AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 297/2025

RENAMED FARMA SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA"SFANTUL IOAN CEL NOU"SUCEAVA

Încheierea CNSC nr. 297/C3/2787 din 29.01.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 297/C3/2787 din 29.01.2025

Data din document
2025-01-29
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect Achiziție GEL HIDROALCOOLIC PENTRU DEZINFECȚIA CHIRURGICALĂ A MÂINILOR PRIN FRECARE, de către INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „PROF. DR. C.C. ILIESCU”, cu sediul în municipiul București, Șos. Fundeni nr. 258, sector 2. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către GB INDCO SRL și dispune restituirea către acesta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210470602/1 din data de 12.08.2024, emisă de CEC Bank – sucursala Victoria, în cuantum de 1.344,00 lei, constituită pe seama și la dispoziția C.N.S.C., conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către GB INDCO SRL pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 2787/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către GB INDCO SRL și dispune restituirea către acesta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210470602/1 din data de 12.08.2024, emisă de CEC Bank – sucursala Victoria, în cuantum de 1.344,00 lei, constituită pe seama și la dispoziția C.N.S.C., conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către GB INDCO SRL pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 2787/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 297/2025

Încheiere CNSC
An dosar: NedisponibilÎnregistrare: 5256, 6177Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorAsociere neclară între înregistrări și document; verificați dosarele.
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA"SFANTUL IOAN CEL NOU"SUCEAVA

297_2025_Incheiere_297.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.904 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 297/C3/2787 Data: 29.01.2025 Prin adresa nr. 177/21.01.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 3705/21.01.2025, GB INDCO SRL, cu sediul în municipiul București, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/2728/1998, cu cod unic de înregistrare 10421821, a formulat cererea de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 2787/2024, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii unui acord cadru având ca obiect Achiziție GEL HIDROALCOOLIC PENTRU DEZINFECȚIA CHIRURGICALĂ A MÂINILOR PRIN FRECARE, de către INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „PROF. DR. C.C. ILIESCU”, cu sediul în municipiul București, Șos. Fundeni nr. 258, sector 2. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către GB INDCO SRL și dispune restituirea către acesta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210470602/1 din data de 12.08.2024, emisă de CEC Bank – sucursala Victoria, în cuantum de 1.344,00 lei, constituită pe seama și la dispoziția C.N.S.C., conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, de către GB INDCO SRL pentru soluționarea contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 2787/2024. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1