Încheiere 1496/2025
Încheiere CNSC1496_2025_Incheiere_1496.pdf
Document CNSC
ASOCIEREA BEST ACHIZITII SRL MATRA SRL BIO ND IMPEX SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN
Încheierea CNSC nr. 1496/C7/3962 din 25.04.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „«Furnizare mobilier pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Drobeta Turnu Severin» în cadrul proiectului: Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Drobeta Turnu Severin finanțat prin PNRR”, cod CPV 39160000-1 Mobilier școlar (Rev. 2), de către MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, strada Averescu Ion, mareșal, nr. 2, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către BEST ACHIZIȚII SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 181.155,47 lei, constituită la CEC BANK Sucursala Victoria la data de 13.11.2024, conform recipisei nr. 2107…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către BEST ACHIZIȚII SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 181.155,47 lei, constituită la CEC BANK Sucursala Victoria la data de 13.11.2024, conform recipisei nr. 210761141/1, aferentă contestației nr. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
1496_2025_Incheiere_1496.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1496/C7/3962 Data: 25.04.2025 Prin cererea înregistrată la CNSC cu nr. 18595/24.03.2025, BEST ACHIZIȚII SRL, cu sediul social în Municipiul București, B-dul Lascăr Catargiu nr. 42 etaj 2 (mansardă), sector 1, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/16975/2017, având CUI RO 32125703, reprezentată legal prin administrator Budar Carmen Elena Luiza, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației nr. B2320/11.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 72670/12.11.2024, privind procedura de licitație deschisă organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „«Furnizare mobilier pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Drobeta Turnu Severin» în cadrul proiectului: Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Drobeta Turnu Severin finanțat prin PNRR”, cod CPV 39160000-1 Mobilier școlar (Rev. 2), de către MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, strada Averescu Ion, mareșal, nr. 2, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către BEST ACHIZIȚII SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 181.155,47 lei, constituită la CEC BANK Sucursala Victoria la data de 13.11.2024, conform recipisei nr. 210761141/1, aferentă contestației nr. Pagina 1 din 2
B2320/11.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 72670/12.11.2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2