Încheiere 328/2025
Încheiere CNSC328_2025_Incheiere_328.pdf
Document CNSC
GROUP VELSTAND SRL | EUROTOTAL COMP SRL în contradictoriu cu MINISTERUL DEZVOLTĂRII
Încheierea CNSC nr. 328/C1/3928 din 30.01.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Achiziționarea serviciilor de curățenie pentru birouri și spații conexe ale sediilor MDLPA, pentru perioada: 01.01.2025-31.12.2027” cod CPV 90900000-6, organizată către autoritatea contractantă MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI, cu sediul în București, str. Libertății, nr. 16, sector 5. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către GROUP VELSTAND SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210764373/1 din 13.11.2024, emisă de CEC Bank Sucursala Brașov, în cuantum de 36.650,88 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către GROUP VELSTAND SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 3928/2024 Împotriva prezentei încheieri se poate form…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către GROUP VELSTAND SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210764373/1 din 13.11.2024, emisă de CEC Bank Sucursala Brașov, în cuantum de 36.650,88 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către GROUP VELSTAND SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 3928/2024 Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
328_2025_Incheiere_328.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 328/C1/3928 Data: 30.01.2025 Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 5252/29.01.2025, GROUP VELSTAND SRL, cu sediul în Brașov, județul Brașov, str. Stadionului, nr. 8, având CUI: RO28553116 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J08/935/2011, reprezentată legal prin administrator, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației, care a făcut obiectul dosarului nr. 3928/2024 în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect: „Achiziționarea serviciilor de curățenie pentru birouri și spații conexe ale sediilor MDLPA, pentru perioada: 01.01.2025-31.12.2027” cod CPV 90900000-6, organizată către autoritatea contractantă MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI, cu sediul în București, str. Libertății, nr. 16, sector 5. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către GROUP VELSTAND SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210764373/1 din 13.11.2024, emisă de CEC Bank Sucursala Brașov, în cuantum de 36.650,88 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către GROUP VELSTAND SRL, pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 3928/2024 Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1