Încheiere 617/2025
Încheiere CNSC617_2025_Incheiere_617.pdf
Document CNSC
ELBA COM SA în contradictoriu cu COMUNA VACULESTI
Încheierea CNSC nr. 617/C5/369 din 17.02.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Văculești, județul Botoșani”, anunț de participare nr. SCN1158338/30.01.2025, s-a solicitat Consiliului să dispună suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află acest capăt de cerere. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ELBA-COM SA, în contradictoriu cu COMUNA VĂCULEȘTI și, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ELBA-COM SA, în contradictoriu cu COMUNA VĂCULEȘTI și, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
617_2025_Incheiere_617.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 617/C5/369 Data: 17.02.2025 Prin contestația nr. 505/SIL/05.02.2025 înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.7672/07.02.2025, formulată de ELBA-COM SA, cu sediul în municipiul Timișoara, spl. Nicolae Titulescu nr. 14, județ Timiș și adresă pentru comunicarea actelor de procedură la adresa de corespondență localitatea Ghiroda, calea Lugojului nr. 126, județul Timiș, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J35/559/2000, având CUI RO13108765, reprezentată legal prin director general, ing. Horia Trifu, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA VĂCULEȘTI, cu sediul în localitatea Văculești, strada Piața 14 Aprilie 1419 nr. 1, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Văculești, județul Botoșani”, anunț de participare nr. SCN1158338/30.01.2025, s-a solicitat Consiliului să dispună suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află acest capăt de cerere. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ELBA-COM SA, în contradictoriu cu COMUNA VĂCULEȘTI și, suspendă procedura de atribuire până la soluționarea cauzei. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 (cinci) zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua Încheierii: Ioana Constantin . Pagina 2 din 2