Obligarea autorităţii contractante la formularea unor răspunsuri logice, stiinţifice, clare, complete şi fără echivoc, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, la solicitările de clarificare indicate şi detaliate, inclusiv corectarea şi retransmiterea listelor de cantităţi pentru a permite ofertanţilor să se raporteze la aceleaşi cantităţi luând în considerare toate răspunsurile neconcludente furnizate anterior, precum şi cele care determină suplimentarea listelor de cantităţi; - Obligarea autorităţii contractante la prelungirea termenului de depunere a ofertelor, proporţional cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificări, a informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 98/2016, cu asigurarea unui termen adecvat între data răspunsurilor de clarificare şi data limită pentru depunerea ofertelor, pentru a garanta un termen rezonabil pentru pregătirea conformă şi completă a ofertelor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 4
Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ................. SRL critică documentația de atribuire a procedurii în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Prin adresa nr. ………, Consiliul a solicitat operatorului economic ................. SRL, dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Până la data prezentei, contestatoarea nu a confirmat primirea adresei susmenționată din partea Consiliului. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ................., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea încheierii contractului având ca obiect lucrări pentru construirea obiectivului de investiții CENTRU INTERNAȚIONAL DE STUDII AVANSATE PENTRU SISTEME FLUVII – MĂRI „……….”, cod CPV principal: 45214600-6 Construcție de centre de cercetare (Rev.2), sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat, în SEAP, anunțul de participare nr. ………../27.12.2024. Conform anunțului, valoarea estimată a contractului este de 203.750.909,12 RON, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Împotriva răspunsului consolidat de clarificări al autorității contractante nr. 43/27.02.2025, pentru motivele evocate mai sus, ................. SRL a învestit Consiliul cu soluționarea contestației înregistrată sub nr. ……., care formează obiectul prezentei cauze. Preliminar analizării aspectelor sesizate de ................. SRL, în contextul în care s-a constatat că această contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii, potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, a fost necesară verificarea îndeplinirii condiției legale, sens în care, prin adresa nr. ………, Consiliul a solicitat contestatoarei dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile legale anterior invocate, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. , Până la data prezentei, contestatoarea nu a confirmat primirea adresei susmenționată din partea Consiliului și nu a transmis vreo dovadă în sensul constituirii cauțiunii, nici prin e-mail, și nici în original (poștă sau la registratura CNSC), deși prin adresa amintită, Consiliul a cerut, în mod expres, ca răspunsul să fie comunicat, inițial, prin e-mail, iar, ulterior, în original, prin poștă sau direct la registratura CNSC. Pagina 2 din 4
În soluționarea cauzei prezintă relevanță dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: (1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. În prezenta cauză se constată că ................. SRL a formulat și înaintat Consiliului contestația sa, prin e-mail, în data de 26.03.2025, fiind înregistrată la sediul CNSC sub nr. …., în data de ……., astfel încât, aceasta avea obligația de a constitui cauțiunea cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data sesizării Consiliului, și redate mai sus, respectiv în 5 zile de la data sesizării organismului administrativ- jurisdicțional. Față de normele reproduse, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către ................. SRL, aceasta era debitoarea obligației legale de a constitui, în termen de maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului, o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului, în limita pragurilor de mai sus. În pofida acestei obligații, societatea a formulat contestația fără să constituie cauțiunea necesară, ea nefiind constituită și probată în cele 5 zile care s-au scurs de la sesizarea Consiliului. Termenul de 5 zile fiind un termen de decădere, respectarea lui nu este lăsată la aprecierea contestatoarei. Autoarea contestației era datoare să manifeste o minimă diligență în îndeplinirea, în termenul acordat, a obligațiilor procesuale care îi reveneau, astfel încât Consiliul să primească, până la această dată, dovada constituirii cauțiunii, dacă nu prin depunerea directă a ei la registratura Consiliului, atunci prin transmiterea la adresa de e-mail pusă la dispoziție și prin expedierea originalului cu serviciul poștal. Celeritatea este unul dintre principiile care guvernează soluționarea contestațiilor în Pagina 3 din 4
materia achizițiilor publice [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, iar conform art. 185 alin. (1) din același cod, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului și actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Reținând, așadar, culpa reclamantei, Consiliul va face aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care contestatoarea nu prezintă dovada constituirii cauțiunii, și va reține că ................. SRL nu s-a conformat obligației de constituire, în termenul fixat de legiuitor, a respectivei cauțiuni pentru contestația depusă. Întrucât contestatoarea nu s-a conformat prevederilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația ................. SRL nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) și (2) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de ................. SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ................. SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 4 din 4
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.